De unde nu-i, tot se mai taie, în pădurile gălăţene

De unde nu-i, tot se mai taie, în pădurile gălăţene
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În Galaţi s-a tăiat puţină pădure, comparativ cu alte judeţe din ţară. O arată o statistică realizată recent de jurnaliştii ziarului Gândul, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit acestor date, în judeţul nostru s-au exploatat, în perioada 2002-2011, doar 640.732 de metri cubi de lemn. Singurele judeţe în care s-a tăiat mai puţin de atât au fost: Constanţa (594.237 metri cubi) şi Teleorman (543.235 metri cubi). Din păcate, nu-i însă acesta prea mare motiv de bucurie! Pe de o parte, din cauză că judeţul era de la început printre cele sărace în corpuri de pădure din ţară, la începutul perioadei studiate.  Apoi, datele care arată că s-a exploatat puţin lemn, în Galaţi, se referă doar la tăierile legale, nu şi la cele pe care le fac vrâncenii care fură buşteni cu calul, cu duba sau cu TIR-ul din pădurile de la Buciumeni şi îi duc spre Argea.

Din datele Direcţiei Silvice Galaţi, din aproximativ 37.000 de hectare de pădure din judeţ, circa 16.046 sunt retrocedate persoanelor fizice. Jumătate din această suprafaţă retrocedată nu este nici măcar păzită.

Citit 1766 ori Ultima modificare Duminică, 24 Mai 2015 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.