Eu ştiu de ce, dintr-o dată, mama stă acasă şi este tot timpul nervoasă, iar tata nu mai aduce sandvişuri „de la iepuri” şi este mereu tăcut. Ştiu de ce nu mai sunt întotdeauna bani pentru caietul tip II de caligrafie sau pentru culegerea de matematică. Ştiu de ce anul ăsta nu avem brad şi de ce punga de la Moş nu mai soseşte.
Ştiu de ce de la cină dispar Cele mai frumoase poveşti cu şefu’ şi apar Nesfârşitele aventuri de pe tărâmul forţelor de muncă. Ştiu de ce acum putem face desene pe filele curate din caietul de pontaj. Eu ştiu la ce se gândeşte o privire tristă.
De câţiva ani, prin natura meseriei mele, ştiu şi ce înseamnă să modernizezi, să eficientizezi, să reorganizezi, să restructurezi. Ştiu ce înseamnă să investeşti în tehnologie, să măreşti productivitatea muncii, să optimizezi fluxul de producţie, să efectuezi disponibilizări de personal.
Ştiu ce înseamnă să faci afaceri, să te adaptezi la piaţă, să reduci cheltuielile şi să măreşti profiturile. Eu ştiu ce înseamnă să dai afară nişte căsuţe din organigramă.
Am întâlnit ieri o căsuţă deasupra căreia tremură ameninţător o radieră. Un om ai cărui şefi au hotărât să-i sacrifice unitatea pe altarul eficienţei. Omul se plimba pentru ultima oară prin locurile în care a muncit ani la rând. Le ştia pe de rost.
Utilaje, ani de producţie, volume, debite, voltaje, toate stăteau cu mâinile la spate în băncile memoriei, de unde ieşeau cuminţi pe vârful limbii ori de câte ori el le chema. Au ieşit, pe neaşteptate, chiar şi datele la care au fost plantaţi merii, vişinii şi zarzării din curtea unităţii. Omul le trimitea apoi pe toate la loc. Nu-i mai foloseau la nimic. Undeva, departe, şefii lui îi pecetluiau soarta.
Pensionarea sau redistribuirea, astea erau opţiunile pentru el şi pentru echipa lui. Patronatului îi păreau, poate, nişte opţiuni generoase. La fel şi echipei, aş fi fost tentată să cred. Dar privirea tristă a omului m-a biciuit şi mi-am adus aminte.
Mi-am adus aminte că ştiu de ce mama ne spune şi acum poveşti împletite cu fire de bumbac. Mi-am adus aminte că ştiu de ce tata îşi uită uneori privirea pe Dunăre. Mi-am adus aminte că ştiu la ce se gândeşte o privire tristă.
Omului cu privirea tristă vreau doar să-i spun că ştiu cât de şocantă este dezrădăcinarea şi cât de perverse sunt efectele acesteia. Ştiu cât de greu este să o iei de la capăt. Eu ştiu ce înseamnă cuvântul şomer.
