Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
4 comentarii

Sindicaliştii din domeniul feroviar îşi intensifică presiunile în vederea obţinerii de majorări salariale. Aceştia au anunţat că, în perioada 22-24 septembrie, vor organiza o grevă japoneză, declarându-se nemulţumiţi de lentoarea cu care conducerile CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători par a fi dispuse să dea curs cererilor lor. Sindicaliştii sunt convinşi că, dacă Ministerul Transporturilor ar fi mai activ, s-ar găsi soluţii şi pentru satisfacerea revendicărilor pe care le au.

Printre altele, salariaţii din domeniul feroviar cer majorarea cu 10 la sută a salariilor, tichete de masă şi vouchere de vacanţă. Iar dacă greva japoneză nu afectează derularea normală a operaţiunilor pe calea ferată, sindicaliştii nu exclud să se ajungă în lipsa unei reacţii adecvate la proteste spontane sau chiar grevă generală.

Până una alta, sindicaliştii au solicitat pentru mâine, 17 septembrie, o întâlnire de urgenţă cu ministrul Transporturilor, dar şi discutarea revendicărilor lor în prima şedinţă a Guvernului.

Citit 1783 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Septembrie 2015 17:12

4 comentarii

  • postat de Vali Vineri, 18 Septembrie 2015 16:54 109.98.165.*** Link la comentariu
    0
    1

    “Conducerea organizatiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar – Federatia Nationala Feroviara Miscare Comercial, Federatia Mecanicilor de Locomotiva, Federatia “Drum de fier”, Federatia Nationala Elcatel, Federatia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – ii acuza pe reprezentantii CN CFR, CFR Marfa si CFR Calatori ca tergiverseaza negocierile privind contractul colectiv si ameninta cu declansarea grevei generale.
    In realitate este doar un santaj discret, dar cu tinta clara, la adresa conducerii Ministerului Transporturilor si a Guvernului pus la cale de liderii sindicali grupati in jurul controversatului Iulica Mantescu si mai nou a lui Mare Grigore, prin care liderii sindicalii de la calea ferata vor sa-si mentina privilegiile dobandite inca de pe vremea Ancai Boagiu, inclusiv de bonusul lunar de circa 4.000 de lei ca experţii în relaţii sociale, si, astfel, sa-si continue huzurul sindical decontat din bani publici.
    Din 2011 şi până în prezent, liderii de sindicat de la calea ferată mimează negocierile cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor dar şi managerii companiilor CFR. În realitate, negocierile dintre boşşi sindicali de la cele trei companii – CFR SA, CFR Marfă şi CFR Călători – şi conducerile acestora vizează doar menţinerea privilegiilor pentru liderii sindicali, în timp ce sindicaliştii de rând se aleg doar cu promisiuni şi buzunare goale.
    Astfel, de la 1 decembrie 2014, peste 70 de liderii sindicali, dintre care 30 de la CFR SA şi 28 de la CFR Călători, au devenit specialişti în relaţii sociale, postura din care au beneficia şi de o remuneraţie lunară la nivelul unui operator de exploatare comercială (gradul II) – între 2.500 şi 2.560 de lei -, sau la nivelul unui instructor sau mecanic-instructor (gradul I) – între 3.305 şi 3.365 de lei. În plus, toţi experţii în relaţii sociale au benenficiat gratuit din partea companiei CFR de un autoturism cu 150 până la 250 de litri de carburat lunar şi de telefon cu un abonament de 20 de euro”

    Raportează
  • postat de CERNEA Joi, 17 Septembrie 2015 13:12 89.137.231.*** Link la comentariu
    0
    5

    Totii iresponsabilii si hotii din CFR trebuie trasi la raspundere. Au furat ,si fura si in prezent, este vorba de ceid in posturile de conducere, tot ce se poate. Salariile sunt imense tot pentru cei care fura, salariatii fiind concediati continuu.Speram ca DNA sa demareze mai amplu cercetari cu cei care inca fac ilegalitati la CFR. O GREVA ESTE NECESARA,CHIAR DACA SINDICATELE DIN CFR AU DAT MANA CU PATRONATELE, SUNT PERSOANE MEDIOCRE, CARE NU ISI URMARESC DECAT INTERESUL PERSONAL. CAT DESPRE SERVICIILE PENTRU CETATENI , ACESTEA NU EXISTA ASA CA NU POATE FI VORBA DE O INBUNATATIRE.

