Galaţiul are potenţial eolian, dar nimeni nu investeşte

Galaţiul are potenţial eolian, dar nimeni nu investeşte
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Dacă până în 2013 se vorbea aproape în fiecare an de câte o nouă investiţie în parcuri eoliene din judeţul Galaţi, în 2015 nimeni nu mai vrea să bage bani în acest tip de proiecte. Judeţul nostru avea, în 2012, în jur de 30 de proiecte eoliene în faza de discuţie, multe dintre ele fiind deja finalizate şi funcţionale, mai ales în partea de nord a judeţului. Astfel, pe drumul spre Tg. Bujor gălăţenii au ocazia să vadă aceste invenţii care pot asigura alimentarea cu energie electrică regenerabilă pentru întregul judeţ, dacă numărul lor ar fi multiplicat. 

Un bun exemplu în această direcţie este constituit de centralele eoliene din Danemarca, care în luna iulie a acestui an au depăşit potenţialul energetic al ţării, producând cu 40 de procente mai multă energie decât aveau nevoie danezii. Însă, dacă la ei se construiesc în continuare astfel de turbine, în România ele sunt puse la pământ, pentru că nu sunt rentabile. 

În judeţul Constanţa, un întreg parc eolian, aparţinând companiei Monsson Group, va fi desfiinţat. Într-un comunicat emis de biroul de presă al acestei companii, se arată că motivul principal pentru această decizie este faptul că "schimbarea majoră a legislației energiilor regenerabile nu mai permite proiectului să se mai încadreze în parametrii economici estimați inițial, devenind nefezabil din punct de vedere financiar. Astfel, s-a decis demontarea turbinelor eoliene". Chiar dacă turbinele eoliene vor fi demontate, infrastructura parcului va fi păstrată, iar o decizie finală va fi luată în următoarele luni. 

Aşadar, dacă în alte ţări energia eoliană este o prioritate pe agenda de lucru a guvernelor, în România ea a fost lăsată la coadă. Galaţiul este unul dintre judeţele cu cel mai mare potenţial eolian, după cum declara în 2009 Petre Lificiu, vicepreşedintele de atunci al ANRE. “Există un potenţial aproape incredibil dat de Dumnezeu judeţului Galaţi, şi anume potenţialul eolian. Au venit oamenii din Germania cu aparatură de specialitate şi au întrebat unde bate vântul mai tare. Astfel au nimerit la Bereşti-Meria, la trei kilometri de casa mea, şi au plantat un stâlp, care a costat 60.000 de euro cu tot cu măsuratul vitezei vântului timp de un an. Au constatat că vântul de aici este aur nu fiindcă este intens, ci fiindcă e foarte constant“, spunea Petre Lificiu la acea vreme. 

"Pentru moment, Electrica SA nu are nici un proiect legat de energia eoliană pentru judeţul Galaţi", ni s-a transmis de către biroul de presă al SDEE Galaţi.  

 

Citit 3057 ori Ultima modificare Joi, 13 August 2015 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.