EXECUTĂRI SILITE de peste un miliard de lei. Ce trebuie să știi pentru EVITAREA PENALITĂȚILOR

EXECUTĂRI SILITE de peste un miliard de lei. Ce trebuie să știi pentru EVITAREA PENALITĂȚILOR
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Sumele de plată declarate la nivel regional au crescut în 2015 la peste 9,7 miliarde de lei * Inspecţiile fiscale s-au lăsat cu 433 de sesizări penale pentru agenţii economici incorecţi


Operatorii economici aflaţi în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi au fost mai conştiincioşi şi mai grijulii cu achitarea obligaţiilor la bugetele publice, o dovadă în acest sens fiind creşterea sumelor declarate la Finanţe. Mai exact, în cursul anului 2015, din judeţele gestionate de DGRFP Galaţi, respectiv cele din Regiunea Sud-Est (Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Buzău), au fost declarate sume nete în cuantum de peste 9,725 miliarde de lei, cu mai bine de 798 milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

În top cu sumele declarate la fisc

În opinia conducerii DGRFP Galaţi, creşterea sumelor nete declarate cu 8,94 la sută, în anul 2015 comparativ cu 2014, reflectă atât spiritul civic, manifestat de agenţii economici inclusiv în plan fiscal, cât şi creşterea cu 2 la sută a numărului de contribuabili. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor fiscale, simplificarea procedurilor de depunere a declaraţiilor au fost, de asemenea, factori care au dus eficientizarea colectării veniturilor bugetare, concomitent cu diminuarea evaziunii fiscale şi consolidarea mediului de afaceri.

Strict la nivelul judeţului Galaţi, sumele declarate la fisc de contribuabili au fost de peste 1,85 miliarde de lei, în creştere cu 8,67 la sută faţă de anul precedent. La nivel regional, cea mai spectaculoasă creştere a sumelor declarate a fost, totuşi, în 2015, în Constanţa, unde s-a ajuns la 3,78 miliarde de lei, cu 20,1 la sută mai mult faţă de anul precedent. Creşteri importante - ţinând cont de structura demografică şi economică - au fost şi în Tulcea, cu sume declarate de 610,11 milioane de lei (+11,72 la sută) şi Vrancea, cu 987,83 milioane de lei (+10,3 la sută). Vecinii din Brăila au ajuns anul trecut la sume declarate de 1,13 miliarde de lei (+1,14 la sută). Mai puţin bine faţă de anul precedent a stat Buzăul, unde sumele declarat au scăzut cu 10 la sută, la valoarea de 1,36 miliarde de lei.

De bună voie sau… executarea silită

Pe de altă parte, chiar dacă nota generală a declarării şi achitării obligaţiilor fiscale este una pozitivă, au fost şi contribuabili care „au uitat” de îndatoririle pe care le aveau faţă de bugetul de stat. În aceste situaţii, în vederea recuperării şi reducerii arieratelor, precum şi în scopul de a creşte gradul de colectare a veniturilor bugetare, structurile DGRFP Galaţi au aplicat măsurile de executare silită, aşa cum sunt ele prevăzute în OG nr. 92/2003.

Aşa se face că, din total de 8,71 miliarde de lei încasate la nivelul DGRFP Galaţi din activitatea fiscală, mai bine de 1,02 miliarde de lei, adică 11,74 la sută din total, au fost colectate la bugetul de stat în urma procedurilor de executare silită. Suma este chiar mai mare decât cea încasată în 2014, când în urma procedurilor de executare silită s-au recuperat datorii de 896,91 milioane de lei.

„Cea mai eficientă modalitate de executare silită s-a dovedit a fi comunicarea somaţiei, care a condus la încasări de 61,48 la sută din totalul veniturilor din activitate silită”, se precizează într-un raport de activitate întocmit de DGRFP Galaţi.

