Nu mai răspunde. Nu mai vrea să răspundă. Nu mai poate să răspundă. E posibil să fi ars. Să fi ars de tot. Mi-i frică. Totdeauna mi-a fost frică de holocaust. Mai ales că nu am fost niciodată adeptul acestui fel de ritual, acestui fel de sacrificiu. Am considerat că divinitatea atotştiutoare nu are trebuinţă de asemenea ofrande, mai ales când subiectul ars/ de/ tot a fost în stare să cultive beladonă în deşert şi miozotis la polul nord, mi-a umplut carul mare cu mere, mi- ...

Are douăzeci şi doi de ani, este domnişoară şi foarte frumoasă. Frumuseţe de pământ, naturală, proaspătă, fără adausuri şi farafastâcuri, fără morgă şi ostentaţie. Poartă pantalon scurt şi maiou transparent. Nu are nimic de ascuns. E vară. Grâul a venit în sat. E foarte cald. Mihai Boza, tatăl fetei, este gospodar. Are de toate. Are şi vin. Şi rachiu. Inginerul CAP(ului) se numeşte Nicodim. Inginer cunoscut, respectat, chiar temător (pot zice).  Când îi vine ...

A fost odată un împărat mare, cu literă iniţială majusculă, cu diacritice şi cu avere uriaşă: floră şi faună spontană, împărăteasă cu iniţială mică (singura deosebire care-i determină să fie adversari şi exemplu de model pentru ne/supuşi)...Şi acest împărat mare (nu enorm, cum ar crede nu ştiu cine) era mereu începător şi mereu avansat (dar niciodată licenţiat) în tainele referitoare la Morfologia şi Sintaxa Iubirii. Şi, ca să mai păstreze ceva din linia ge ...

Sunt foarte rari cei care se pricep la chiromanţie. Spun asta nu pentru că aş vrea să fie mai deşi ghicitorii în palmă, ci pentru că unul dintre ei (una, adică) s-a uitat frumos şi în/ de/ lung în palma mea, apoi s-a uitat direct în ochii mei, nu a zis nimic...şi a zis: "linia vieţii tale este lungă, nu chiar foarte lungă, dar suficientă pentru a înţelege ce dimensiuni are prima şi ultima secundă a iubirii, pentru a primi liniştea pe care o merită doar fluturele în aşte ...

  Gata, mă duc să-mi iau papagal, un pui de papagal, chiar puişor de papagal, adică abia învelit cu primele pene, vreau să zic! Să fie mic, mic, mic de tot...să-l cresc eu, că sunt singură, copiii mei fiind încă departe de această lume cu inima la gât!...Gata, mă duc în piaţa de păsări (piaţa aia unde sunt executaţi îngerii care au îndrăznit să treacă pe malul celălalt al istoriei, unde mirările triste sunt obligatorii printre muzici de fanfară şi triluri dup� ...

  De la şosea, perpendicular pe mijlocul liniei imaginare dintre miazăsud şi miazănord, văd o pădure umplută cu păsări şi o zăpodie umplută cu grâu. Vreau să ajung la umbra stejarilor şi carpenilor şi alunilor scârţâind sub greutatea trilurilor şi foşnetelor adormitoare. Ca să ajung, trebuie să traversez lanul de grâu unduindu-se în bătaia vântului dinspre nicăieri. Nu-i departe, însă cărarea este (aşa de) nedreaptă, încât mi se pare mult de mers până l ...

  Omul (acest gunoi cosmic necunoscut) uită trecutul, sfidează prezentul, dar este foarte grijuliu (chiar obsedat) de viitorul său, mai ales cel care-i priveşte soarta cărnii şi oaselor din misterioasa lui alcătuire. Un fel de atracţie epidemică a imprevizibilului, un fel bizar de a crede că frica de neant se poate şterge prin comportamente în stare să influenţeze, să atragă indulgenţa, clemenţa şi iertarea divină. Un fel de a încerca păcălirea şi întârzierea sosi ...

  S-au rupt baierele cerului şi plouă de rupe pământul. Mă uita la potop şi plâng...poate se opreşte, poate se îndură domnul responsabil cu dezastrele biblice...poate li se face milă celor de la ministerul precipitaţiilor...poate ne strânge vreun guru mercantil şi libidinos într-o spirală lăcrămăcioasă... poate vine începutul, că de sfârşit(uri) mi s-a făcut lehamite... La urma urmei, potopul n-are încotro, îşi vede de treaba lui (mare sau mică, nu mai conteaz� ...

  Cel puţin o dată sau cel mult de două ori în viaţă, mă uit peste umăr. Nu pentru că mi-ar fi frică de nu ştiu ce ori de nu ştiu cine. Nu din cauză că mă cheamă şi mă atrage vreo părere de rău. E, mai degrabă, o ademenire misterioasă, o tentaţie seducătoare, incurabilă, cu sfârşit doar în braţele Veşniciei păzite cu plâns de salcie şi susur de fântână. Mă uit peste umăr, mai ales peste umărul stâng, unde păstrez sărutul primei şi ultimei iubiri, ...

  Doamna Ioana Mihai mă vede că merg şui pe hol şi mă întreabă ce am păţit. Mai în glumă, mai în serios, îi răspund că mă doare piciorul cu care scriu. Mai în glumă, mai în serios, femeia îmi recomandă scurt şi mobilizator: mai scrie (şi tu) de mână!...Şi am ascultat-o. Şi am scris. Şi iată ce a ieşit!..."Mama mea nu era foarte frumoasă. Ce frumoasă nu era mama! Era aşa: semăna cu mama ta, cu mama lui. Ducea vaca (de lanţ) la păscut. Ducea sapa (de coad� ...