Gata, s-a închis briceagul! Gata, a fugit puiul cu aÅ£a! Gata, s-au tras obloanele prăvăliei! Gata, e finita la comedia/tragedia! Gata, s-a spart digul! Gata, s-a descheiat armistiÅ£iul, s-a rupt înÅ£elegerea, a intrat pacea în război ÅŸi războiul în pace! Gata... ce atâta vorbărie!... Pur ÅŸi simplu: gata! sper să-Å£i ajungă, sper să fii lămurită, sper să nu mai baÅ£i la poarta mea!... Åžtii foarte bine motivele pentru care nu vreau să te mai văd! Nu cumva să crezi cÄ ...

Visez că sunt acolo. Totdeauna visez că sunt numai acolo. Am încercat să-mi mut visul în altă parte, însă nu am reuşit. Am încercat să nu mai dorm, dar visez şi cu ochii deschişi că tot acolo sunt. Culmea, deşi mă obsedează acest vis despre acest loc, nu ştiu de unde am venit, nu ştiu cum am ajuns aici, în ghearele acestui loc halucinogen, în halul ăsta de visător. Şi, iar culmea, habar nu am că totul este doar un vis, habar nu am că totul este un fals amăgitor şi pur ...

Stau pe un pat mobil. Stau verticali. Ca să fie înalţi. Ea citeşte. El ascultă. Ea este foarte atentă şi citeşte foarte frumos şi corect. El este foarte atent şi se uită la ea foarte frumos şi corect. Ea citeşte: "întind mâinile şi simt că ating/ trupul tău plecat să aducă/ nişte apă vie pentru sufletul meu/ căzut în nesimţire şi rugă// întind mâinile şi simt că atingi/ lacrimile mele ajunse până/ se îneacă în ele linia vieţii/ descrise veşnic în limba romà ...

Emilia este sora mea cea mică. Ea locuieşte în oraşul Vaslui, pe pământ. Nu în aer, ca mine. Eu sunt la ea. E bine la sora mea. Ea este fata pe care, atunci, la începutul lumii sale, am uitat-o în odaie, şi plăpânda ei alcătuire a plâns după mine până a adormit cu nasul turtit de geam şi de aşteptare. Sunt la sora mea, Emilia. Vorbim şi mergem prin ogradă. Simt ceva în preajmă. Sigur, ceva se petrece în apropierea noastră. Ceva straniu. Ceva dureros. Ceva nemaipomenit. N ...

Londra. Un parc cu oameni şi verdeaţă. Şi cald. Şi frumos. Şi turişti. Şi porumbei. Mulţi porumbei. Chiar foarte mulţi. Şi eu. Şi prietena mea. Hulubaşii umblă de colo-colo şi ciugulesc firimituri presărate din milă şi respect. Ciugulesc chiar şi din palmele întinse parcă pentru a demonstra, pentru a împrumuta oleacă din veşnicia sintagmei "să ai înţelepciune de şarpe şi blândeţe de porumbel"...Sigur că da! sigur că da! - zic eu. Şi cred că zice şi prietena me ...

Primăvară. Nici cald, nici frig. Ies gâzele la soare, cu vaca domnului în frunte. Copiii lui Mihai Carp ies pe prispă. Ies cu Tinca în frunte (fata cea mai mare) să-i bată soarele. Copiii sunt mulţi şi mărunţei. Şi stau puica, pe marginea prispei, aliniaţi în bătaia minunii, ca rândunelele pe sârmă. Părinţii lor nu sunt acasă. Razele sunt dese şi blânde, vin cu viteza luminii, dar nu fac nici un zgomot, nu deranjează pe nimeni, mângâie trupurile firave ale ţâncilor Š...

De fapt, ce vrei de la mine? Chiar vrei să-ţi spun să mă laşi în pace? Mereu te-am întrebat ce gânduri ai cu trupul şi cu sufletul meu, dar tu ai ocolit răspunsul (cu eleganţă, bineînţeles), ai refuzat apropierea (cu persuasiune, desigur), ai respins toate cererile mele (cu tandreţe poetică, fireşte)... Uite, ţi-am cerut să mă ceri în căsătorie (să-mi ceri mâna, cum zici tu că se zice la voi), ţi-am cerut să investeşti parale şi să dăm o fugă în Peştera Muierii ...

  Vreau să fac o statuie a Ne/muririi. Din marmoră neagră vreau s-o fac. Fiindcă murirea ÅŸi nemurirea nu pot fi de altă culoare. Din marmoră neagră, dar îmbrăcată cu marmoră albă. Când o admiri, să zici că-i mireasă, mai ales că Ne/murirea poartă genul feminin, da?...Am dălÅ£i, am ciocane, am marmoră, am idee... Åžtiu de la un scriitor grec (Nikos Kazantzakis, mi se pare) că sculptorul "vede" statuia în piatra pregătită pentru nemurire, iar el nu trebuie decât să ...

  Sunt o zvârlugă ÅŸi o zglobie corespunzătoare ţâncelor băgăcioase, care vor să înveÅ£e de toate, că nu se ÅŸtie când ÅŸi cum sunt folositoare însuÅŸirile ÅŸi îndeletnicirile acumulate în cei 7+7 ani de acasă ÅŸi de la ÅŸcoală. Åžtiu să dau cu mătura, să aÅŸtern, să aÅŸez, să cos, să scriu, să dorm, să visez, să împletesc, să fac mâncare simplă ÅŸi complicată, să dau apă ÅŸi iarbă la animalele familiei, să spăl, să calc rufe, să cânt, să plâng, să ...

Încă din prima tinereţe, mi-am bătut joc de ea. Nu aveam nici o păsare de capul şi de zilele şi de sufletul ei. Când mă ruga s-o las mai moale, mă umfla râsul, o luam peste picior. Eram în stare să-i fac orice, numai să nu-i dau pace. Sărmana, cădea pe genunchi şi se ruga la mine s-o mai păsuiesc din când în când, dar eu nici vorbă, nici gând să-i dau ascultare. Plângea de multe ori, dar nu era în stare să mă spună mamei ori lui tata, poate-poate o mai scap din frâu ...