A fost inaugurată Piaţa Ţiglina I

A fost inaugurată Piaţa Ţiglina I
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanţii Administraţiei Pieţelor Agroalimentare împreună cu cei ai municipalităţii au inaugurat ieri, 5 iunie, noua piaţă din Ţiglina I, dar şi Hala de flori din Piaţa Centrală. 

Evenimentul, unul important pentru comunitate, a adunat la manifestările prilejuite de inaugurare zeci de gălăţeni care s-au arătat extrem de mulţumiţi de investiţiile făcute şi de faptul că vor putea merge la piaţă într-un loc curat şi civilizat. De remarcat este şi că la eveniment s-au înghesuit să ia parte şi politicieni, care au încercat să nu scape ocazia de a-şi face puţină reclamă electorală pe ultima sută de metri.

Investiţii utile şi moderne

După cum a mărturisit directorul general al Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia, pentru primul dintre proiectele finalizate s-au investit nu mai puţin de 4,7 milioane de lei în vreme ce pentru construirea şi dotarea Halei de flori din Piaţa centrală s-au cheltuit 250.000 lei.

Bani folosiţi în mod eficient, am spune noi, dacă ne gândim la faptul că în Ţiglina vorbim despre o hală a cărei suprafaţă totală este de 3.000 de metri pătraţi, din care 700 de metri sunt destinaţi parcării şi depozitării. În plus, atât comercianţii cât şi cumpărătorii vor beneficia de un spaţiu curat şi modern, departe de imaginea dezolantă a vechii pieţe.

Dacă adăugăm şi promisiunea directorului Eugen Zaharia că preţurile produselor agroalimentare vor rămâne neschimbate, avem imaginea completă a unui lucru bine făcut. 

Revenind la noua hală de flori, care este una modernă şi atrăgătoare, vom spune că poziţionarea acestea dă posibilitatea florarilor, dar şi societăţilor care organizează evenimente speciale să îşi expună produsele într-un spaţiu cu vad excelent şi destinat special acestui scop.

Citit 1589 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.