* Combinatul siderurgic a înregistrat în 2013 cea mai mare pierdere din ultimii ani * Preţurile mici de pe piaţa produselor siderurgice şi creşterea costurilor la energie au spulberat eforturile de creştere a productivităţii * Grupul ArcelorMittal a pompat peste 200 milioane de euro în combinatul gălăţean pentru a-şi apăra pieţele din bazinul Mării Negre * De la începutul crizei, numărul angajaţilor de la Galaţi s-a înjumătăţit
În ciuda tonului relativ optimist al conducerii ArcelorMittal Galaţi vizavi de revenirea combinatului siderurgic într-o zonă de profitabilitate sau cel puţin de reducere a pierderilor, anul 2013 a însemnat deopotrivă o scădere a cifrei de afaceri, a numărului de angajaţi, dar şi acumularea a noi pierderi, mai mari chiar decât în anii trecuţi.
Practic, dacă este să facem abstracţie de anul 2009, când prăbuşirea pieţelor a dus ArcelorMittal Galaţi de la un profit de 757,8 milioane de lei la o pierdere de peste 1,4 miliarde de lei, anul 2013 a fost cel în care combinatul siderurgic a înregistrat cele mai mari pierderi: 741,6 milioane de lei (adică în jur de 168 milioane de euro - n.r.), potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor. Asta în condiţiile în care, în 2012, pierderile Combinatului au fost de „doar” 231 milioane de lei. O explicaţie ar fi aceea că ArcelorMittal a rămas sub presiunea crizei de supracapacitate de pe piaţa oţelului, care a coborât preţul produselor siderurgice la limita sustenabilităţii în raport cu costurile materiilor prime.
De altfel, dacă „în vremurile bune”, de dinainte de criză, Combinatul avea o producţie de 2,5 - 3,5 milioane de tone pe an, acum s-a ajuns la o limită de 1,5-1,7 milioane de tone pe an.
Un lucru care ar trebui să ne dea de gândit ar fi acela că nu s-a reuşit păstrarea trendului ascendent al cifrei de afaceri. În 2009, şocul căderii pieţelor s-a reflectat într-o înjumătăţire a cifrei de afaceri, la 3,58 miliarde de lei, dar ulterior, până în 2012, acest indicator a crescut constant, până la 5,41 miliarde de lei.
Anul 2013 a marcat însă o scădere drastică a cifrei de afaceri, la 3,88 miliarde de lei, adică foarte apropiată de cea din primul an de criză. Aceasta este, într-o bună măsură, urmarea scăderii cererii de tablă groasă, în condiţiile diminuării investiţiilor de infrastructură, dar şi al creşterii preţurilor la energie. Unele efecte au fost induse, în trimestrul al treilea, şi de o serie de dificultăţi care au provenit de la Oţelărie, dar şi de pornirea dificilă a LTG 2, după o operaţiune de mentenanţă.
Cheltuielile cresc mai repede decât veniturile
Se remarcă, de asemenea, că în ciuda eforturilor de a echilibra balanţa financiară şi a trece de pe pierdere pe profit, ritmul de creştere a veniturilor a fost mai mic decât ritmul de creştere a cheltuielilor. O bună parte din acestea din urmă provin din creşterea facturilor la energie (electricitate şi gaze) cu aproximativ 25 milioane de euro pe an, la acelaşi volum al consumurilor. În acest context, la fel ca şi alţi mari consumatori de energie din ţară, ArcelorMittal atrăgea atenţia asupra efectelor dramatice pe care schemele de subvenţionare a investiţiilor în energia regenerabilă le au asupra industriei. Aceste scheme au distorsionat profund piaţa energiei şi, în timp ce companii precum ArcelorMittal au ajuns la un cost mediu de 80 de dolari/MWh, competitorii lor plătesc 50-60 de dolari/Mwh în Germania şi Franţa sau chiar mai puţin de 40 dolari/MWh în SUA.
Ironia sorţii face că, deşi Combinatul a revenit aproape de linia de plutire din punct de vedere operaţional, problema energiei a declanşat, practic, o nouă criză în ceea ce priveşte competitivitatea pe piaţă a produselor siderurgice gălăţene. Legat de această problemă, realizând că schemele la energia regenerabilă, excesiv de generoase comparativ cu alte ţări, pot duce practic la dezindustrilizarea ţării, Executivul a aprobat săptămâna trecută o reducere cu până la 85 la sută a plăţilor la certificatele verzi pentru marii consumatori de energie, printre care se numără şi ArcelorMittal. Măsura ar urma, după informarea CE, să fie aplicată din august a.c., rămâne însă de văzut la cine se va transfera diferenţa de preţ: la populaţie sau la producătorii de energie regenerabilă.
Mai puţine locuri de muncă
Numărul de angajaţi a continuat să scadă şi în 2013, Combinatul raportând la finalul anului un număr de 7.115 salariaţi, cu 821 mai puţini ca în 2012 şi aproape la jumătate faţă de 2008. Ultima schemă de plecări voluntare s-a derulat în august 2013, când au fost înregistrate 450 de cereri, acestea fiind aprobate aproape în totalitate. Conducerea Combinatului afirma că schema respectivă de plecări voluntare este, probabil, ultima, dar nu toată lumea este convinsă de asta.
În martie, anul acesta, sindicaliştii de pe platforma Combinatului acuzau conducerea ArcelorMittal că pregăteşte un nou val de plecări. Sindicatul Siderurgistul AMG arăta că peste 500 de angajaţi de la sectoarele de mentenanţă vor fi trecuţi în departamentul "Structural & Skill Pool", pe care sindicaliştii îl caracterizează drept "anticamera unor noi plecări". De partea cealaltă, conducerea ArcelorMittal susţinea că este vorba doar de un „program de planificare a forţei de muncă”. În acelaşi timp, conducerea Combinatului arăta că este în continuare nevoie de o îmbunătăţire a productivităţii muncii, compania fiind încă mult sub standardele vestice.
Avantaj strategic salvator
Dincolo de partea „goală” a profitului, conducerea ArcelorMittal a arătat, de câte ori a avut prilejul, că în nici un caz nu se plănuieşte o închidere treptată a Combinatului. Potrivit datelor puse la dispoziţie de companie, Grupul ArcelorMittal a investit la Galaţi, chiar şi după debutul crizei, nu mai puţin de 200 milioane de euro! Astfel, în total, de la momentul privatizării, s-au investit în siderurgia gălăţeană peste 800 milioane de euro. O întrebare ar fi, desigur, de ce grupul ar investi atâţia bani într-o afacere care în ultimii ani a generat pierderi atât de mari. Un răspuns ar putea fi acela că unitatea are un rol strategic. ArcelorMittal Galaţi face parte din Divizia Flat Carbon Europe, iar în zona Mării Negre combinatul siderurgic gălăţean este singurul producător de produse laminate plate al Grupului ArcelorMittal. Dacă s-ar renunţa la combinatul de la Galaţi, piaţa ar fi ocupată cu repeziciune de producători în ascensiune, precum cei din Turcia, iar asta nu ar face decât să complice afacerile la nivelul grupului ArcelorMittal. Altfel spus, decât rău cu rău, mai bine rău fără de rău.
Citeşte şi:
ArcelorMittal reia activitatea la Furnalul 5 şi la Oţelărie
Victor Ponta: „ArcelorMittal nu va închide combinatul, dar trebuie să fie competitivi”
Interviu cu Bruno Ribo: "Am injectat 700 de milioane de euro în Combinatul de la Galaţi"
