* Unde-i mierea de altădată? * Producţia de miere din acest an, ameninţată de vremea capricioasă şi criza economică * Între pasiune şi „afacere”: doar doi, trei crescători de albine din 300 pot trăi numai din apicultură *
Deşi luna mai ar fi trebuit să fie… lună de miere pentru apicultorii gălăţeni, capriciile vremii pun în pericol recolta din acest an. Gerul a rărit florile de salcâm, seceta se anunţă şi ea un inamic redutabil, iar dacă la asta adăugăm şi efectele crizei economice, nu ar fi exclus ca mulţi dintre crescătorii de albine să rămână cu un gust amar.
„Recensământul albinelor”
În judeţul Galaţi există cam 300 de apicultori „profesionişti”, în sensul că au mai mult de 15-20 de stupi. Astfel, dacă s-ar face un recensământ al albinelor, s-ar ajunge la un total de aproximativ 13.000 de familii.
„Albinăritul e o activitate de care te apuci greu, dar de care după aia nu-ţi mai vine să te laşi. Aici e vorba de pasiune, nu de făcut cine ştie ce afacere. Cel puţin nu la noi, cel puţin nu acum… Dintre toţi apicultorii gălăţeni, doar doi, trei dacă reuşesc să trăiască numai din asta”, ne spune George Osanu, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din judeţul Galaţi.
De ce e greu de făcut din apicultură o afacere? Un motiv ar fi capriciile vremii. Anul acesta s-a început bine culesul la rapiţă, dar când s-a ajuns la salcâm, din care iese miere de calitate extra, lucrurile s-au dat peste cap. Îngheţul de la începutul lunii mai „a ars” floarea de salcâm.
„Rare mai sunt pădurile care au scăpat de îngheţ. La Rediu şi Plevna s-a pierdut cam 70 la sută din floarea de salcâm, iar în restul judeţului s-a distrus între 30-50 la sută. Apoi, temperaturile mai ridicate au concentrat perioada de cules. Dacă ai familii puternice este cum este, dar altfel culegi cât apuci. Aşa că, anul acesta, se pierde cam jumătate din producţia de miere ce putea fi scoasă la salcâm”, ne explică reprezentantul apicultorilor.
Şi cum o belea nu vine niciodată singură, şi această vară se anunţă extrem de secetoasă, cu efectele de rigoare asupra plantelor melifere. „Să vedem ce s-o întâmpla cu florile de coriandru, muştar, dar cel mai mult ne îngrijorează ce va fi la floarea-soarelui, care este plantă de bază pentru producţia de miere…”, explică George Osanu.
Mierea, „un lux” pentru gălăţeni
Nici piaţa internă nu prea îi ajută pe apicultori. Dacă în alte ţări se consumă cam 3-3,5 kg de miere pe cap de locuitor, la noi abia dacă se ajunge la un anemic 700 grame pe cap de locuitor.
„Asta-i puterea de cumpărare a românilor! Toată lumea ştie că mierea e sănătoasă, că se pot face prăjituri, că poate înlocui zahărul, dar lumea nu prea îşi permite. Mierea este încă un produs de lux la noi…”, arată vicepreşedintele asociaţiei apicultorilor.
Aşa se face că mierea stuparilor gălăţeni ajunge… în Germania. „Cam 80 la sută din producţia colectată prin intermediul asociaţiei - de exemplu noi lucrăm cu Combinatul Apicol Bucureşti, ei se ocupă de procesare - merge la export, fie pentru consum, fie pentru industria de medicamente sau de cosmetice”, ni se explică.
La colectare, în teritoriu, preţurile nu sunt de speriat. La mierea polifloră, pentru a da un singur exemplu, se ajunge la 6,2 - 6,5 lei pe kilogram, pe când în magazine mierea de acest fel se vine cu 10-12 lei/kg. Apicultorii preferă însă să vândă mierea vrac, măcar câte 10 kg de stup, pentru a obţine şi subvenţia de 20 lei pe familia de albine.
În plus, pe piaţa liberă vânzarea merge cam greu. Abia dacă sunt vreo 20 de apicultori care s-au încumetat să-şi încerce norocul prin pieţe sau târguri, iar dacă reuşesc să vândă trei, patru kilograme pe zi, se declară mulţumiţi. Mai multă miere, din păcate, piaţa liberă „nu înghite”.
Albinărit cu atestat
Chiar dacă în apicultură perspectiva unor afaceri prea bănoase este încă departe, mai există încă doritori să-şi înceapă ucenicia în această îndeletnicire. Un sprijin în acest sens sunt cursurile organizate de Asociaţia Crescătorilor de Albine, în colaborare cu Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Galaţi.
„Cam 70 dintre apicultorii din judeţ au fost instruiţi prin aceste cursuri. Şi ce ne bucură, încă mai sunt doritori, chiar şi printre cei tineri. Şi avem de gând, când vom avea un număr suficient de mare de solicitări, să mai formăm o grupă pentru a o instrui”, a arătat vicepreşedintele George Osanu.
Apicultorii cei mai perseverenţi nu ezită să „atace” şi fondurile europene. Dovadă sunt cele 120 de dosare realizate de apicultori în colaborare cu Direcţia Agricolă şi de Dezvoltare Rurală. Proiectele au, în medie, o valoare de aproximativ 1.500 euro, şi au ca obiect înmulţirea familiilor de albine sau achiziţionarea de utilaje apicole.
Altfel spus, apicultorii nu se aşteaptă prea curând ca în domeniul lor „să curgă laptele şi mierea”, însă măcar în ceea ce priveşte mierea încearcă să facă tot ce depinde de ei. Mai departe, totul ţine de o economie de piaţă încă destul de capricioasă.
