* Ultimul atelier de covoare manuale din judeţ este ameninţat cu dispariţia în urma blocajelor apărute pe piaţă * Veritabile piese artă, covoarele produse la Galaţi se vindeau până anul trecut în bazarurile orientale! * Astăzi, atelierul încearcă să supravieţuiască pe o piaţă fără comenzi, invadată de covoare „de unică folosinţă” *
Singurul atelier de covoare manuale din judeţ este pe punctul de a rămâne „cu iţele încurcate”, ca efect al crizei economice. Artcom Group, înfiinţată în 2006, este tot ce a mai rămas din secţia de ţesături şi covoare a Cooperativei „Munca şi Arta”. În jur de 60 de ţesătoare specializate în arta covoarelor mai lucrau aici, ultimele din judeţ şi printre puţinele care au mai rămas în ţară.
O bună parte din marfă mergea la export, în… Turcia! Ei bine da, unele dintre covoarele persane lucrate în fir de mătase sau de lână cu care se lăudau unii negustori din bazarurile orientale erau produse… la Galaţi! „Din păcate, şi din cauza fluctuaţiilor financiare, şi a efectelor crizei, cam de pe la sfârşitul anului trecut lucrurile au început să meargă mai greu, iar din ianuarie vânzarea a devenit foarte slabă”, ne explică Teodora Comănescu, cea care a pus bazele atelierului.
Modele unicat
În vremurile bune, în atelier se produceau cam 130 metri de covor ţesut pe lună. Asta înseamnă, la bucată, vreo 35 de covoare. În funcţie de dimensiune, model, numărul de noduri, preţul unui covor lucrat manual poate varia de la 10-20 de milioane până la 100 milioane lei vechi, fiind destinate în special persoanelor mai cu dare de mână.
„Se lucrează după modele unicat, este o muncă foarte migăloasă şi care cere foarte mult devotament din partea ţesătorului. Practic, fiecare astfel de covor poate fi considerat o operă de artă”, ne spune dna Comănescu.
Într-adevăr, trebuie să ai o răbdare de înger să legi nod cu nod fiecare fir al covorului. Rezultatul final este însă pe măsură. Covoarele par desprinse din poveştile din „1001 de nopţi”, iar vraja unduitoare a formelor te duce cu gândul la o lume exotică.
Din păcate, poveştile Şeherezadei se încheie abrupt în realitatea economiei noastre de piaţă. „Am fost afectaţi şi de intrarea pe piaţă a covoarelor sintetice, realizate mecanic. Nu au nici pe departe calitatea unui covor realizat manual, dar iau ochii… Abia după prima spălare se vede diferenţa. Un covor precum cele realizate de noi nu este «de unică folosinţă», ci poate să reziste zeci de ani, dacă nu mai mult”, ni se explică.
În ciuda calităţilor, covoarele realizate în atelierul de la Galaţi îşi găsesc din ce în ce mai greu cumpărători. Reţelele mari de distribuţie preferă să-şi vândă doar propria marfă, produsă en-gros, sau pun adaosuri comerciale ce fac din covoarele manuale nişte piese prohibitive.
La capătul firului
Rămas cu marfă pe stoc, atelierul de covoare a trebuit treptat să-şi restrângă activitatea. Până la urmă, toate ţesătoarele au ajuns în şomaj.
„Nu mai putem să producem până nu vindem marfa pe care o avem deja. Am fost pe târguri, expoziţii, încercăm să găsim eventuali parteneri în desfacerea mărfii, însă lucrurile se mişcă greu pentru că piaţa este blocată”, mai spune dna Comănescu.
Speranţe pentru revigorarea pieţei ar fi abia mai spre sfârşitul anului. Deocamdată, atelierele din care ieşeau covoarele ce spuneau prin formele lor poveşti orientale au rămas goale.
Însă dna Comănescu speră că, în cele din urmă, iţele se vor descurca, şi este dispusă să meargă până în pânzele albe pentru a salva atelierul: „Oamenii au spus că se vor întoarce dacă vom reuşi să reluăm activitatea. Şi ţin păstrez în viaţă acest atelier pentru că, odată închis, greu se va mai putea redeschide. Dacă utilajele ajung la fier vechi, dacă ţesătoarele nu mai au de lucru, se pierde o tradiţie în care Galaţiul a avut multe realizări”.
Nu ne rămâne decât să sperăm că, în ciuda încercărilor, şi această poveste ţesută în fir de mătase va avea în cele din urmă, ca toate poveştile, un final fericit.
