Conducerea ArcelorMittal Galaţi este din ce în ce mai optimistă cu privire la "cadrul corect" pe care legiuitorii trebuie să îl creeze pentru marii agenţi economici în legătură cu preţurile la energie electrică şi gaze naturale. După întâlnirea de la începutul acestei luni cu premierul Victor Ponta, directorul general al ArcelorMittal, Bruno Ribo, pare convins că în scurtă vreme va fi reglată atât problema suprataxelor din energie, cât şi cea legată de liberalizarea preţului la gazele naturale. "Ştiţi că în urmă cu două săptămâni ne-a vizitat prim-ministrul Victor Ponta. Credem că abia acum, după doi ani în care am încercată să explicăm care sunt problemele, legiuitorii au înţeles situaţia cu care ne confruntăm. De fapt, sunt probleme cu care nu ne confruntăm doar noi, ci toţi marii consumatori de energie. Iar acum se iau deciziile corecte, deciziile corectoare", a spus directorul Bruno Ribo, în faţa a peste 30 de studenţi participanţi la programul anual de internship al ArcelorMittal Galaţi.
Optimism la ArcelorMittal cu privire la preţul energiei Scris de Marius Ţuca


Marius Ţuca
Articole recente - Marius Ţuca
Câinele lui Macovei | Ocolul ziarului în 30 de ani PAMFLET/ Nica, sfătuit de Pâslaru: "Torna, torna, fratre!" PAMFLET/ Corupţii noştri sunt mai buni decât ai lor Gălăţenii încă visează/ De ce nu se fac INSTALAŢII INDIVIDUALE la CĂLDURĂ A început programul anual de REVIZII/ Când şi unde TAIE Apaterm APA CALDĂ în Galaţi
Mai multe din această categorie: