Model olandez pentru un terminal de gaze naturale lichefiate în portul Galaţi

Model olandez pentru un terminal de gaze naturale lichefiate în portul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi are în curs de realizare un studiu de prefezabilitate privind realizarea unui terminal de gaze naturale lichefiate (LNG) şi a unei staţii de bunkeraj pentru navele care vor utiliza sau transporta acest tip de combustibil, mai ieftin şi mai puţin poluant. „Este un studiu care ne va indica cât de mare ar trebui să fie acest terminal, la Galaţi, ce tipuri de echipamente vor fi necesare, urmând ca ulterior să căutăm potenţiali investitori”, a explicat directorul comercial al APDM Galaţi, Silviu Meterna, în cadrul unei întâlniri a Consorţiului coordonat de ProDanube Internaţional, ce participă la realizarea Masterplanului de utilizare a LNG pe axa de transport Rin-Main-Dunăre, ce reuneşte la Galaţi, în aceste zile, în jur de 70 de specialişti din 12 ţări.

O sursă de inspiraţie poate fi terminalul LNG realizat în portul Rotterdam, o investiţie care s-a ridicat la peste un miliard de euro, acoperind inclusiv activităţi de import-export de gaze lichefiate. „Pentru un terminal cu capacitate mai mică, la Galaţi, cred că ar merge un terminal cu o capacitate de 20.000 mc, dar s-ar putea începe cu un terminal de 1.000 mc, ceea ce ar însemna o investiţie de aproximativ 1,5 milioane de euro”, consideră Nico van Dooren, Director Energy & Industry al Portului Rotterdam.

Navrom este una dintre companiile interesate de folosirea LNG, fiind deja realizate o serie de studii tehnice care au condus inclusiv la ideea realizării unor noi tipuri de navă, a arătat directorul Constantin Hârţan, în prezent fiind analizate posibilităţile de finanţare a unor astfel de proiecte. Terminale LNG sunt în curs de realizare la Ruse şi Antwerp, proiecte în acest sens fiind şi în alte porturi, din ţări precum Olanda, Germania sau Austria.

CITEŞTE ŞI EXCLUSIV VL/ Cum va arăta nava viitorului în transporturile pe Dunăre

Citit 3452 ori Ultima modificare Marți, 27 Mai 2014 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.