Ferma pisciolă de la Vlădeşti a mers pe profit, dar totuşi a falimentat * Ultimul şef de fermă, Sorin Odobescu, spune că ar fi prosperat şi azi, dacă politicul nu şi-ar fi băgat coada * Infrastructura fostei ferme s-a distrus * Pescarii bătrâni care au muncit o viaţă pe baltă plâng când îşi aduc aminte de ce a fost balta Vlădeştiului * Acum luciul de apă a ajuns la un executor judecătoresc gălăţean şi sătenii din Vlădeşti spun că va fi cumpărat de un pechean
Au trecut deja ani buni de când ferma piscicolă de la Vlădeşti a rămas în paragină. S-au dus pe apa Sâmbetei utilajele şi zecile de locuri de muncă, iar ceea ce s-a putut fura a încăput deja pe mâna hoţilor. Luciul de apă de 182 de hectare şi-a pierdut rostul pe care i-l dăduseră oamenii, cu trudă, încă de prin 1940. Potrivit fostului şef de fermă, Sorin Odobescu, exploataţia piscicolă a mers pe profit, vreme de 20 de ani, atât în comunism cât şi în capitalism, dar lăcomia unor oamenii politici, care acum nici nu mai au curajul să se uite în ochii electoratului gălăţean, a distrus-o cu totul. Balta a trecut de la un executor judecătoresc la altul, iar prin Vlădeşti umblă zvonuri că ar urma să fie vândută unui pechean.
Ani de istorie, îngropaţi de lăcomie
Secretarul primăriei Vlădeşti, Teodor Ghionea, e în serviciul public din 1970. Istoria pe care n-a trăit-o a dezgropat-o din arhive. „Înainte să fie naţionalizată, prin Decretul 83 din 1949, balta avea trei proprietari, boieri din zonă. Erau doi fraţi şi un cumnat: Ionel Gherghiceanu, Mihăiţă Gherghiceanu şi Zilişteanu. Partea de baltă de 96 de hectare unde se află cabana Consiliului Judeţului a fost la început imaş şi i-a aparţinut boierului Ştefan Donose. După naţionalizare, s-a creat Întreprinderea Scânteia din Brăila, care a administrat balta până în 1957, când s-a întregit sistemul de CAP-uri. În acel an, Scânteia s-a desfiinţat, iar balta - proprietate de stat - a fost dată în folosinţa CAP-ului. Amenajarea pentru crearea fermei piscicole a început abia în anul 1978 şi a fost făcută de IOIL”, ne-a declarat Teodor Ghionea.
Pustiu şi dezastru, în raiul peştelui
Am ajuns pe balta Vlădeştiului în jurul prânzului. De departe se vede că pe partea dinspre şosea a malului, unde mai demult era perdea forestieră, acum sunt doar cioate. Clădirile fostelor depozite de furaje şi cea a gheţăriei zac în paragină şi mizerie cumplită. Ce-a fost din metal s-a smuls. Locurile unde mai demult trăgeau bărcile sunt părăsite şi, în afara indicatorului „Pescuitul Interzis. Proprietate Privată”, în zonă nu e niciun semn de activitate umană. Pe platforma unde mai demult erau parcate utilajele acum bate vântul. Vreo doi ciobani din zonă ne spun că, în vară, din cauza secetei şi din cauză că instalaţiile de alimentare au fost distruse în mare parte, a murit mult peşte în baltă. Acum s-ar mai fi băgat ceva apă, pentru că cineva ar vrea să cumpere patria crapului.
Cum a ajuns baltă în ultimul hal
Sorin Odobescu a fost şef de fermă la Vlădeşti vreme de 20 de ani şi spune că balta a ajuns în ultimul hal din cauza oamenilor politici care au vrut să şi-o însuşească. Începând cu anul 1992, balta de la Vlădeşti a trecut în proprietatea SC Zătun SA, acum falimentată.
„Am lucrat la SC Zătun SA până în urmă cu câţiva ani şi totul mergea bine până când balta a trezit interesul oamenilor politici, implicaţi în afaceri, care au vrut să pună mâna pe ea. Au implicat şi interlopi cunoscuţi în Galaţi. Cât timp am lucrat acolo, am mers numai pe profit. Şi dacă se scufunda toată România, eu tot făceam peşte la Vlădeşti! Era cea mai performantă fermă din ţară, după părerea mea. Avem 64 de heleştee, făceam reproducere la somn, ştiucă şi toate speciile de care era nevoie. Avem gheţărie şi utilaje” a precizat Sorin Odobescu.
