Patronatele propun unificarea declaraţiilor privind TVA

Patronatele propun unificarea declaraţiilor privind TVA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Patronatele din cadrul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), din care fac parte şi patronatele gălăţene vor înainta Executivului o serie de propuneri ce vizează îmbunătăţirea sistemului fiscal. Una dintre propunerile cele mai importante vizează unificarea declaraţiilor care au legătură cu TVA.

„În prezent, pentru declararea TVA-ului aferent operaţiunilor interne cât şi intracomunitare există trei mari declaraţii obligatorii, respectiv Declaraţiile 300 (decontul de TVA), 390 (declaraţia privind operaţiunile intracomunitare) şi 394 (declaraţia privind achiziţiile şi livrările cu TVA la şi de la parteneri din România). Din păcate, cele trei declaraţii sunt nu de puţine ori întocmite eronat şi sau incomplet şi asta din mai multe motive: reglementări legislative interpretabile, slaba pregătire a celor care le întocmesc, neprimirea în timp util a tuturor informaţiilor şi documentelor pentru a le putea întocmi corect sau complet”, ne-a explicat Marian Filomon, vicepreşedintele CNIPMMR.

Acesta a precizat că eventualele erori din aceste declaraţii pot da mari bătăi de cap firmelor. De exemplu, eventualele diferenţele între declaraţii şi datele din contabilitate pot fi aspru sancţionate la un control din partea inspectorilor fiscali, neconcordanţele din declaraţii sunt adesea folosite de Fisc pentru a amâna de mai multe ori rambursările de TVA aflate pe rol până la clarificarea sumelor prin controale încrucişate. De asemenea, completarea incompletă sau neconcordanţele dintre declaraţii pot servi drept pretext şi pentru controale ale Gărzii Financiare.

Patronatele susţin că un pas spre simplificarea fiscală ar fi unificarea celor declaraţiilor 300, 390 şi 394 în una singură. De asemenea, consideră că ar fi de folos pentru contabili şi, implicit, pentru firme, ca fişa acestor operaţiuni şi sumele declarate să poată fi vizualizate on-line de fiecare firmă în dosarul fiscal on-line. „Astfel s-ar putea sesiza mai uşor eventualele neconcordanţe, iar corecţiile ar putea fi făcute într-un timp mult mai scurt. Mai trebuie menţionat că aceste fişe fiscale există în baza de date a Fiscului şi ele sunt folosite de fiecare dată când se face un control şi aproape sigur „te au la mână” cu ceva pentru că undeva, cumva trebuie să existe anumite date declarate la tine care să nu corespundă cu datele declarate la un moment dat de o firmă care se află în relaţie”, a mai arătat reprezentantul patronatelor gălăţene.

 

Citit 1504 ori Ultima modificare Joi, 12 Aprilie 2012 15:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.