Scriam, nu demult, despre ineficienţa legilor care să le apere pe victimele violenţei domestice de agresiunile continue, deseori finalizate tragic, cu crime. Un episod petrecut în prima zi de mărţişor, la noi, la Pechea, reafirmă necesitatea implementării urgente a unor legi drastice şi reale pentru prevenirea ororilor care lasă urme de neşters.
Violeta, o femeie simplă, de 33 de ani, cu o viaţă aparent comună. Măritată de foarte tânără, ajunsă la această vârstă cu doi copii mari, în prag de majorat, tânăra n-a avut parte de mai multe zile din cauza unei greşeli, cum ar numi-o majoritatea, pe care a făcut-o într-un moment al existenţei. Degeaba poate s-a căit şi a încercat să revină pe făgaşul normal după ce a plecat, vremelnic, cu vecinul Vasile să îşi consume un amor de la care poate s-ar fi aşteptat să o smulgă din avatarurile unei căsnicii nu se ştie cât de fericite. Dincolo de detaliile care nuanţează această dramă, finalizată în cel mai sângeros mod, în plină stradă, rămân nişte semne de întrebare: Vasile, amorezul obsedat de răzbunare, ar fi putut fi oprit? A făcut destul Violeta ca să se apere? Au intervenit forţele statului eficient ca să o protejeze? Se zice că da.
Pe pe o parte, neamurile îndoliate care se pregătesc să o ducă la groapă pe cea măcelărită cu 20 de lovituri de cuţit spun că au tot cerut ajutor, dar acesta nu a venit aşa cum sperau. Pe de altă parte, poliţia care aflase de nenumărate ori de hărţuirile obsedatului violent spune că a făcut tot ce i-a stat în putinţă. Adică l-a amendat şi i-a făcut dosar. Un dosar pentru hărţuire vechi de doi ani, care nici în ziua de azi nu a fost trimis în judecată. Acestea au fost protecţiile asigurate de legile româneşti pentru Violeta Mirică.
Cu nebunie dovedită psihiatric sau doar provocată de o gelozie fără margini, Vasile a ajuns criminal şi cu voia legilor şi a procedurilor. Unele blânde, iar celelalte prea greoaie, care îi lasă pe cei periculoşi să-şi ducă la bun sfârşit pornirile diabolice.
Scriam, nu demult, de slaba eficienţă a ordinelor de protecţie, documente cu care au murit în mână zeci de femei pentru care foaia de hârtie nu a fost o pavăză destul de puternică. Legal, noi, ca români, am incriminat nişte fapte fără a le recunoaşte dimensiunea reală, raportată la specificul nostru. O palmă, o hărţuire, o ameninţare sau un şantaj nu sunt chestiuni uşurele, care ar trebui tratate cu amenzi şi pedepse minuscule. Dacă nu ne trezim, pedepsele aspre vor veni, dar nu de unde şi pentru cine ne aşteptăm, ci de la cei care ar trebui să le suporte.