În urma unor inginerii financiare complicate, asupra cărora vom reveni cu amănunte în ediţiile noastre viitoare, SC Zătun SA a ajuns în situaţia de a fi executată silit. În anul 2009, au fost scoase la licitaţie mijloace de transport aparţinând SC Zătun SA, pe vremea când lichidator judiciar era Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL Iaşi. Pe 8 ianuarie 2009, potrivit tabelului consolidat al creditorilor debitoarei SC Zătun SRL întocmit de acelaşi lichidator ieşean, Zătun SRL avea datorii către 31 de creditori, în valoare de peste 10 milioane de lei. Statul avea de recuperat o parte din bani, dar pe lista creditorilor figurează şi mai multe firme, printre care: SC Atlas SRL, care avea de recuperat 170.865 lei, SC Sistem Construct 2007 SRL (763.016 lei), SC Cerealprod SA (187.878), Raffeisen Bank Agenţia Huşi (173.194 lei) etc.
Potrivit portalului Tribunalului Galaţi, instanţa a închis, pe data de 15 februarie 2012, dosarul de faliment al SC Zatun SRL. În calitate de intimaţi în dosar, pe lângă firma în faliment, erau SC Sistem Construct 2007 SRL, lichidatorul judiciar CI Zanopol Camelia, Oficiul de Registrul Comerţului Galaţi, Berdilă Stanciu, Administraţia Finanţelor Publice Galaţi şi Municipiul Galaţi. Şi Sorin Odobescu a participat la proces, ca recurent.
„Nu mai merg la baltă. Îmi vine să plâng!”
Pe Gheorghe Cornea, de 76 de ani, căruia sătenii îi spun nea Ghiţă Ţap, l-am găsit acasă. A lucrat ca pescar şi şef de echipă, în balta de la Vlădeşti, vreme de 23 de ani, iar în 1995 s-a pensionat. Meseria a prins-o de la tată, care era tot pescar şi care mai avea nevoie de ajutor la năvod. La ferma de la Vlădeşti avea plasă la dispoziţie şi făcea singur năvoadele şi vintilele pentru pescuit. Tot el le repara, când era nevoie. Toamnă de toamnă, a condus pescarii în campaniile de recoltare, iar în restul timpului se ocupa şi de furajarea peştelui şi de tot ce era nevoie în fermă. Ar fi poveşti de viaţă frumoase, dintr-un rai pe care lăcomia l-a nimicit. Când se gândeşte că e bătrân şi că balta pe care a muncit o viaţă se stinge, îl apucă plânsul.
„Dacă n-aţi văzut atunci, nu vă puteţi imagina cum era acolo. Am zis să înham calul să mă duc, într-o zi, să văd balta. Dar îmi vine să plâng, aşa om bătrân cum sunt, şi mai bine stau acasă. Scoteam peste 4 vagoane de peşte, dacă dădeam toanele după ce îi hrăneam. Îmi amintesc cum rupeam stuful ca să iasă crapul cosaş să mănânce şi cum adunam năvoadele la mijlocul bălţii. Toţi beam câte o cană de un litru de vin după fiecare toană dată, dar ne obişnuisem şi nu ne îmbătam. Dădeam, cu bărcile, mii de kilograme de furaje, că era mult peşte pe vremea aia. La mal, hrăneam eu 15 zile şi un coleg în restul lunii. Nu se arunca nimic. Gunoiul îl lăsam cu var, până făcea un fel de păduchi care plecau în apă şi ajungeau mâncare la peşti. Şi totul se calcula, de la o săptămâna la alta. Era cântărit peştele şi, dacă ceva nu mergea bine, se luau măsuri. Dacă nu era destul novac sau sânger ca să cureţe apa, se băga. Eu am dat rezultate la tot ce am făcut şi tocmai de asta am şi trăit bine atunci. Mi-am iubit mult meseria şi mă doare acum, când văd că s-a stricat şi s-a furat tot”, ne spune Gheorghe Cornea.
Pescarul bătrân îşi aminteşte că până şi prim secretarul Dăscălescu venea să mănânce şi să doarmă la fermă, chiar şi după ce ajunsese unul dintre cei mai importanţi oameni din stat. Şi ce-ar fi putut să nu-i placă?
„Mai ales toamna, era tare frumos. Aveam opt bărci şi patru năvoade. Eram peste 20 de angajaţi, dintre care 7 pescari de aici din sat, dar şi veniţi de la Brăneşti şi Măstăcani. A fost frumos, dar aia a fost tinereţea. Nu cred că mai văd balta aşa cum a fost”, spune Gheorghe Cornea.
