Tratat despre Tot (cu Nimic în Mişcare)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

eu numai în felul acesta/ mai pot auzi ce se vede

de când se învârte pământul/ lunatec de foame şi sete

eu numai în felul acesta/ învăţ să privesc ce s-aude

de când mi s-a dat să fiu robul/ cuvintelor coapte şi crude

 un alt fel de-a fi nu mă prinde/ încearcă oricine oricare

izbânzile lor nu mă-mbie/ fiindcă-s nimic în mişcare

 de când am primit dezlegare/ în pururi la felul acesta

celestul mă ţine de foame/ de sete mă ţine celesta

ce scumpă-i această-nvârteală/ şi scurtă şi sfântă şi rară

când alt fel e totul în sinea-i/ cu toate-ale lui într-afară

 lunatec şi eu ca pământul/ adorm şi visez contra-stare

dar nu-nvârt nimica-nimica/ fiindcă-s nimic în mişcare

Citit 8970 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2017 16:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.