CET trece pe păcură pentru producţia de agent termic şi energie electrică, pentru limitarea consumului de gaz

CET trece pe păcură pentru producţia de agent termic şi energie electrică, pentru limitarea consumului de gaz
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Electrocentrale Galaţi, dar şi centralele ELCEN şi Brazi vor funcţiona pe păcură, zilele acestea, pentru producerea energiei electrice şi agentului termic necesar încălzirii populaţiei, a anunţat ministrul Energiei, Toma Petcu, citat de Hotnews.

Măsura a fost impusă pentru limitarea consumului de gaze naturale, care ar putea ajunge la un nivel istoric în aceste zile geroase. Nivelul consumului ar putea depăşi 72 de milioane de metri cubi, peste nivelul maxim înregistrat până acum - de 71,2 milioane metri cubi.

Potrivit Hotnews, ministrul Energiei a declarat că Bulgaria a solicitat României ajutor de urgenţă pe furnizarea de energie electrică, dar a fost refuzată.

"Ţinând cont de situaţia delicată în care se poate afla România, nu ne-am asumat acest lucru şi le-am comunicat că nu putem să-i ajutăm. Ungaria, încă de acum două zile, a dispus ca pentru perioadă scurtă să sisteze exportul", a precizat Petcu.

Citit 3359 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2017 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.