Cele mai profitabile firme gălăţene în 2011
Foto: Foto: surse on-line

Cele mai profitabile firme gălăţene în 2011
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deşi au profituri în scădere faţă de 2010, Arabesque, Vega '93 şi Arcada Company conduc detaşat topul celor mai profitabile societăţi din judeţul nostru în 2011

  • * Apă Canal a avut un profit la jumătate din cel al Damenului, în timp ce Apaterm a încheiat cu pierderi de opt ori mai mari decât ale Metaltrade-ului
  • * Arhiepiscopia, excedent mai mare decât Alcom, Zona Liberă sau Cozamin

Topul celor mai profitabile companii gălăţene este dominat şi în 2011 de marii jucători din domeniul construcţiilor şi al materialelor de construcţii Arabesque, Vega '93 şi Arcada Company. Ordinea pe podium este, însă, complet diferită de cea din 2010.

Lider incontestabil este distribuitorul de materiale de construcţii Arabesque. Compania condusă de Cezar Rapotan a realizat anul trecut un profit net de 34,6 milioane de lei, relevă datele raportate de companie şi publicate pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Este al doilea bilanţ pozitiv consecutiv pentru Arabesque, după rezultatele negative din 2008 şi 2009, generate de îngheţarea ritmului construcţiilor după izbucnirea crizei economice. Profitul din 2011 este, totuşi, mai mic decât cel din 2010, care s-a cifrat la 38,1 milioane de lei. Suma plasa atunci firma lui Rapotan pe locul al doilea în clasamentul profitabilităţii, după Arcada Company şi înaintea Vega '93.

În 2011, Vega '93 se află pe poziţia a doua, la distanţă de aproape şase milioane de lei de Arabesque. Constructorul de clădiri şi drumuri controlat de Corneliu Istrate a încheiat anul trecut cu un plus de 28,7 milioane de lei, potrivit raportării postate pe site-ul MFP. Profitul este mai mic decât cel realizat în 2010, care a fost de 32,9 milioane de lei, şi aproape egal cu cel din 2009.

Locul al treilea în topul celor mai profitabile societăţi locale în 2011 este ocupat de Arcada Company, constructorul de poduri şi tuneluri care şi-a adjudecat numeroase contracte de refacere a infrastructurii feroviare din România. Firma deţinută de Spiru Mantu şi Mihai Humă a raportat un profit net de 23,1 milioane de lei, în scădere abruptă faţă de cel din 2010, care s-a cifrat la 39,9 milioane.

Curba profitului, în scădere şi la Damen, Menarom PEC şi Cozamin

Profituri în scădere în 2011 faţă de 2010 se observă şi la alte companii locale. Şantierul Naval Damen Galaţi a realizat anul trecut un plus de 13,5 milioane de lei, faţă de 25,7 milioane acum doi ani.

Diferenţa este substanţială şi la Cozamin. Fabrica de textile a avut un profit net de 146.000 de lei în 2011, de peste cinci ori mai mic decât cel din 2010, cifrat la 806.000 de lei.

Scăderea nu este, însă, la fel de abruptă la Menarom PEC. Producătorul de echipamente navale a încheiat anul trecut cu un profit de 976.000 de lei, cu doar 30.000 de lei mai mic decât cel din 2010.

Tancrad şi Alcom şi-au mărit profiturile

Sunt, însă, şi firme care şi-au mărit câştigurile în 2011. Tancrad, compania de construcţii controlată de familia Stăncic, a încheiat anul trecut cu un profit net de 13,1 milioane de lei, sensibil mai mare decât cel realizat acum doi ani, care s-a cifrat la 8,7 milioane.

Alcom, reţeaua de magazine controlată de Petrică Herăscu, şi-a triplat profitul. Firma a avut un plus de 2,5 milioane de lei în 2011, faţă de 857.000 de lei în 2010. O posibilă explicaţie a saltului este aceea că, anul trecut, Herăscu şi-a redus cheltuielile şi, în acelaşi timp, şi-a mărit veniturile, închiriind două dintre marile magazine Alcom retailerului francez Carrefour Market.

CET şi Metaltrade au trecut pe pierderi, iar Galmopan şi le-a adâncit

Anul 2011 nu a fost unul fast pentru toţi agenţii economici locali. Producătorul de energie electrică şi termică Electrocentrale Galaţi a trecut de pe plus pe minus, coborând de la un profit de aproape jumătate de milion de lei în 2010 la pierderi de circa 93 de milioane în 2011!

A căzut sub zero şi Intfor, producătorul de tuburi şi ţevi din oţel care a intrat, de altfel, în insolvenţă. Parte a grupului de firme Profiland, controlat de Andrei Lişinschi, Intfor a trecut de la un profit de 794.000 de lei acum doi ani la pierderi de 6 milioane anul trecut.

Şi rezultatul financiar al Metaltrade International a involuat în ultimul an. Firma lui Corneliu Găvăneanu, care controlează Portul Docuri şi Port Bazinul Nou, a coborât de la un profit de 6,2 milioane de lei în 2010 la pierderi de 3,8 milioane în 2011.

Galmopan şi-a adâncit pierderile. Firma de morărit şi panificaţie deţinută de Petrică Herăscu a încheiat anul 2011 cu o gaură de 762.000 de lei, aproape dublă faţă de cea din 2010, în sumă de 445.000 de lei.

Profit record la Apă Canal, pierderi colosale la Apaterm

Dintre societăţile edilitare, Apă Canal iese în evidenţă cu un profit aproape la jumătate faţă de cel al Şantierului Naval, în timp ce Apaterm rămâne oaia neagră din familia municipalităţii, cu pierderi de opt ori mai mari decât ale Metaltrade-ului.

Distribuitorul de apă potabilă Apă Canal a raportat un profit de 7,8 milioane de lei în 2011, de patru ori mai mare decât cel realizat în 2010, care s-a cifrat la 1,8 milioane.

Pe plus au încheiat, ca de fiecare dată în ultimii ani, şi Administraţia Zonei Libere Galaţi (932.000 de lei), Administraţia Pieţelor Agroalimentare (198.000 de lei) şi Transurb (146.000 de lei).

În schimb, distribuitorul de apă caldă şi căldură Apaterm a încheiat anul trecut cu pierderi de 31,4 milioane de lei! Rezultatul negativ îi urmează unuia pozitiv - profit de 17,4 milioane în 2010 - izolat în şirul neîntrerupt de pierderi de zeci de milioane de lei înregistrate de societate în anii anteriori.

Arhiepiscopia a făcut 3,5 milioane de lei profit

Arhiepiscopia Dunării de Jos, care păstoreşte aproape un milion de credincioşi din judeţele Galaţi şi Brăila, a raportat un excedent de 3,5 milioane de lei, relevă datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Biserica depăşeşte astfel, la capitolul profit, numeroase companii locale, precum Alcom, Zona Liberă sau Cozamin.

Citit 4723 ori Ultima modificare Vineri, 20 Iulie 2012 11:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.