* Sub pretextul alinierii la economia de piaţă, am ajuns la „preţuri nesimţite” pentru gazele naturale din producţia internă * ANRE a solicitat Executivului anularea calendarului de liberalizare a preţurilor abia când a realizat că, în iulie, preţurile reglementate le-ar depăşi pe cele din import! * Perioadele de tranziţie, menite să protejeze consumatorii casnici şi industriali, au fost „arse” de dragul umflării pe moment a veniturilor la buget
După ce în ultimii doi ani creşterea accelerată a preţului la gazele naturale a fost justificată de necesitatea „liberalizării” pieţei în acest domeniu, iată că, în prezent, autorităţile sunt puse în situaţia de a recunoaşte că au făcut exces de zel şi au silit deopotrivă populaţia şi agenţii economici să suporte facturi mai mari decât ar fi fost necesar. De exemplu, deşi pentru consumatorii non-casnici (sectorul industrial – n.r.) calendarul de liberalizare a preţului la gaze ar fi avut posibilitatea să se extindă până la finalul lui 2015, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, a fost pus în situaţia de a solicita anularea, de la 1 iulie, a calendarului de liberalizare, motivul nefiind altul decât acela că preţurile „liberalizate” au luat-o înaintea celor de pe piaţa internaţională!
„Calendarul actual prevedea creşteri de preţuri la niveluri mai mari decât sunt preţurile acum, ceea ce nu mai este fezabil, aşa că propunem anularea calendarului", a declarat preşedintele ANRE. Altfel spus, indirect se recunoaşte faptul că, deşi în România s-ar fi putut practica preţuri mai mici la gaze, dat fiind faptul că producţia internă are un preţ la aproape jumătate din cel al gazelor de import, s-a forţat scurtarea perioadei de tranziţie şi „alinierea preţurilor”. Asta deşi liberalizarea tradusă doar în scumpiri a avut efecte atât în plan social, facturile la gaze devenind greu de suportat pentru categorii tot mai largi ale populaţiei, cât şi pentru agenţii economici, produsele acestora devenind mai scumpe şi, implicit, mai puţin competitive pe piaţă.
Statul îşi omoară contributorii
Singurul care are de câştigat din această „afacere” este, aparent, statul, care încasează mai mult din taxele şi impozite aferente sectorului de petrol şi gaze. Însă în ciuda unor beneficii pe termen scurt, politica de scumpire a gazelor are efecte negative pe termen lung. Semnele se văd încă de pe acum şi, după cum au fost nevoiţi chiar oficialii ANRE să recunoască, nici unul dintre elementele de bază din scenariul ce a stat la baza stabilirii calendarului de liberalizare/scumpire a gazelor naturale nu s-a adeverit.
"O primă presupunere se referea la faptul că în următorii ani consumul va creşte, ceea ce nu s-a adeverit. A doua axiomă a fost că va creşte importul la 35 la sută din totalul consumului, însă nici această estimare nu s-a potrivit. A treia presupunere a fost că preţul gazelor va rămâne la 500 de dolari pe mia de metri cubi, dar la toate hub-urile din Europa preţul este acum de 330-360 de dolari", a explicat seful ANRE.
În fapt, mediul de afaceri a avertizat de mult că efectul scumpirilor ar putea avea un efect de bumerang. Un exemplu în acest sens sunt semnalele din ce în ce mai apăsate venite din partea Confederaţiei Patronatelor din Industrie, Agricultură şi Servicii din România (CONPIROM), din care face parte inclusiv ArcelorMittal, care a avertizat că scumpirile necontrolate la energie se vor solda cu reducerea unor activităţi sau chiar relocalizarea unor întreprinderi, creşterea şomajului ce vor duce, în final, inclusiv la reducerea veniturilor bugetare şi creşterea cheltuielilor de asistenţă socială.
Am rămas nepregătiţi de liberalizare
În prezent, din piaţa gazelor, 75 la sută este reprezentată de consumatorii industriali, din care 16 la sută încă plătesc tarifele stabilite de ANRE. Restul de 25 la sută din piaţă este reprezentată de consumul casnic, pentru care liberalizarea va fi finalizată în 2018. Ultimele scumpiri la gaze au fost operate de la 1 aprilie, cu 2 la sută pentru consumatorii casnici şi 5 la sută pentru consumatorii non-casnici. Teoretic, potrivit planurilor iniţiale ale Guvernului, ar fi trebuit să mai urmeze o scumpire de la 1 iulie pentru consumatorii non-casnici şi de 3 la sută pentru cei casnici, iar de la 1 octombrie ar urma o nouă creştere de 4 la sută pentru non-casnici şi de 3 la sută pentru casnici.
Dacă în cazul consumatorilor industriali ANRE a solicitat deja o anulare a calendarului de liberalizare, rămâne de văzut ce se va întâmpla la nivelul gospodăriilor. „De la 1 iulie, calendarul de liberalizare a pieţei gazelor pentru consumatorii casnici prevede o scumpire de 2 la sută, însă vom face calcule şi vom vedea dacă este cazul să aplicăm această scumpire”, declara preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.
Cum se vor face aceste calcule rămâne de văzut pentru că, în fapt, în prezent nu se poate vorbi de o piaţă liberă a gazelor în România în condiţiile în care doar doi producători domină piaţa locală – Romgaz şi Petrom, singura sursă de import este Rusia, iar la nivel european o piaţă unică a gazului natural a rămas doar la nivel de deziderat. Şi CONPIROM ne-a confirmat faptul că, atât timp cât lipseşte posibilitatea reală de a alege furnizorul, liberalizarea pieţei gazelor rămâne un proiect pur teoretic: "În realitate, acest proiect nu face decât să alinieze preţul gazului din producţia internă la cel de import, fără să le ofere consumatorilor posibilitatea alegerii furnizorului. În schimb, conduce la o creştere de circa 160 la sută a preţului gazului din producţia internă, ceea ce înseamnă o majorare a facturii de peste 70 la sută, în mai puţin de doi ani”.
Desigur, în aceste condiţii, până la realizarea unei pieţe veritabile a gazelor naturale, s-ar impune soluţii de reechilibrare la un nivel suportabil al preţurilor şi valorificarea avantajelor competitive pe care le presupune producţia internă. Altfel, dacă autorităţile rămân la nivelul scumpirilor doar de dragul scumpirilor, riscăm să ajungem într-o situaţie explozivă în plan social şi economic.
Care este structura „coşului” de gaze naturale
Pe piaţa reglementată de ANRE, consumatorii primesc gaze la un preţ de coş - o medie ponderată la cantitate între preţul gazului intern şi cel de import. În luna aprilie, structura acestui „coş” s-a modificat drastic, pentru a preîntâmpina eventualele efecte ale sistării furnizării de gaze din import ca urmare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina. Astfel, dacă în luna martie, potrivit ANRE, structura „coşului” de gaze era de 68,9 la sută gaze din producţia internă şi 31,1 la sută din import, structura proiectată pe luna aprilie a fost de 98 la sută gaze din producţia internă şi doar… 2 la sută gaze din import! În acelaşi timp, reorientarea spre producţia internă nu poate reprezenta decât un argument în plus pentru revizuirea calendarului de liberalizare a preţului gazelor naturale.
