Laminor-unicat la Galaţi

Laminor-unicat la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Până la sfârşitul lunii aprilie, grupul Profiland-Intfor va finaliza investiţia, în valoare de 30 de milioane de euro * “Mulţi mi-au zis că sunt nebun că investesc sume imense pe vreme de criză”, spune Andrei Lişinschi, managerul grupului * “Cei care îşi blochează banii la ciorap şi se văicăresc că e criză sunt, de fapt, cei care provoacă criza” *

Până la sfârşitul lunii aprilie, la grupul de firme Profiland-Intfor se va petrece un eveniment cu totul deosebit: inaugurarea noii linii de fabricaţie a tablei speciale. În esenţă e vorba despre un laminor de tablă subţire, care va fi zincată şi acoperită prin vopsire. Investiţia - unicat în România!  - creează şi un interesant paradox: în vreme ce ArcelorMittal concediază oameni, Profiland-Intfor angajează. Iar asta ne face să ne întrebăm dacă într-adevăr există o criză în metalurgie. Dar să vedem despre ce e vorba.

“Îmi place să exploatez nişele din piaţă”

Grupul Profiland-Intfor nu este la prima premieră tehnologică din România. “Îmi place să exploatez nişele din piaţă. Cred că asta e adevărata menire a unei firme competitive”, spune Andrei Lişinschi, managerul grupului.

“Anul trecut, am pus în funcţiune prima linie românească de fabricare a panourilor de aluminiu compozit, iar acum avem prima linie de tablă zicată vopsită, special destinată panourilor-sandviş pentru hale industriale şi alte construcţii uşoare pentru comerţ, producţie sau agricultură”, adaugă acesta.

Linia  amintită este rezultatul final al unui efort investiţional ce se ridică la circa 30 de milioane de euro. Ea include o staţie de decapare, un laminor de benzi la rece, o linie de zincare termică bandă şi o staţie de vopsire în flux continuu (ne cerem scuze specialiştilor dacă nu suntem foarte exacţi în detaliile tehnologice…). Arată impecabil, chiar dacă încă mai sunt de făcut unele retuşuri.

Tehnologie chinezească şi materie primă turcească

Din păcate pentru industria românească (aflată într-un declin mai mult decât evident), la realizarea şi funcţionarea liniei nu vor contribui prea multe produse “made in Romania”.

Utilajele necesare investiţiei au fost aduse tocmai din China. “Am ales această variantă după ce am analizat cu atenţie raportul preţ-calitate. Vreau să vă spun că sunt diferenţe foarte mari de preţ pe această piaţă, iar China a ajuns să fie una dintre marile puteri în tehnologia metalurgică. Faptul că au şi preţuri mai mici decât producătorii europeni a fost decisiv”, ne-a declarat Lişinschi.

Instalarea utilajelor s-a finalizat în 25 martie şi s-a făcut cu specialiştii veniţi din China. “Mă distrez şi acum când îmi aduc aminte că presa a tot scris că am angajat sute de chinezi la Intfor. Dacă m-ar fi întrebat, ar fi aflat că nu am angajat niciun chinez, ci că era vorba despre specialiştii care au venit de la furnizor ca să monteze utilajele. Angajări am făcut şi vom mai face şi în perioada următoare, dar nu am luat decât români”, spune managerul.

În ceea ce priveşte tabla groasă folosită ca materie primă, Andrei Lişinschi ne-a mărturisit că este din Turcia. La fireasca noastră mirare - “Avem un mare combinat siderurgic chiar aici la Galaţi. De ce Turcia?!” - managerul grupului Profiland-Intfor ne-a dat un răspuns dezarmant: “Îmi pare sincer rău că trebuie să o spun, dar tabla de la turci este şi mai ieftină şi de o calitate mai bună decât cea de la Galaţi”.

În fapt, Intfor face ce putea face ArcelorMittal

Realizarea investiţiei amintite readuce în discuţie o mai veche problemă: de ce nu mai este ArcelorMittal competitiv pe piaţa mondială a tablei? Iar răspunsul e simplu: pentru că ani la rând la colosul siderurgic doar s-a “muls” un profit cât mai mare, iar investiţiile tehnologice au lipsit.

Astfel, în acest moment tabla de Galaţi este mai scumpă decât restul produselor similare şi nici nu se ridică la cerinţele calitative crescute ale pieţei. Iar principala cauză este aceea că tehnologia de la Galaţi este rămasă în urmă!

În al doilea rând, ArcelorMittal nu a ţinut pasul cu piaţa nici în ceea ce priveşte diversificarea producţiei. Acum se cere masiv tablă de tipul celei pe care o va face Profiland-Intfor.

Andrei Lişinschi ne-a confirmat că are deja sute de cereri, deşi nici măcar nu a început producţia. Dacă ArcelorMittal ar fi investit la vreme în această tehnologie, ar fi avut piaţă de desfacere şi nu ar fi trimis oamenii în şomaj, fie el şi tehnic.

Una peste alta, investiţia făcută de Profiland-Intfor merită apreciată. Atât pentru că este o premieră tehnologică pentru ţara noastră, dar şi pentru că demonstrează că, de fapt, noţiunea de criză este mai uşor de explicat la televizor decât de demonstrat într-o firmă.

“Consider că avem de-a face într-adevăr cu o criză, dar în niciun caz cu o catastrofă, aşa cum încearcă unii să acrediteze. Sunt convins că ieşirea din criză se poate face prin investiţii în produse care sunt cerute de consumatori. Cei care îşi blochează banii la ciorap şi se văicăresc că e criză sunt aceia care, de fapt, provoacă criza” a mai spus Andrei Lişinschi.

Foto 1 - Linia de vopsire a tablei

Foto 3 - Andrei Lişinschi

Citit 5925 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.