Lucrare Vega '93 - Drumul spre mare, acoperit cu piatră spartă
Foto: Foto: Florin Staicu

Lucrare Vega '93 - Drumul spre mare, acoperit cu piatră spartă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă intenţionaţi să plecaţi în concediu pe litoralul românesc, alegeţi-vă cu grijă ruta! Drumul prin Dobrogea, mai scurt cu circa 30 km decât cele prin Bărăgan, a fost decopertat pe trei tronsoane totalizând 25 km între localităţile Baia şi Mihai Viteazu. Porţiunile au fost acoperite cu piatră spartă, iar bucăţile sunt destul de mari, aşa că şoferii nu pot rula în condiţii de siguranţă cu viteze mai mari de 40 km/h. În aceste condiţii, conducătorii auto îşi iau adio de la economiile de timp şi de carburant pe care le-ar fi făcut în condiţii normale pe această rută. Constructorul este compania gălăţeană Vega '93.

"Drumul este execrabil"

Gălăţeanul Florin Staicu a plecat recent la mare. A ales ruta Măcin - Constanţa pentru că îi place mai mult decât Brăila - Vadu Oii şi e şi mai scurtă. L-au cuprins, însă, regretele când a ajuns la Baia. "Între Baia şi Mihai Viteazu, drumul este execrabil, extrem de prost. E pat de piatră pe mai multe tronsoane - când am fost eu, erau două, acum am înţeles că sunt trei - şi bucăţile de piatră sunt foarte mari, mi-au găurit un cauciuc, pe care l-am peticit la întoarcerea în Galaţi. La dus, am mers cu 20-30 km/h, iar la întors, pentru că se putea, am mers cu 40 km/h. La viteze mai mari, rişti bucşele, tot", declară Staicu.

În afară de anvelopele şi de bucşele distruse, şoferii se plâng şi de faptul că praful de piatră le compromite filtrele de aer. În plus, pietrele aruncate de roţile celorlalte maşini le pot îndoi tabla sau le pot sparge farurile ori parbrizul.
"Drumul spre mare prin Măcin e frumos, e împădurit, e mai scurt, dar, din cauza porţiunii Baia - Mihai Viteazu, le recomand tuturor să meargă pe ruta Brăila - Vadu Oii", îi sfătuieşte gălăţeanul pe cei care pleacă la mare.

 

"Nu am văzut progrese"

Florin Staicu a petrecut o săptămână pe litoral şi spune că, la întoarcere, nu a observat ca lucrările să fi avansat. "Nu am văzut nici muncitori, nici progrese. Am văzut doar nişte panouri pe care scria că îşi cer scuze pentru disconfortul creat. Scuzele nu ajută nici bucşele, nici rovinieta", afirmă bărbatul.
Constructorul susţine, însă, că lucrările se desfăşoară "într-un ritm susţinut". "Lucrăm între Baia şi Mihai Viteazu, pe trei tronsoane. Sunt 25 km desfăcuţi şi acoperiţi cu strat de piatră spartă. În două-trei zile începe asfaltarea primul strat", a declarat directorul Vega '93, Doru Chiper.

Încă 34 km din DN 22 vor fi sparţi

O spune constructorul. "Trebuie să refacem 59 km din DN 22. Termenul de finalizare este 2013, dar noi încercăm să terminăm anul acesta", a spus Chiper. Pentru această lucrare, Vega '93 primeşte 76 de milioane de lei, adică peste 16 milioane de euro, de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Şoferii, deşi găsesc lăudabil proiectul de refacere a drumului către mare, se întreabă de ce lucrarea are loc în plin sezon estival, când traficul pe respectiva arteră creşte exponenţial.

Directorul Vega '93 le răspunde că banii de la stat nu au venit la timp. "Noi am semnat contractul în octombrie 2011 şi am început lucrările la sfârşitul lunii mai 2012 din cauza lipsei fondurilor", a explicat Doru Chiper.

Compania de construcţii Vega '93, controlată de familia Istrate, a încheiat anul 2011 cu un profit net de 28,7 milioane de lei, adică 6,7 milioane de euro la cursul mediu de anul trecut, clasându-se pe poziţia a doua în topul profitabilităţii, după distribuitorul de materiale de construcţii Arabesque.

