EXCLUSIV VL/ Revenire spectaculoasă a SIDERURGIEI! "ArcelorMittal Galaţi are cele mai bune rezultate din ultimii 34 de ani"

EXCLUSIV VL/ Revenire spectaculoasă a SIDERURGIEI! "ArcelorMittal Galaţi are cele mai bune rezultate din ultimii 34 de ani"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* ...declară în exclusivitate pentru "Viaţa liberă" Bruno Ribo, directorul general al combinatului siderurgic gălăţean


Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi este, fără îndoială, o "ecuaţie" complicată din punct de vedere financiar, tehnic, social. După şase ani nu lipsiţi de convulsii în planul rezultatelor economice, dar şi în relaţiile cu angajaţii sau cu autorităţile, anul 2014 se anunţă drept unul decisiv pentru viitorul siderurgiei gălăţene. În ce privinţă, puteţi afla din interviul acordat în exclusivitate ziarului "Viaţa liberă" de Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

-Ce rezultate se conturează pentru anul 2014 în comparaţie cu 2013? Care sunt elementele de noutate?

-Producţia anului 2014 va fi similară cu cea din 2013. Există, însă, câteva diferenţe pe care aş vrea să le explic, deoarece sunt importante pentru viitorul nostru.

În prima jumătate a anului producţia noastră a scăzut, deoarece am oprit Furnalul 5 şi Oţelăria pentru investiţii-cheie şi lucrări de mentenanţă. La Furnalul 5, am finalizat cea de-a doua etapă a investiţiei majore începute în urmă cu trei ani, care a reprezentat, în total, mai mult de 90 de milioane de euro. Noul proiect a vizat instalarea unui nou sistem de încărcare, care ne-a adus rezultate excelente, pe termen scurt. În august, am depăşit cele mai bune rezultate obţinute în ultimii 34 de ani! De asemenea, am înlocuit în totalitate un convertizor.

Cele 90 de milioane de euro investite într-un singur echipament demonstrează, din punctul meu de vedere, angajamentul pe care ni l-am asumat faţă de industria oţelului din România.

 

 

Revenind la întrebarea dumneavoastră, producţia a crescut în cea de-a doua partea a anului, compensând pierderile înregistrate în prima parte a anului. În privinţa parametrilor tehnici, suntem, de asemenea, bucuroşi să vedem rezultate excelente în reducerea consumului de combustibili şi energie, precum şi rezultate foarte bune ale calităţii şi serviciilor către clienţi. Mai mult, aceste rezultate readuc foşti clienţi şi câştigă alţii noi.

- Cum a evoluat producţia de oţel? Care este nivelul actual şi care sunt principalii clienţi?

- După criză, producţia a scăzut de la 3-4 milioane de tone de oţel pe an, la aproximativ 1,6 - 1,7 milioane de tone. Capacitatea actuală a producţiei este de 3 milioane de tone. Doar Furnalul 5 singur poate produce mai mult de 2 milioane de tone pe an. După cum puteţi observa, încă ne aflăm în situaţia de supra-capacitate.

Principalii noştri clienţi fac parte din industrii precum: construcţiile navale, industria auto, cea a construcţiilor şi altele. Planul nostru este acela de a utiliza la capacitate maximă echipamentele pe care le operăm acum, dar şi de a ne extinde portofoliul cu produse cu valoare adăugată mai mare. Anul viitor, ne-am propus să producem 2 milioane de tone, care reprezintă o creştere cu 15 la sută faţă de anul 2014!

 

Siderurgia gălăţeană, raportată la piaţa oţelului

- Care este nivelul actual al cererii pe piaţa oţelului? Care sunt perspectivele?

- Volumul producţiei noastre este, pur şi simplu, prea mare pentru România, acesta fiind motivul pentru care exportul este vital pentru noi. Furnizăm 60–70 la sută din producţia noastră pentru export, mai ales în zona Mării Negre, dar, în ultimele luni, am început să explorăm noi pieţe în Europa Centrală şi de Nord. Pe continentul nostru, cererea de oţel a înregistrat o uşoară creştere, dar încă se află sub nivelul cererii dinaintea crizei. Pentru anul viitor, sperăm că situaţia se va îmbunătăţi şi vom putea produce semnificativ mai mult decât în acest an.

În România, deţinem o cotă de piaţă bună, care a crescut în ultimii ani, în urma eforturilor noastre de a răspunde mai bine cerinţelor clienţilor noştri. Trebuie să continuăm să lucrăm în acest ritm pentru a ne ajuta clienţii industriali români să îşi câştige propriile lor pieţe.

- Care a fost dinamica competitivităţi combinatului siderurgic în comparaţie cu principalii concurenţi? Care au fost factorii care v-au afectat şi cum anume v-au influenţat?

- Principala noastră dificultate a rezultat din suprapunerea a trei elemente principale: criza economică, schimbarea completă a paradigmei economice pe piaţa noastră şi pierderile suferite, cauzate de creşterile explozive ale preţurilor principalelor noastre resurse energetice: electricitate şi gaz natural. Noi producători au apărut în regiunea noastră. Turcia, care este piaţa noastră tradiţională, a devenit din importator - exportator de oţel, iar piaţa locală s-a prăbuşit.

În urma acestui impact triplu, am lansat Programul de Transformare ARC 2015+, care reprezintă un set de 100 de proiecte şi măsuri cu scopul îmbunătăţirii competitivităţii combinatului. Rezultatele sunt vizibile acum, după aproximativ şase ani de transformare: fabricăm produse de oţel la o calitate mai ridicată, furnizăm servicii mai bune şi consumăm mai puţină energie şi materie primară, în timp ce echipamentele sunt mai fiabile ca în trecut.

