Tropăială politică

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Una dintre cele mai tâmpite formulări pe care am început să o auzim de cel puţin câteva ori pe zi este cea cu interesul politic şi administrativ faţă de agenda cetăţeanului.

O prostie demagogică fără margini pentru care politriucii ajunşi peste noapte mari şefi de trib ar trebui amendaţi, asta în situaţia în care ar exista o poliţie a politicii româneşti.

Cetăţeanul despre care ei vorbesc şi pe care şi-l imaginează (spun asta pentru că oamenii ăştia trăiesc clar în altă lume) nu există! O să dau un exemplu recent, de ieri, cel al democrat liberalului Flutur, care a anunţat că nu se va mai face o lansare oficială în cursa prezidenţială a candidatului Băsescu şi că, oricum, acum sunt mai importante problemele de pe agenda (al dracului agendă) cetăţeanului.

Nu mă interesează ce substrat ascunde povestea asta anunţată de pedelist, pentru că oricum nu este decât o tropăială politică. Însă cele spuse de el ilustrează aproape perfect ceea ce spuneam mai devreme. Iar exemplele pot continua, e de ajuns să deschidem televizorul şi să auzim lucrul ăsta de cel puţin trei-patru ori într-un singur ceas. 

De fapt, credeţi că îi pasă vreunui politician, fie mare, fie mic, care sunt problemele şomerilor, ale strungarilor, ale dulgherilor, ale filatoarelor sau măturătorilor? Credeţi că au idee care este salariul minim pe economie şi dacă lor le-ar ajunge de trei pachete de ţigări fine?

Eu zic că nu, şi mai cred că, dacă le-ar păsa, ar şti foarte clar că cetăţeanul român simplu nu are o agendă, ci griji imediate şi foarte mari: ce mănâncă, cu ce se îmbracă, dacă are bani de pacheţel pentru copilul care pleacă la şcoală şi mai ales cu ce va plăti ratele la frigiderul gol şi la maşina din faţa blocului pe care de câteva luni nu o mai porneşte.

Cam asta e agenda despre care ei vorbesc acum, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, fără să îşi dea seama că nu mai impresionează pe nimeni, ba mai mult, că îşi fac un deserviciu încercând să mimeze interesul faţă de oamenii pe care ei, tocmai ei au ajuns să îi conducă fără să-i cunoască deloc.

De ce se confundă agendele şi se pierde sensul lor? Cred că motivul este că politica românească s-a îndepărtat din ce în ce mai tare de scopul pentru care a fost inventată şi că a fi politician presupune acum doar o afacere în care investeşti ceva şi scoţi profit sigur, iar singurul lucru la care eşti obligat este să trăncăneşti în van despre agende şi principii.

În vreme ce, în viziunea lor, a fi cetăţean român presupune să stai şi să le asculţi inepţiile, conştient de faptul că nu ai cum să îi schimbi, sau măcar să-i opreşti să nu mai îndruge verzi şi uscate.

Strâns legat de povestea asta cu amestecatul agendelor sunt gata să pun prinsoare că în ziua alegerilor, pe agenda electorilor se va afla, în principal, altceva decât mersul la vot şi trimiterea unui făt-frumos cu stea în frunte pe jilţul de la Cotroceni.

Să vadă şi ei, vorbitorii despre interesul general, cum e când o agendă nu se potriveşte cu alta.

Citit 722 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.