 

Citit 6208 ori Ultima modificare Luni, 30 Iulie 2012 17:55

16 comentarii

  • postat de lenuta
    Marți, 07 August 2012 10:09
    Ce pacat ca nu am citit acest articol inainte de vineri 3 august ,ca poate nu-si strica fiul meu masina pe acest drum cand a plecat la mare ! Oare cei care ar trebui sa-i controleze pe patronii de la Vega unde sunt plecati in vacanta ???Cati ani vor mai trece ca sa se normalizeze tara noastra ?Unde esti tu , TEPES , DOAMNE !!!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de SCLAVULE
    Marți, 31 Iulie 2012 14:58
    @niki2003 bai kiki unde ai vazut ca se lucreaza si zi si noapte... pt ca eu sapt trecuta am trecut pe acolo si era fix 3 muncitori care stateau in coada de lopata.... asta ziua ca noaptea nu este nici macar dracul .Asa ca taci din gura !!!!!!p.s. te-a pus ISTRATE SA POSTEZI ?
    0
    0
    Raportează
  • postat de George
    Marți, 31 Iulie 2012 14:41
    Am fost la mare si cel mai bun drum este acesta.Tecuci-Sendreni-Centura Braila-Braganu-Tandarei-Fetesti-A2.Am facut 290km pana la Eforie Nord.Drumul foarte bun si nu aglomerat.intre baraganu si tandarei drumul mai slabut dar a mers cu 90-100 destul de bine.La fetesti 11ron la taxare.Drum bun si mergeti pe aceasta ruta pana se repara celalalt drum de la viziru.
    0
    0
    Raportează
  • postat de niki2003
    Marți, 31 Iulie 2012 14:38
    pentru care comenteaza aiurea, privind acest drum se lucreaza si zi - noapte masinile care continuu acea piatra pentru a face patul necesar apoi se va incepe asfaltarea asa cum declara chiar domnul chiper va fi sigur terminat anul acesta pentru ca se va lucra si ziua si noaptea la asfaltare.....
    0
    0
    Raportează
  • postat de mateiutz
    Marți, 31 Iulie 2012 14:21
    jiji esti un bou. n-ai inteles esenta acestui articol. comentariul tau confirma ca suntem un popor de slugi ingenuncheate care acceptam orice si oricum din partea celor cu bani. asta in spiritul referendumului de kkt.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Drumurile noastre...
    Marți, 31 Iulie 2012 14:19
    @ domnule jiji sunt sigur ca domnul Staicu s-a intors tot pe acolo, crezand ca-l va gasi reparat. Traim in Romania de atata timp, deci trebuie sa fi naiv sa crezai ca o lucrare se reface la timp, nici nu se poate pune problema sa se finalizeze mai devreme. Am vazut un documentar cu acel pod Rio-Antirio din Grecia peste golful Corinth, pe care l-a finalizat cu 6 luni inainte de termen, cu toate ca au intampinat greutati si au trebuit sa utilizeze noi tehnologii. Dar noi nu suntem in stare sa facem la timp un amarat de drum national.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Mandrea Vasile
    Marți, 31 Iulie 2012 14:16
    Vega sa rezolve cat mai repede? hhahahahahahah ahahahahhahaha hahahahahahahaha Am si eu o intrebare... de ce sa mai platim rovigneta????? DE CE ? ca sa mergem pe drumul national spart!!!!???!!??? Drumul ala a fost stricat de masinile de mare tonaj care au circulat catre parcul eolian....
    P.S. A anuntat cineva de la directia drumurilor ca acea portiune de drum esta VARZAAAAAAAAAA ????VA SPUN EU NIMENI.Pt ca durerea -n rect este mare.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Drumurile noastre...
    Marți, 31 Iulie 2012 14:10
    Ma flo drumul prin dobrogea este mai scurt nu mai lung. Si e si mai frumos, deci sunt mai multe avantaje. Acum este o problema cu drumul, sper sa se rezolve cat mai repede.
    0
    0
    Raportează
  • postat de jiji
    Marți, 31 Iulie 2012 14:07
    @Florin Staicu:
    "Gălăţeanul Florin Staicu a plecat recent la mare. A ales ruta Măcin - Constanţa pentru că îi place mai mult decât Brăila - Vadu Oii şi e şi mai scurtă".
    "Florin Staicu a petrecut o săptămână pe litoral şi spune că, la întoarcere, nu a observat ca lucrările să fi avansat"
    "La dus, am mers cu 20-30 km/h, iar la întors, pentru că se putea, am mers cu 40 km/h. La viteze mai mari, rişti bucşele, tot, declară Staicu"
    Pana aici am citat din articol.

    "Tu consideri ca eu sunt idiot ca merg de foarte multi ani pe un drum foarte bun, mai scurt, mai liber si ca ma intorc tot aici, tot pe banii mei, tot pe rovinieta platita din banii mei ca prietenii tai de la Vega nu sunt in stare sa puna asfalt pe o mica portiune din mai si pana in august?"
    Aici am citat din comentariul lui Florin Staicu. Nu stiu daca e acelasi Florin Staicu, avand in vedere ca si eu pot semna un comentariu cu Florin Staicu.

