Barajul de la Porţile de Fier, îndiguirea Dunării şi braconajul sălbatic au distrus una dintre cele mai mari resurse naturale: sturionul
Un braconier poate da lovitura într-o singură noapte. Dacă prinde un morun de 200 de kilograme, el poate să vândă icrele pe piaţa neagră cu peste 25.000 de euro, adică preţul a trei Dacii Logan. 10-15 la sută din greutatea unui morun care urcă pe Dunăre pentru a se înmulţi este reprezentată de icre. Calculul nu e greu de făcut. Dacă peştele are 200 de kilograme, iar kilogramul de icre negre ajunge pe piaţa neagră şi la 1.000 de euro, nu e de mirare că unii pescari aleg să rişte. În aceste condiţii şi în lipsa unui plan coerent de protejare a speciei, dispariţia morunului, a sturionilor în general, e cât se poate de aproape. O spun cifrele din ultimul secol.
Capturi din ce în ce mai puţine
La începutul anilor 1900, România era un adevărat paradis al icrelor negre. Sute de tone de morun, nisetru, păstrugă şi cegă erau pescuite anual din Dunăre. La morun, de exemplu, cel mai râvnit dintre sturioni, capturile au crescut constant de la începutul secolului al XX-lea şi până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. În anul 1941 s-a înregistrat cea mai mare cantitate de morun capturată vreodată la noi în ţară: aproximativ 900 de tone. Asta înseamnă aproximativ 2,5 tone de morun în fiecare zi, adică cel puţin 250 de kilograme de icre negre. La preţul de astăzi de pe piaţa neagră, rezultă că Dunărea ar fi putut să ofere minimum un milion de euro pe săptămână.
Uluitoarea resursă naturală a fost, însă, distrusă în doar câteva zeci de ani. "Morunul s-a diferenţiat ca specie în urmă cu aproximativ opt milioane de ani. Ce a construit natura în acest timp a fost aproape distrus de om în câteva zeci de ani. După acel vârf din 1941 a urmat o perioadă cu capturi constante de 200 - 300 de tone pe an, însă după 1980 cifrele au scăzut dramatic. Noi avem aici, la muzeu, un grafic pe care nici nu am putut reprezenta cifrele de după 1980", spune dr. ing. Gabriela Grigoraş, muzeograf la Muzeul de Ştiinţele Naturii.
Ameninţări: braconajul şi modificarea habitatului
Ce anume a dus la dispariţia populaţiei de morun, de sturion în general? Trei sunt aspectele majore care au grăbit decimarea populaţiei de sturioni din Dunăre: poluarea, braconajul şi modificarea habitatului natural. "Probabil că braconajul şi modificarea habitatului sunt cele mai importante acţiuni ale omului care au avut un impact major în transformarea sturionilor în specii de pe cale de dispariţie. Icrele negre sunt foarte valoroase şi cred că înţelegeţi de ce aceşti peşti sunt atât de vânaţi. Eu nu am auzit de vreun pescar care să elibereze vreodată sturioni. Dacă nu se controlează braconajul, dacă nu va fi stopat, în câţiva ani vom mai avea sturioni doar la muzeu.
Apoi, modificarea habitatului are două aspecte esenţiale. Primul este îndiguirea din perioada comunistă, care a distrus astfel multe dintre locurile în care peştii se retrăgeau pentru a se înmulţi. Al doilea aspect este barajul de la Porţile de Fier. Morunul urcă din Marea Neagră pe Dunăre pentru a se înmulţi şi ajungea, în perioada în care Dunărea nu era blocată, chiar şi până la Viena. Acest circuit natural a fost întrerupt, iar peştele a fost bulversat. Barajul poartă o mare parte din vină pentru dispariţia treptată a morunului. Sigur, e nevoie şi de progres, barajul e important din alte puncte de vedere, însă pur şi simplu nu s-a gândit nimeni că un peşte atât de valoros din toate punctele de vedere ar putea avea de suferit", explică dr. Gabriela Grigoraş.
Acţiuni ineficiente
Nivelul capturilor s-a redus, în ultimii 20 de ani, cu peste 93 la sută, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie "FAO". Aceste este unul dintre motivele pentru care România a instituit în 2006 o prohibiţie la sturioni. În paralel, au fost demarate şi o serie de programe de repopulare a Dunării, însă ori au fost gestionate deficitar, ori au fost oprite din lipsă de fonduri. "Politicile de repopulare au un impact redus pe termen scurt. Ele trebuie susţinute timp de mai mulţi ani, poate chiar zeci de ani pentru a se vedea efectele. Sturionii nu sunt nişte peşti foarte prolifici în ceea ce priveşte reproducerea. Ei au reproduceri multiple, însă nu atât de dese precum crapul sau carasul. Gândiţi-vă, de exemplu, că un morun atinge maturitatea sexuală abia pe la 14-18 ani. Până atunci, însă, trebuie să supravieţuiască pentru că există tot felul de pericole. Cercetătorii au observat că foarte puţini moruni mai ajung astăzi la a doua sau a treia reproducere", mai spune muzeograf Gabriela Grigoraş.
Cei mai mari moruni prinşi vreodată
Cel mai mare morun pescuit în România, potrivit datelor existente în arhive, avea 882 de kilograme, fiind capturat la începutul secolului trecut. Cel mai mare producător mondial de sturioni a fost Uniunea Sovietică, care a ajuns în anul 1978 să captureze peste 28.000 tone. Cel mai mare sturion capturat vreodată a fost un morun de aproape 2.000 kg, prins în Marea Caspică. Sturioni înseamnă morun, nisetru, păstrugă, cegă, viză, şip. Cei mai mulţi sunt peşti marini care trăiesc în Marea Neagră şi migrează în fiecare an pe Dunăre. Sturionii există de peste 200 de milioane ani şi au un bagaj genetic extrem de eficient când vine vorba de supravieţuire. Nu şi-au schimbat caracteristicile de milioane de ani şi sunt consideraţi adevăraţi dinozauri moderni. Calitatea icrelor lor este recunoscută încă din antichitate, iar documentele de la curtea lui Ştefan cel Mare menţionează portul Chilia Veche ca un important centru pescăresc producător de sturioni.
Cererea tot mai mare de caviar a făcut ca toate speciile de sturioni de pe glob să fie protejate de Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii Ameninţate (CITES), care a stabilit o serie de reglementări dure, ce limitează exporturile de sturioni ale ţărilor membre. România a semnat convenţia în 1994.
Sturionii de Dunăre
Trei specii sturioni sunt puternic periclitate. Este vorba despre morun, nisetru şi păstrugă. Şipul şi viza au dispărut deja din Dunăre, iar cel mai bine stă cega, care este considerată în prezent specie vulnerabilă.