 

- Ce investiţii plănuiţi pentru viitorul apropiat?

- Investiţiile în Combinat nu au încetat niciodată şi nu se vor opri. În prezent, Furnalul 5 este un echipament-cheie pentru Grup, care furnizează rezultate excelente, niciodată înregistrate în trecut. În momentul de faţă, ne axăm pe Oţelărie şi Laminoare, astfel încât să ne îmbunătăţim securitatea în muncă, serviciile şi calitatea. Spre exemplu, în prezent, investim 13 milioane de euro în noua Maşină de Planat la Cald de la Laminorul de Tablă Groasă nr. 2, investiţie programată pentru mijlocul anului viitor. De asemenea, toate investiţiile trebuie să aducă rezultate mai bune în privinţa eficienţei energetice, deoarece preţurile resurselor energetice sunt în continuare ridicate.

 

Nu suntem aici ca să închidem combinatul

- Încă persistă zvonurile cu privire la o posibilă închidere a Combinatului. Este acest scenariu posibil? Dacă da, în ce condiţii?

- Unele dintre măsurile implementate de noi au fost percepute ca fiind precursoare unei închideri: încetarea utilizării de echipamente învechite, demolări şi reducerea numărului de angajaţi. De asemenea, am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă înainte de distorsiunile din piaţa de electricitate şi gaz, care au început să fie corectate de către autorităţi. Aceste situaţii au condus la întrebări legitime cu privire la viitorul nostru.

Dar adevărul este simplu: nu suntem aici să închidem Combinatul, ci să îl salvăm şi să îl readucem în zona de profitabilitate, bine adaptat la noile paradigme din piaţă. ArcelorMittal doreşte continuarea operaţiunilor din Galaţi.

Între timp, cu toţii trebuie să înţelegem că viitorul nostru va fi foarte diferit de trecutul cu care gălăţenii asociază Combinatul. Observ o abordare nostalgică, care nu are nicio legătură cu realitatea din 2014. Astăzi, vedem în Europa o supracapacitate structurală de 29 la sută comparativ cu perioada de dinainte de criză. Acest lucru înseamnă mai mulţi producători, consum redus şi o competiţie crescută. Nu putem schimba această realitate, de aceea trebuie să ne adaptăm la ea. Aceasta este una din priorităţile noastre.

 

 

Pentru a doua parte a întrebării: în acest moment cred că scenariul închiderii poate şi va fi evitat, atât timp cât România îşi menţine competitivitatea pentru marile industrii, în special în ceea ce priveşte sectorul energetic, pentru ca preţurile la electricitate şi gaz să fie accesibile şi comparabile cu cele de care beneficiază competitorii noştri din afara ţării.

Balanţă în siderurgie. Între producţie şi numărul de angajaţi

Îmbunătăţirea productivităţii muncii a fost principalul obiectiv al schemei de pre-pensioare derulate la ArcelorMittal, în urma căreia 365 de salariaţi au părăsit combinatul siderurgic, ne-a declarat directorul general Bruno Ribo: „A fost un program voluntar implementat special pentru angajaţii care au vrut să beneficieze de avantajele stipulate în noua legislaţie în domeniu. Nu putem spune că suntem mulţumiţi, nu am fost niciodată în momentul în care numărul de slujbe s-a redus. A fost o decizie dureroasă, luată pentru a îmbunătăţi productivitatea muncii. Pachetele financiare propuse de noi au fost primite în mod voluntar. Cei care au dorit să muncească în continuare, au rămas în companie. Procesul de îmbunătăţire a productivităţii muncii va continua acţionând ambele braţe ale balanţei: creşterea - cât mai mult posibil - a producţiei şi adaptarea numărului de angajaţi prin transformare şi investiţii.”

Corecţii organizatorice. Recalibrarea forţei de muncă

În timpul întâlnirilor directe avute de conducerea ArcelorMittal Galaţi cu angajaţii din combinatul siderurgic s-a constatat că, în unele zone, numărul de angajaţi este mai mic decât ar fi necesar, iar în altele mai mulţi decât ar fi necesar, a arătat directorul general Bruno Ribo: „În acest moment, implementăm un proiect pentru “planificarea forţei de muncă”, care analizează toate aceste aspecte, pentru a lua măsurile de corectare. De asemenea, folosim echipele din cadrul departamentului intern numit Structural and Skill Pool, care este creat special pentru a ne oferi flexibilitatea necesară în ceea ce priveşte personalul”.

Una caldă, alta rece. Salariile siderurgiştilor, raportate la restul industriei

Directorul ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, a declarat pentru „Viaţa liberă” că, în ultimii ani, a fost necesară o îngheţare a salariilor angajaţilor, dar aceasta a fost o decizie corectă, ce a ajutat combinatul să supravieţuiască. Acesta a ţinut însă să precizeze: „În anii trecuţi, au fost aplicate măsuri corective, inclusiv o creştere generală a salariilor. Să nu uităm că am raportat pierderi financiare în ultimii şase ani consecutiv, timp în care am fost susţinuţi de Grup. Noi ne raportăm la media industriei siderurgice româneşti şi din acest punct de vedere, salariile noastre sunt cu 6 la sută mai mari decât aceasta”.

Pe segmentul materiilor prime. Conflictul din Ucraina afectează şi ArcelorMittal Galaţi

Evenimentele din Ucraina afectează ArcelorMittal Galaţi în ceea ce priveşte asigurarea unor materii prime, care nu se mai produc din cauza conflictului. „Ne asigurăm aceste materii din alte surse, în contextul supracapacităţii. Astfel, impactul asupra noastră este destul de limitat”, a precizat Bruno Ribo, directorul general al combinatului.

Citit 8239 ori Ultima modificare Joi, 18 Septembrie 2014 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.