    Pe scurt domnule Florin Staicu, nu te consider idiot pentru ca mergi de foarte multi ani pe un drum foarte bun, mai scurt, mai liber si ca te intorci tot acolo.
    Te consider idiot deoarece ai plecat pe un drum (care pe zeci de kilometri era in reparatie), ai constatat ca e in reparatie, ti-ai futut un cauciuc, dar, dupa o saptamana te-ai intors tot pe acolo.
    Nu mai incerca sa o dai de gard ca de fapt ai vrut sa spui altceva, ca citatele le gasesti mai sus.
    0
    0
    Raportează
  • postat de flo
    Marți, 31 Iulie 2012 12:05
    Eu mereu merg prin Tulcea, si drumul este excelent, mai liber, si frumos, chiar daca e mai lung cu 25-30 km decat prin Giurgeni ! Am incercat toate variantele posibile, chiar si cel prin Slobozia, si apoi pe autostrada, dar tot pe varianta Tulcea m-am intors pana la urma!
    0
    0
    Raportează
  • postat de rusu
    Marți, 31 Iulie 2012 11:58
    mai bine sa vedem in Galati ce facem decat sa ne uitam peste gard. Cand se va apuca cineva de DJ - Galati-Cuca -Barlad ? Exista buget pentru acesta ? Este un drum deosebit de circulat dar sub orice critica.Ce spune d-nul dr. Bacalbasa ?!
    cu stima
    0
    0
    Raportează
  • postat de Florin Staicu
    Marți, 31 Iulie 2012 10:14
    Jiji nu ma cobor la nivelul tau sa te jignesc. Tu consideri ca eu sunt idiot ca merg de foarte multi ani pe un drum foarte bun, mai scurt, mai liber si ca ma intorc tot aici, tot pe banii mei, tot pe rovinieta platita din banii mei ca prietenii tai de la Vega nu sunt in stare sa puna asfalt pe o mica portiune din mai si pana in august? Cred ca esti cel putin interesat prin comentariul tau. Si ca sa-ti raspund o sa-ti spun ca portiunea de drum dupa localitatea Horia, care serpuieste printre dealuri e facuta de vreo 10 ani de o firma spaniola. Asfaltul e in continuare ca in palma, deci se poate lucra si absolut normal. Fara sa furi banii mei si sa nu faci nimic pentru ei. Si apoi sa ma si jignesti ca sunt cetatean corect si iti platesc toate taxele si impozitele si rovinietele.

    Daca n-am fi fost galateni poate nu am fi stiut de Vega si de cum lucreaza, dar cum suntem galateni mai bine taceai. Nu mi-e frica de nimeni ca sa ma ascund in spatele unui nick anonim ca tine. Cu stima, Florin Staicu.
    PS: Vreau macar drumuri ca in afara, daca o tara nu se poate.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Balcanizantz
    Marți, 31 Iulie 2012 09:55
    Punem pariu ca, de fapt, contractul e unul in care constructorul se angajeaza sa finanteze el lucrarile daca banii nu vin la timp? Astfel de clauze se baga in contracte doar ca sa primeasca puncte in plus la licitatii. Dupa ce au fost indepartati nedoritii concurentii, castigatorul o da la intors, bara-bara cu autoritatea contractanta, pe motiv ca n-are bani din cauza conditiilor economice, ca n-a fost platit in terte contracte cu statul etc., desi el stia de la bun inceput asta. Dar licitatia e castigata, banii grasi de la buget vor veni, fie ca azi, maine sau poimaine.
    Asa a impuscat Vega '93 sumedenie de contracte cu Apele Romane, de exemplu. "Las' ca finantam noi lucrarile daca n-i tu, statul, bani". Doar ca mai pe la sfarsitul contractului e o clauza de genul "autoritatea contractanta se obliga sa verse in avans plati atunci cand bugetul i-o permite". Si, de fapt, daca ii cauti la total sume pe total contracte pe total lucrari efectuate, constati ca "regii" au mai mult de prestat decat de incasat... Iar bizonul plateste, statul se face ca nu vede, tara merge inainte spre capitalism de cardasie...
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cristi
    Marți, 31 Iulie 2012 09:45
    Si pe la Viziru e jale pe o portiune (Gura Ialomitei). La intoarcere am ales ruta pe A4-A2-Ceravoda-Tandarei. Nu numai ca este mai bun drumul, dar si mai rapid pt ca mergi pe autostrada o buna parte.
    0
    0
    Raportează
  • postat de iS(PORC)trate
    Marți, 31 Iulie 2012 08:56
    @ jiji idiot este copilul mamei tale.A iesit marlania din tine.Tu din textul asta constati ca prosti sunt aia care circula pe acolo si nicidecum cei care distrug asfaltul si-l lasa asa cu lunile.Dar de ce sa ne miram... uitati-va ce a facut Vega la Galati, sapa si lasa asa 9 luni.Eu marlanii s-au apucat sa sape in plin sezon estival... asta e bataie de joc.Ar trebui actionati in instanta, sa plateasca!!!!!!!!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de jiji
    Marți, 31 Iulie 2012 08:26
    Deci pleci pe un drum care constati ca e in lucru. Mergi cu 20-30 km la ora pe o distanta considerabila, iti futi un cauciuc, esti nemultumit, injuri constructorul si la intoarcere o iei tot pe acolo? Cat de idiot trebuie sa fii?
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.