Metoda comunicării somaţiilor s-a dovedit mai eficientă în cursul anului trecut. Astfel, dacă în 2014, după parcurgerea acestei etape executorii, s-au încasat la bugetul general consolidat 526,16 milioane de lei, în 2015 suma a crescut la 629,07 milioane de lei.

Mai eficientă a fost şi aplicarea popririlor pe disponibilităţile din conturile bancare. În urma aplicării acestei modalităţi, au venit 35,42 la sută din sumele recuperate prin executare silită în 2015, adică 362,45 milioane de lei, faţă de 304,55 milioane de lei în anul anterior.

Mai mici au fost sumele încasate prin popriri pe veniturile la terţi, capitol la care anul trecut s-au încasat 29,65 milioane de lei, adică 2,9 la sută din totalul încasărilor prin executare silită. Într-o marjă mai degrabă marginală rămân datoriile încasate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile pe care s-a pus sechestru, cu sume de 0,75 milioane lei (0,07 la sută), respectiv, 1,31 milioane de lei (0,13 la sută) din totalul sumelor rezultate din procedura executării silite.

Activitatea de inspecţie fiscală

Un rol în combaterea evaziunii fiscale şi colectarea veniturilor la bugetul general consolidat l-a avut, desigur, în 2015, şi activitatea de inspecţie fiscală. „În perioada de referinţă s-au efectuat 6.252 de acţiuni (inspecţii fiscale parţiale sau generale şi acţiuni de control inopinat sau cercetări la faţa locului) la operatorii economici persoane juridice, din care un număr de 3.586 inspecţii fiscale parţiale sau generale, de către un număr mediu de 310 inspectori activi”, se precizează în raportul DGRFP Galaţi.

Relevant este şi că, la nivelul DGRFP Galaţi, în urma inspecţiilor fiscale, valoarea obligaţiilor stabilite suplimentar a fost în 2015 de 2,71 miliarde de lei, faţă de 1,84 miliarde de lei în anul precedent, ceea ce înseamnă o creştere de nu mai puţin de 47,26 la sută! De asemenea, pierderile fiscale au fost diminuate cu 495 milioane de lei, cu 37,92 la sută mai mult faţă de anul precedent. Tot pe linia activităţii de inspecţie fiscale s-au aplicat amenzi contravenţionale de 3,18 milioane de lei, iar valoarea bunurilor şi a numerarului confiscat a fost de 3,31 milioane de lei.

În urma inspecţiilor fiscale s-au descoperit şi cazuri în care erau indicii privind comiterea unor infracţiuni. Iar prejudiciile stabilite nu au fost deloc mici, 1,8 miliarde de lei, în aceste cazuri, 433 în total, fiind înaintate şi sesizări penale, urmând ca făptaşii să răspundă în faţa legii.

Pentru evitarea unor penalităţi

Eşalonări la plată, acordate în caz de necesitate

Atunci când vine vorba de achitarea datoriilor la bugetele publice, e bine de ştiut că, în cazul în care întâmpină dificultăţi, agenţii economici pot beneficia, în condiţiile legii, de o serie de eşalonări la plată, care să le uşureze situaţia şi să fie evitate blocajele din activitate. În cursul anului 2015, de exemplu, la nivelul DGRFP Galaţi, au fost aprobate 424 de cereri pentru eşalonarea la plată a obligaţiilor bugetare restante, în sumă de 86,65 milioane de lei. În total, la finele anului trecut, se aflau în derulare un număr de 769 eşalonări la plată, ceea ce reprezintă o creştere cu 24,63 la sută faţă de finele anului 2014, când erau în derulare 617 eşalonări la plată. Prin urmare, în cazul în care agenţii economici întâmpină dificultăţi la plată, ar fi bine să facă o analiză a situaţiei împreună cu reprezentanţii administraţiei fiscale, pentru a găsi soluţia cea mai potrivită atât pentru evitarea unor penalităţi, cât şi pentru achitarea, în final, a datoriilor la bugetul general consolidat.

Citit 3750 ori Ultima modificare Joi, 25 Februarie 2016 21:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.