“The Times” scria ieri, cu emoţie… britanică, despre sacrificiul prinţului consort Philip, duce de Edinburgh, care a ajuns, se ştie, la spital, după ce a rezistat, în ploaia rece, la jubileul soţiei sale, regina Elisabeta a II-a, despre care prinţul a spus că este „o persoană foarte specială”, care induce poporului „mândria de a fi britanic”. Frigul care l-a trimis pe duce în spital cu acea infecţie a fost o probă de foc în faţa bărbatului de aproape 91 de ani, pentru care statul în picioare, sub ploaie, trebuie să fie precum urcatul Everestului de către un tânăr! Sunt însă obligaţii de la care casa regală nu poate abdica, în timp ce soţia unui preşedinte de ţară poate sta acasă dacă are nasul puţin înfundat, ba chiar şi preşedintele îl poate delega pe prezidentul Senatului...
Printre alte deosebiri între sistemele noastre de guvernare, un rege nu poate, la instalare, arunca vina “grelei moşteniri” pe regii predecesori, pentru că şi aceia au fost din familie, din moment ce nu mai există concurenţă la tron şi pretendenţii cu sânge albastru nu se mai pândesc ca să-şi taie unul altuia capul. Arbitru politic, obligat să dea exemplu de moralitate, un monarh se pune la dispoziţia naţiunii. Prin ce a trebuit să treacă, de pildă, regina Elisabeta, rugată de premierul britanic să-şi calce pe inimă şi să se plimbe în trăsură cu Ceauşescu prin Londra, doar pentru că acesta promisese că va achiziţiona Boeinguri pentru TAROM… Grea meserie, cea de monarh!
Din Wikipedia, notăm măcar că, alintată „Lilibet” în copilărie, Elizabeth Alexandra Mary este regină peste şaisprezece state suverane: Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent, Grenadine, Antigua şi Barbuda, Belize şi Sfântul Kitts, Nevis. Că este al doilea monarh în viaţă după numărul de ani de domnie, domnind din 6 februarie 1952 (după regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej). Şi un moment de demnitate: la sugestia ca prinţesa Elisabeta şi sora sa mezină să fie evacuate, la vreme de război, în Canada, mama sa regina a replicat: „Copiii nu vor pleca fără mine. Eu nu-l voi părăsi pe rege. Iar regele nu va pleca niciodată.” Parcă-i din Shakespeare! Elisabeta l-a cunoscut pe actualul soţ la vârsta de 13 ani şi s-a îndrăgostit de el, scriindu-i, cât timp tânărul servea în Marina Regală. La 18 ani, prinţesa şi-a convins tatăl că ar trebui să i se permită să contribuie în mod direct la efortul de război: a intrat în „Women's Auxiliary Territorial Service”, fiind cunoscută ca nr. 230873, fiind instruită ca mecanic de locomotivă… Un rege poate fi mecanic, nu şi viceversa!
