* Agronomul Ionel Miron este de peste 30 de ani în slujba sătenilor din Băleni * „Cu fiecare an ce trece, este tot mai greu să faci agricultură”, spune inginerul * Colegii de breaslă îl descriu pe Miron ca fiind „o specie pe cale de dispariţie, care ar trebui protejată prin lege” *
Când vine vorba despre stabilitate economică şi despre respect faţă de proprietarii de pământ, localitatea Băleni este un reper. Le-a fost dat oamenilor de aici să aibă parte de un profesionist al agronomiei, inginerul Ionel Miron, care a reuşit să ţină steagul sus în condiţiile în care alţii, în jurul lui, dădeau faliment pe capete.
Colegii într-ale agronomiei vorbesc despre Ionel Miron cu admiraţie. Ei spun că este „o specie pe cale de dispariţie, care trebuie protejată prin lege”, lucru de care ne-am convins şi noi cu ocazia unei vizite pe care am făcut-o la societatea agricolă „Dealul Covurluiului” Băleni, condusă de inginer.
„Ce iau pe mere, dau pe pere”
- Domnule inginer, e greu să faci agricultură în zilele astea?
- Foarte greu. Cu an ce trece e tot mai greu... (N.R.: oftează) Statul este tot mai puţin preocupat de soarta ţăranilor. Nu zic nu. S-au dat subvenţii. Însă s-au dat cu mare întârziere, la un an după ce s-a făcut cheltuiala, iar sumele primite sunt mult mai mici decât cele primite de ţăranii din alte ţări ale Uniunii Europene.
- Cât de mult vă afectează întârzierile în plată?
- Păi, cum să ne afecteze? Foarte mult! Eu bag sămânţa în pământ acum, ar pământul acum, fertilizez acum. Dar subvenţia vine peste un an. Între timp, trebuie să iau bani de la bancă şi să plătesc dobânzi. Ce iau pe mere, dau pe pere.
Ar trebui ca statul să dea banii mai repede. Un termen de două-trei luni ar fi rezonabil, zic eu. Însă statul nu este un tată bun pentru ţărani. Uitaţi-vă şi dumneavoastră ce se întâmplă acum: se propun subvenţii pentru patronii de hoteluri de pe Litoral, pentru firmele străine care au cumpărat industria noastră pe mai nimic, în vreme ce noi, talpa ţării, cei care produce bruma de hrană, primim doar ce scapă printre degete.
- Sunt mulţumiţi de dumneavoastră ţăranii?
- Eu zic că sunt. Pe 2008 am dat 1.300 de kilograme de grâu pe hectar fiecărui proprietar de teren. Arătaţi-mi o altă societate agricolă care a dat atât!
Or mai fi şi care să mă reclame. Nu poţi să mulţumeşti chiar pe toată lumea, mai ales în privinţa structurii culturilor. Eu trebuie să fac un asolament profesionist al culturilor, nu pot accepta să pun numai grâu sau numai porumb, cum vor unii dintre membrii asociaţiei noastre.
„Oamenii de cuvânt sunt tot mai rari...”
- Cum vă descurcaţi cu vânzarea mărfii? Aveţi clienţi?
- Clienţi sunt cu duiumul. Imediat ce dă colţul ierbii încep să vină. Problema e că preţul oferit de ei e derizoriu. Mult sub valoarea muncii noastre. Cred că sunt înţeleşi între ei să ţină preţurile cât mai mici.
- Nu puteţi să ţineţi produsele pe stoc o vreme, până mai cresc preţurile?
- E destul de greu. Noi avem ceva spaţii de depozitare, dar producţiile sunt foarte mari. Anul trecut am avut 5.700 de tone de grâu. Aproape şase milioane de kilograme! Vreo 500 de tone le-am mai ţinut, dar restul a trebuit să-l vindem. Am luat doar 55 de bani, cu tot cu TVA, pe kilogram, ceea ce e foarte puţin.
Am avut un contract, încheiat din primăvară cu o societate, pe 56 de bani la care se adăuga TVA, dar nu a mai respectat înţelegerea. Ăştia-s oamenii de afaceri de pe la noi! Acum doi ani, noi am respectat contractul şi am dat grâul cu cât convenisem, deşi era mai scump la momentul livrării. La mine, cuvântul e cuvânt orice s-ar întâmpla, dar văd că sunt foarte mulţi care vor doar să te păcălească, să te fure... Oamenii de cuvânt sunt tot mai rari...
- Purtaţi acelaşi nume cu un artist gălăţean celebru: solistul Ionel Miron. V-a ajutat sau v-a deranjat asta de-a lungul timpului?
- În tinereţe, când cântăreţul era faimos şi discurile lui nu lipseau de la nicio petrecere, lumea remarca că purtam acelaşi nume. Cu timpul, însă, au apărut alţi solişti la modă.
- Se mai face tehnologie în agricultura actuală?
- Eu, unul, fac. De aceea am şi rezultate. Societatea este pe profit şi am reuşit să fac investiţii masive în utilaje moderne. Anul 2008 l-am închis cu un profit brut de nouă miliarde de lei vechi. Şi ştiţi de ce? Pentru că respect pământul şi omul.
Iarna asta am fertilizat peste 1.600 de hectare de teren, cultivate cu grâu şi rapiţă. Cinci miliarde de lei am băgat în îngrăşăminte! Tot terenul este arat din toamnă, cum scrie la carte, iar sămânţa pentru campania de primăvară este de o calitate foarte bună. De altfel, noi suntem producători de sămânţă certificată şi vindem şi altora.
- Cum vă împăcaţi cu finanţările europene?
- Ca să fiu sincer, m-am simţit încurajat de articolele din „Viaţa liberă” pe tema finanţărilor şi am făcut şi eu un proiect. Este foarte greu, fraţilor! L-am depus prima dată în primăvara lui 2008, dar, deşi a fost declarat eligibil, n-a primit bani. L-am modificat şi, în toamnă, l-am depus iar. Sperăm ca de data asta să avem succes. Dacă nu, vom face ce ştim noi mai bine: vom munci pământul.
