Relaxare şi joacă pe bani / Parcurile din Galaţi, o afacere de zeci de milioane de lei

Relaxare şi joacă pe bani / Parcurile din Galaţi, o afacere de zeci de milioane de lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cu un buget de 15 milioane de lei până acum, parcurile şi locurile de joacă par să fi fost considerate prioritare în ultimii doi ani * O dată Grădina Publică şi cu Parcul Rizer reabilitate, actuala administraţie mută miza pe parcuri mici, de cartier, la 500.000 de lei bucata * Faleza şi Parcul Cloşca nu intră în planurile pe termen lung


Una dintre mizele de căpătâi ale primarului Marius Stan pare a fi reabilitarea şi construcţia de parcuri şi locuri de joacă. Văzute drept aducătoare de capital electoral, parcurile reprezintă, totuşi, o necesitate, dar şi o cheltuială pe măsură. În ultimii trei ani s-au cheltuit peste 15 milioane de lei, iar în perioada următoare se pregătesc alte câteva milioane bune. Totul dintr-un buget în continuare precar, dar care pare pregătit să suporte şi cererea gălăţenilor de locuri de joacă şi de relaxare.

Cât s-a cheltuit pe proiectele vechii administraţii

În jur de 15 milioane de lei au intrat în parcurile gălăţene din 2011 încoace. Iar rezultatele se şi văd, într-o oarecare măsură. Dincolo de gogomănia de pe mijloc şi alte câteva mici neajunsuri, Parcul Rizer este totuşi refăcut din temelii, el fiind redescoperit de gălăţeni în această vară. Potrivit cifrelor oficiale ale Primăriei, Parcul Rizer a înghiţit în jur de 1,6 milioane de lei. E drept, pentru finalizarea lui, adică pentru reabilitarea centurii de moloz care îl străbate pe mijloc, va mai fi nevoie de încă 600.000 de lei, ceea ce înseamnă că, în final, Rizerul va fi costat peste 2 milioane de lei. Mult mai costisitoare a fost investiţia de la Grădina Publică. Cele zece milioane de lei investite aici (6,8 de la Uniunea Europeană, 1,4 de la bugetul de stat şi 2,2 de la cel local) au transformat şi acest parc într-un loc mai mult decât frecventabil. Sigur, mai sunt şi aici o serie de neajunsuri, însă acestea nu fac obiectul prezentei analize.

Parcul Viva, primul proiect al lui Marius Stan

Tot la capitolul parcuri finalizate în ultimii trei ani, şi din nou cu mici probleme de execuţie şi/sau de proiectare, intră şi Parcul Selgros. Construit de la zero, acesta a costat în jur de 1,5 milioane de lei. Aproximativ aceeaşi sumă (devizul final nu este încă foarte clar) a fost/este cheltuită pentru reabilitarea din temelii a Parcului Viva, lucrarea fiind descrisă în amănunt într-un articol distinct, apărut tot în ediţia de azi. Cei care locuiesc în zonă şi cei care trec zilnic pe acolo deja observă schimbările, locul urmând să fie inaugurat, potrivit oficialilor din Primăria Galaţi, la începutul lunii noiembrie. Despre neajunsuri încă nu poate fi vorba, parcul nefiind încă oferit publicului spre folosinţă. Se ştie însă că execuţia lui a durat mai mult decât se estima iniţial, fapt care a stârnit frustrarea multora dintre gălăţeni, care a trebuit să îşi caute alte locuri de relaxare timp de un sezon întreg. "Am avut totuşi noroc de faptul că pentru acest parc exista un studiu de fezabilitate «la sertar» încă de pe vremea fostei administraţii. Dacă nu ar fi existat acest studiu foarte probabil acest parc nu putea fi terminat anul acesta. Lucrările ar fi trebuit să fie decalate", a admis purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache.

Miza în 2014: parcuri mici, de cartier, bine dotate

Pentru perioada imediat următoare, se pare că Primăria se va concentra asupra unor parcuri mai mici, de cartier, dar care vor fi dotate la un nivel foarte bun, cu un mobilier urban comparabil cu cel care deja a fost adus pentru Parcul Viva. Iar prima lucrare de acest gen a şi început deja în Micro 39, în vecinătatea sediului Direcţiei de Taxe şi Impozite din zonă. Lucrarea va costa, potrivit estimărilor celor din Primărie, în jur de 500.000 de lei şi va fi un fel de "parc pilot" care va fi "clonat" ulterior în alte patru cinci cartiere mari ale Galaţiului. "În 2014, miza este pe acest gen de parcuri. Nu am stabilit deocamdată cât vom investi şi nici câte astfel de parcuri se vor face, totul este în funcţie de bugetul pe care îl va aproba Consiliul Local pentru anul viitor", a mai spus Mihai Costache.

Parcul Cloşca şi Faleza, proiecte pe termen lung

Pe lista Primăriei de reabilitare a parcurilor şi locurilor de joacă se află în continuare alte trei mari obiective. Este vorba despre Orăşelul Copiilor, din Ţiglina, Parcul Cloşca şi, nu în ultimul rând, Faleza Dunării. În toate aceste cazuri lucrările nu sunt prevăzute pentru perioada imediat următoare. Cele mai mari şanse să prindă din nou viaţă le are Orăşelul Copiilor, care are o suprafaţă aproximativ egală cu cea a Parcului Viva, ceea ce înseamnă că investiţia se va cifra, foarte probabil, tot în jurul a 1,5 - 2 milioane de lei, în funcţie de specificitatea locului şi de ceea ce se va dori. "Pentru acest parc s-a realizat recent proiectul, care a costat 57.000 de lei şi sperăm să îl facem până la sfârşitul anului viitor", a explicat Mihai Costache. În schimb, pentru Parcul Cloşca, 2014 va aduce cel mult o soluţie, acolo fiind nevoie de un studiu care să stabilească în ce măsură pârâul Ţiglina poate să afecteze sau nu anumite tipuri de lucrări. De asemenea, Primăria are în vedere şi o reabilitare a întregii Faleze Inferioare, însă acesta poate fi trecut doar la capitolul proiecte pe termen lung. "Faleza este în stadiul de studiu geotehnic. În funcţie de ce ne permite solul din zonă se va lua o decizie", a mai spus reprezentantul Primăriei.

Cum arată un parc de cartier în Iaşi

Parcuri cum e cel pe care Primăria s-a apucat să facă în Micro 39 deja au fost construite în oraşe mari din ţară. De exemplu, la Iaşi, cu o sumă aproximativ egală cu cea pe care municipalitatea gălăţeană se pregăteşte să o cheltuiască, a fost reabilitat Parcul Lumea Copiilor. După cum se poate vedea şi din fotografia alăturată, acesta este unul dintre cele mai moderne din ţară şi extrem de bine dotat, mobilierul fiind pentru toate vârstele: de la tobogane, leagăne şi balansoare pentru cei mici până la aparate de fitness pentru cei mari.

Citit 6172 ori Ultima modificare Luni, 28 Octombrie 2013 10:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.