Damen ezită să se implice în modernizarea fregatelor „Regina Maria” şi „Regele Ferdinand”

Damen ezită să se implice în modernizarea fregatelor „Regina Maria” şi „Regele Ferdinand”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Negocierile dintre Şantierul Naval din Galaţi şi Ministerul Apărării, blocate din lipsa unor detalii tehnice mai amănunţite *

La începutul lunii, 11 companii de prestigiu din domeniul construcţiei şi dotării navelor militare au fost selectate pentru negocierile privind atribuirea contractului de modernizare a fregatelor, contract evaluat la 100 – 500 milioane euro. O condiţie impusă de Ministerul Apărării este ca lucrările de modernizare şi dotare să fie executate în România.

Desigur, un asemenea contract ar fi un „trofeu” foarte râvnit de firmele de profil, mai ales într-o perioadă în care industria navală este în declin. Grupul Damen, care are cea mai importantă facilitate Şantierul Naval de la Galaţi, se plasa, teoretic, printre favoriţii la câştigarea contractului. Asta cu atât mai mult cu cât Grupul Damen va investi în acest an aproximativ 10 milioane de euro pentru construirea unei hale special destinată lucrărilor la nave militare.

Cu toate astea, un răspuns pozitiv în privinţa fregatelor nu a fost încă dat de conducerea şantierului. „Nu avem date suficiente în ceea ce priveşte documentaţia tehnică şi, prin urmare, am trimis o scrisoare Ministerului Apărării în care am arătat că, în lipsa unor informaţii suplimentare, nu ne putem angaja într-un astfel de proiect. Deocamdată nu am primit nici un răspuns din partea ministerului…”, ne-a declarat directorul economic al Damen Galaţi, Florin Spătaru.

Acesta nu a exclus ca, în cazul în care documentaţia tehnică va fi mai exactă, iar Damen va considera că poate să-şi asume obiectivele urmărite în modernizarea fregatelor, să fie continuate negocierile pentru încheierea unui parteneriat cu Ministerul Apărării. Şantierul Damen Galaţi are deja experienţă în construirea navelor militare, având în acest sens comenzi din partea Olandei, Suediei şi nu numai.

Pentru a-şi mări portofoliul de comenzi într-o perioadă în care cererea de nave pentru marina civilă a scăzut drastic, la Damen Galaţi a fost gândit un plan de relansare ce are printre componentele sale şi atragerea unor comenzi pentru nave militare, lucrări ce presupun un grad de complexitate superior şi, implicit, o valoare adăugată mai mare.

În imagine - fregata „Regele Ferdinand”

Citit 1716 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.