Pe ultima sută de metri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Îmi place din ce în ce mai mult strada. Ar trebui să ne mutăm cu toţii pe trotuare, în parcuri, în staţiile de autobuz.

Acolo mai vezi o femeie cu sacoşa în mână, un tată cu un copil pe umeri, nişte tineri veseli vorbind despre muzică, trecători care se zgâiesc la vitrine, plimbăreţi în trening şi alţi trăitori ai patriei care par, cel puţin par, oameni normali, cu preocupări fireşti, cu trebuinţe mărunte.

Chiar dacă mai scrâşnesc frânele, se pupă maşini, înjură câte un şofer sau îţi taie calea o clădire lăţită peste trotuar, strada arată, încă, obişnuit.

Nu se plimbă politicieni supăraţi pe Domnească şi nici pe Brăilei, nu ţine discursuri interminabile şi goale de conţinut madam Udrea, nu se lovesc cap în cap declaraţiile lui Băsescu, nu despică firul în patru analiştii de pe un ecran de televizor.

Pe stradă e linişte aşa cum nu e în case, în sălile de festivităţi unde îşi lansează candidaţii dorinţa de mărire, în parlament unde se ceartă politicienii ca la uşa cortului, în pieţele în care demonstrează sindicaliştii.

Mersul pe stradă nu costă bani, nu te ia de cap, nu te trimite la constituţie ca să-ţi dai seama că e o lege degeaba, de care nimeni nu mai ţine seama.

Elenele vopsite şi agramate nu se plimbă pe jos, aşa că poţi face abstracţie de ele, vadimii vorbind singuri sau băsescii strângând mâini prin mulţime ar părea nişte nebuni dacă ar opri oamenii pe stradă să le împărtăşească din marile lor adevăruri.

Şi tot plecaţi cu treburile de la mansardă ar părea şi cei care ar analiza efectul frunzelor ce cad asupra economiei naţionale, sau ar număra castanele căzute din copaci cum îşi numără partidele membrii  cu drept de vot.

Bancomatele din stradă nu au portavoce să îşi strige legătura cu consiliul de administraţie al BNR şi numirile politice, nici noul prefect şi nici directorii noi sau vechi nu se duc de la serviciu pe jos către casă, ca să tulbure aerul respirabil al străzii şi să ofilească ghivecele cu crizanteme scoase pe treptele florăriilor.

Pe stradă, guvernul doi în unul nici măcar nu există. Cu o singură condiţie. Să nu înflorească din nou, stridente, obraznice şi mincinoase, panourile electorale, din care toţi cei care ne pândesc la muncă, în case, în guvern şi parlament, prin instituţii şi funcţii cumpărate şi vândute politic, cu banii şi prostia noastră, să rânjească tâmp promiţându-ne fericirea.

Mai e puţin, doar foarte puţin timp până când, cu sprijinul autorităţilor, şi strada ne va fi luată. În câteva zile liniştea ei va fi spartă de sonorul carelor electorale, echilibrul ei estetic va fi dărâmat de afişele candidaţilor, privirile noastre vor aluneca peste chipuri lucioase din carton şi mintea ne va sta în loc la lectura sloganurilor mobilizatoare de campanie. 

Strada ne va asupri atunci la fel ca televizorul, ca politicienii, ca efectul actelor lor asupra vieţii noastre modeste, de trecători resemnaţi printr-o lume nebună. Zbor deasupra unei Românii politice, grotescă şi falimentară. Asta e ce ne aşteaptă. Ce este de făcut? Habar nu am. Plimbaţi-vă cât mai aveţi timp!

Citit 759 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.