    Raportează
  • postat de zola Joi, 17 Septembrie 2015 09:30 5.13.221.*** Link la comentariu
    0
    7

    CFR-ul favorizeaza intentionat operatorii privati pe CFR si Maxi taxi. Trenului Potrivit noului mers al trenurilor, IR 12776, Galati-Bucuresti Nord i-a fost prost modificata ora de plecare din Galati in prezent 17.30, ajungand la Bucuresti abia la 21.45. Astfel,acesta nu mai ajunge ultima garnitura ce pleaca din Bucuresti spre Timisoara la 21.46. Sa va fie rusine! Toata munca o faceti numai la interes in defavoare acestei tari! Acest exemplu de proasta organizare, nu este singurul pe regionala Galati sau pe cea nationala! Cum e domnilor cu multumirea calatorilor!? Ati scos multe trenuri iar cele care mai sunt, functioneaza prost si detrimentul cetateanului! Cum e domnilor cu servicii de inalta eficienta sau cu mersul cadentat!? Au ramas promisiuni doar pe hartie!
    Inca odata sa va fie rusine celor care va ocupati cu activitatile mentionate mai sus in regionala Galati sau la centru!
    De 20 de ani nu s-a mai intamplat asa ceva cu acest tren! Mereu a fost o diferenta acceptabile de aprox 1 ora la Bucuresti

    Raportează
  • postat de JAF LA CFR CALATORI Miercuri, 16 Septembrie 2015 18:02 109.98.164.*** Link la comentariu
    0
    10

    Contractele de achizitii de la CFR Calatori sunt atribuite in mod ilegal de ani de zile si sunt suplimentate imediat dupa atribuire cu sute de milioane de euro in conditiile in care CFR Calatori a ajuns in sapa de lemn ?????

    Ministrul Transporturilor,Ghiocel Iulian Matache , nu aude nu vede dar stie…

    “În perioada 28 ianuarie 2013 – 16 iunie 2014, inculpatul Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranşe succesive, a sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, şef Serviciu Automotoare şi ulterior, director de tracţiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, astfel încât să obţină contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro „Săgeata Albastră”, în valoare maximă de 220.990.260 lei şi Revizie tip R8 la automotoarele Desiro „Săgeata Albastră” (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.)
    Se pune intrebarea , Gavris Teodor Alexandru a luat mita singur ?
    Se pare ca nu, nici nu avea cum.
    Groparii CFR Calatori sa fie oare Dorobantu Valentin, Secara Vasile , Szentes Iosif …?
    DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014-2015 de la CFR Calatori?
    Oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS Bv.), Carmen Maria Popescu(“regina achizitiilor” de la CFR Calatori), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(sef oficiu juridic),Claudiu Dumitrescu(fost membru CA,inculpat), Alexandrina Gatej(fosta presedinte CA),Dana Galben Rachila(membru CA pe viata?),Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(manager privat CFR Calatori) Litra Marcel,Mantoiu Cornel ,Zaharia Adrian, etc?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?
    Ulterior, fostul ministru, Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes.
    Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat.
    …Cei care au condus CFR Călători în ultimii ani…cum ar fi si Valentin Dorobanţu, au fost preocupaţi să falimenteze compania de stat.
    Singura lor grijă a fost să umfle conturile „băieţilor deştepţi” de la calea ferată prin subvenţii foarte mari, în timp ce compensaţiile pentru CFR Călători erau tot mai modeste în raport cu numărul călătorilor.
    În acelaşi timp, în 2012 şi 2013, fostul director general Valentin Dorobanţu a depus eforturi susţinute ca mersul trenurilor să fie intocmit în funcţie de interesele băieţilor deştepţi de la calea ferată, cedând astfel o serie de trasee rentabile ale CFR Călători în favoarea operatorilor privaţi de transport feroviar de persoane,in asa fel incat Regionale ca Bucurestiul si Brasovul sa ajunga “in sapa de lemn”?
    Mai tarziu, echipa de conducere a CFR Călători, în frunte cu directorul Vasile Secară, omul ministrului transporturilor, Ioan Rus, a tesut un nou mers al trenurilor , prin care o serie de rute rentabile, care aduc foarte mulţi bani companiei CFR Călători, au fost cedate către operatorii privaţi.
    Directori de la stat, garantaţi de privaţi.
    Preşedintele Comitetului director al CFR Călători, Vasile Secară, era “ajutat” în demersul de cedare a rutelor rentabile către operatorii privaţi de către unul dintre membrii Comitetului director- Iosif Szenteş, cel care împreună cu Valentin Dorobanţu au întocmit mersul trenurilor din decembrie 2012 si 2013, prin care operatorii privaţi de transport feroviar de călători au fost favorizaţi în detrimentul CFR Călători…”

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.