După modificarea Legii IMM-urilor - ACHIZIȚIILE PUBLICE, mărul discordiei între patronate şi Guvern

După modificarea Legii IMM-urilor - ACHIZIȚIILE PUBLICE, mărul discordiei între patronate şi Guvern
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Patronatele din cadrul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), din care fac parte şi patronatele gălăţene, protestează faţă de eliminarea din Legea IMM-urilor a prevederilor prin care IMM-urile beneficiau „de reduceri cu 50 la sută pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii”.

În speţă este vorba de alin. (2) din art.16 al Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, prevederi anulate în ultima şedinţă de Guvern, din 19 septembrie, printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Măsura a fost luată după ce Comisia Europeană a sesizat că prevederile în cauză vin în contradicţie cu legislaţia europeană, din cauză că generează o discriminare pentru operatorii economici care nu se încadrează în categoria IMM-urilor.

Ce spun patronatele

Pentru rezolvarea problemei, patronatele au propus ca toţi operatorii economici, fie ei IMM-uri sau nu, să beneficieze de reducerea cu 50 la sută a garanţiilor solicitate la achiziţiile publice, în cadrul contractelor a căror valoare estimată este de până la 10 milioane de euro.

„S-a propus această variantă pentru că majoritatea achiziţiilor publice, peste 95 la sută din total, au o valoare estimată sub 10 milioane de euro. În plus, majoritatea covârşitoare a întreprinderilor (98,10 la sută) au o cifră de afaceri sub 2 milioane de euro, fiind în categoria microîntreprinderilor. În categoria întreprinderilor mari, cu o cifră de afaceri de peste 50 milioane de euro intră doar 0,03 la sută dintre companii. Comisia Europeană a ridicat problema discriminării pozitive a IMM-urilor, în sensul că pentru acelaşi contract se solicită două tipuri de garanţii. Soluţia propusă de noi, acceptată inclusiv de Comisia Europeană, a fost de a aplica aceste reduceri pentru toate întreprinderile, pentru a păstra un grad de accesibilitate mai mare pentru IMM-uri la achiziţiile publice. Din păcate, s-a ales o soluţie care generează o injustiţie pentru IMM-uri şi pentru capitatul autohton în general, afacerile mici fiind, practic, excluse din procesele de achiziţii publice”, a explicat Marian Filimon, preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi şi prim-vicepreşedinte al CNIPMMR.

Ce răspunde Guvernul

În replică la obiecţiile CNIPMMR, într-un comunicat de presă al Guvernului se arată că „IMM-urile vor participa în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi operatori economici la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii”.

„Măsura modificării legislative a fost decisă de Guvern având în vedere că, în cazul declanşării de către Comisia Europeană împotriva României a procedurii de infringement în baza celor semnalate în acest dosar, este posibil ca auditul Comisiei să aplice corecţii financiare în toate proiectele cu finanţare nerambursabilă în care s-au derulat proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică în care IMM-urile din România au beneficiat de facilităţile menţionate.

De menţionat este faptul că noul cadru legal în domeniul achiziţiilor publice, adoptat pe parcursul acestui an, conţine o serie de prevederi care promovează accesul IMM-urilor la această piaţă, cum ar fi faptul că împărţirea pe loturi a contractului de achiziţie publică devine regulă, autorităţile contractante având obligaţia de a justifica decizia de a nu recurge la atribuirea contractului pe loturi. De asemenea, introducerea unui mecanism care să permită plăţi directe către subcontractanţi facilitează, indirect, accesul IMM-urilor la piaţa achiziţiilor publice, având în vedere că, în multe situaţii, subcontractanţii sunt IMM-uri”, se precizează în comunicatul de presă al Guvernului.

Contractele în curs de executare şi procedurile de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă care s-au încheiat sau iniţiat cu respectarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor de lucrări şi de servicii se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii acestora.

Citit 2594 ori Ultima modificare Marți, 20 Septembrie 2016 19:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.