Dispar o mulţime de scaune de directori din instituţiile agricole

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După cum scriam recent în „Viaţa liberă”, la nivel fiecărui judeţ există circa 17 entităţi administrative care se ocupă de agricultură. Fiecare are sediu, director, secretară, maşină, personal etc, etc.

Ei bine, ministrul Agriculturii pare să remarcat, de asemenea, „inflaţia” de instituţii agrare, aşa că a dispus o reorganizare a activităţii. Nu ştim ce va ieşi din asta, dar ştim care sunt „mişcările de trupe” anunţate.

APIA rămâne fără ANARZ, ANCA dispare

Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) rămâne un punct cheie al finaţării agricole. Plăţile reprezentând sprijinul comunitar se realizează de la nivel central direct în contul beneficiarului, iar plăţile reprezentând ajutoarele naţionale se transferă la centrele judeţene APIA, pentru a fi plătite direct în contul beneficiarilor.

Activitatea de selecţie a animalelor şi cea privind gestiunea cotei de lapte ies din „coşul” APIA şi trec la nou apărutul Oficiu Naţional pentru Identificarea, Înregistrarea, Reproducţia şi Selecţia Animalelor şi Cotă de Lapte. Vor fi 42 de subunităţi judeţene, toate cu personalitate juridică.

Agenţia Naţională de Consultaţă Agricolă (ANCA) dispare, urmând ca personalul să fie preluat de Camerele agricole din fiecare localitate şi judeţ. Camerele Agricole vor funcţiona ca organizaţii neguvernamentale de utilitate publică, autonome, create în scopul de a reprezenta şi promova interesele socio-economice ale populaţiei care derulează activităţi în domeniile agriculturii şi conexe. Au două componente: aparatul tehnic (specialişti, consultanţi, etc) şi corpul aleşilor (reprezentanţi ai fermierilor).

ADS se dizolvă, ANIF se transformă

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) este o altă instituţie care dispare de pe firmament. Responsabilitatea gestiunii terenurilor statului revine organismelor administrativ-teritoriale (consilii locale şi judeţene). Terenurile îndiguite pentru desecări trec la ANIF. Nu este foarte clar ce se întâmplă cu renta funciară (care era tot la ADS), dar este foarte posibil să se desfiinţeze.

Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) se reorganizează. Lucrările din amenajările de irigaţii inclusiv staţiile de punere sub presiune se predau către Organizaţiile Utilizatorilor de Apă.

Administrarea, întreţinerea şi repararea barajelor şi digurilor de apărare împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare vor fi transferate către Administraţia Naţională Apele Române. Întreţinerea şi repararea digurilor de la Dunăre rămân în administrarea ANIF.

Inspecţia agricolă - atribuţiuni extinse

Inspecţia Publică în Agricultură se reorganizează în subordinea directă a MAPDR. Adică nu va mai fi la direcţiile agricole, ci ca structură de sine stătătoare. Va îngloba mai multe instituţii, printre care: inspecţiile tehnice pentru sectorul vegetal şi animal, inspectoratul pentru seminţe, compartimentele de raportare şi statistică, unitatea fitosanitară, oficiul judeţean de studii pedologice şi agrochimice.

Citit 1736 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.