O socoteală în afaceri, alta în CL: "Moment istoric" ratat în Parcul Industrial

O socoteală în afaceri, alta în CL: "Moment istoric" ratat în Parcul Industrial
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri am fost cât pe ce să asistăm la un „moment istoric”, respectiv (re)naşterea, după zece ani de travaliu, a Parcului Industrial Galaţi. Mai exact, era vorba de trecerea prin CL Galaţi a hotărârilor prin care societatea SC Industrial Parc SRL să prea spre administrare activele parcului, pas juridic fără de care nu se poate încheia nici un contract. N-a fost să fie, proiectul de HCL a fost scos de pe ordinea de zi, pe motiv că „mai este ceva de analizat la documentaţie”.

În rest, la Parcul Industrial, ieri, toate bune. S-a dezvelit chiar o placă inaugurală, la sediul administrativ, iar primarul Marius Stan ne-a asigurat că „gălăţenii au avut mult de aşteptat, dar de acum sper să atragem investitori, locuri de muncă”. Momentul a fost cireaşa de pe tort a unui seminar cu reprezentanţi din ţară ai Asociaţiei Parcurilor Industriale, Tehnologice şi Ştiinţifice şi a Incubatoarelor de Afaceri din România, ai unor companii, ai mediului universitar. Oameni de bună credinţă, vorbitorii ne-au explicat cât de valoros poate fi parcul industrial pentru Galaţi.

Dar, după cum se vede, socoteala din parc nu se potriveşte cu cea din CL Galaţi. Penibil, dar adevărat.

Citit 1719 ori Ultima modificare Vineri, 04 Octombrie 2013 16:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.