Anca Spânu

Anca Spânu

Pe repede înainte

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
În categoria lucrurilor care mă enervează, un loc de cinste îl deţine încăpăţânarea cu care oamenii (atenţie, nu spun oamenii politici, deşi meteahna îi reprezintă poate cel mai bine!) vor să dea timpul înainte, să ardă etapele, cum vreţi să-i spuneţi. Fenomenul este relativ simplu: de multe ori, la un nevinovat „ce faci, ce-ai mai făcut ?”, ţi se răspunde nu la timpurile trecut şi prezent, cum sună întrebarea, ci la viitor, ca şi când interlocutorul trăieşte n ...

Etapele de acordare a pensiilor majorate

Marți, 20 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Punctajul mediu anual corespunzător sporului la vechimea în muncă acordat pentru activitati desfăşurate în grupele I şi/sau II de muncă se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna anterioară etapei de plată. Cum am mai scris, plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se face eşalonat, în etape, astfel: - octombrie 2008, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 199 ...

Noi reglementări internaţionale în domeniul fiscalităţii

Luni, 19 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Venim astăzi cu precizări, importante mai ales pentru cei care lucrează în străinătate sau au membri ai familiei care muncesc în alte ţări, privind anumite modificări ale cadrului legislativ care reglementează obligaţiile fiscale. Autorităţile fiscale portugheze au emis 4 noi modele de formulare în vederea aplicării Convenţiei dintre România şi Republica Portugheză pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capi ...

Declaraţie până la 1 martie, pentru firmele inactive şi cele în lichidare

Luni, 19 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
În conformitate cu art. II din Legea nr. 259/2007 pentru modificarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, potrivit informaţiilor sosite de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, societăţile comerciale care, de la constituire, nu au desfăşurat activitate, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până pe data de 1.03.20 ...

Solicitare din partea unui cititor

Miercuri, 14 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Domnul Gheorghe Grigoraş din Galaţi ne-a trimis, pe adresa redacţiei, o solicitare: „Vă rog să aveţi amabilitatea de a o întreba pe doamna director Modiga când voi primi pensia majorată pentru grupa a doua de muncă dacă am ieşit la pensie în februarie 1998. Vă mulţumesc”.Cititorului care ne-a scris, dar şi celor care ne-au telefonat şi tuturor pensionarilor aflaţi în această situaţie, le răspundem, cu sprijinul Casei Judeţene de Pensii. Punctajul mediu anual corespunz ...

Contribuţii variabile pentru accidente şi boli profesionale

Marți, 13 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Cotele de contribuţii datorate de angajatori, în funcţie de clasa de risc, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, se stabilesc, începând din ianuarie 2009, de la 0,15 la sută la 0,85 la sută. Procentul se aplică asupra veniturilor brute realizate lunar (în funcţie de anumite condiţii specifice fiecărui angajator). ...

Calendarul fiscal al lunii ianuarie, pentru firme

Marți, 13 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Până la 25 ianuarie 2009 persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au obligaţia de a depune următoarele:- formularul 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată" pentru luna decembrie sau pentru trimestrul al IV-lea, după caz (art. 156^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi OPANAF nr. 1.746/2008); - formularul 390 "Declaraţie recapitulativă priv ...

Ni s-a făcut praf poluarea

Vineri, 30 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Şantierele ISPA din ultimii ani au transformat oraşul într-o perpetuă stradă desfundată şi murdară, pe care, chiar şi după acoperirea şanţurilor, un praf argilos rămâne cu lunile, numai bun să-l spulbere maşinile la fiece pas. Poate şi de aceea, am simţit prea puţin efectul benefic al închiderii Uzinei Cocso-Chimice, cu toate că, încă din momentul respectiv, autorităţile de mediu anunţau o scădere cu 50 la sută a poluării din oraş. Nu ne-a venit să credem fiindcă ...

Stigmatul de român

Sâmbătă, 10 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Încă din 1991, când am plecat pentru prima dată în vestul Europei, m-am izbit, la modul cel mai urât de prostul renume pe care românii ajunşi acolo înaintea mea îl făcuseră deja ţării şi poporului nostru. De data aceea, fusese vorba despre componenţii unor ansambluri folclorice, care plecaseră cu tot cu prosoape de la hotelul unde fuseseră cazaţi pe durata unui festival din Bretania. Evident, păgubiţii au fost reticenţi la auzul ţării mele de provenienţă. Şi, auzind t ...

Cine votează cu dreptul la casă?

Joi, 08 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
A avea o locuinţă proprie este poate cea mai acută problemă a generaţiei tinere de secol 21 în România. Iar Galaţiul nu face excepţie. Într-un oraş în care, în ultimii 20 de ani, cu excepţia numărului, mic de altfel, de locuinţe ANL, nu s-a construit decât pentru bogaţi, să fii tânăr şi să ai o locuinţă este un vis aproape irealizabil.Situaţia actuală pe piaţa imobiliară a oraşului este cel puţin contradictorie. Pe de o parte, agenţiile şi persoanele particulare ...
Pagina 168 din 170