Este perioada ideală pentru vise, relaxare şi plimbări. Este luna concediilor, a plecărilor la munte sau la mare, a împachetării bagajelor, a planificării rutelor. Este luna în care căldura nu mai este caniculară, ci numai bună pentru plajă. Este luna în care aglomeraţia de la terase nu mai este enervantă, ci o bună ocazie să te întâlneşti cu prietenii. Este luna în care nu vrei să-ţi faci inimă rea din nimic, luna pe care ai aşteptat-o un an întreg, ca să te bucuri de vacanţă.
Şi tocmai acum şi-a găsit criza mondială să răbufnească din nou! Nebunie pe burse, îngrijorare printre afacerişti, nopţi de coşmar pentru angajaţi. În timp ce în restul lumii, cele mai mari puteri economice se întâlnesc pentru a stabili ce măsuri economice se pot lua pentru stoparea crizei, la noi lucrurile sunt liniştite, calme.
În frumoasa zi de duminică, prim-ministrul Emil Boc ne-a spus că România stă bine, oricum mai bine decât anul trecut. Că ne-a crescut producţia – sigur, nu într-atât încât să devanseze consumul! - , că s-au înmulţit noile contracte de muncă, sau că au crescut veniturile la bugetul de stat.
Şi că, evident, asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche – treabă la care românul tare se mai pricepe – ci să luptăm în continuare pentru… şi dacă nu aş fi fost prea mică în epoca comunismului, probabil că aş adăuga acum „pentru propăşirea neamului şi societăţii multilateral dezvoltate”.
Pot şi aşa să folosesc această frază, fără să mă treacă însă fiori reci pe şira spinării, aşa cum li se întâmplă celor mai în vârstă, care au trăit pe propria piele vremurile în care aceste fraze erau Alfa şi Omega…
Revenind la zilele noastre, nu mă pot abţine să nu privesc dubitativ către oricine mi-ar spune că România o duce mai bine sau că ne îndreptăm către direcţia cea bună. Nu am auzit pe nimeni, în ultimele luni, să se laude cu o mărire salarială, cu o promovare la muncă sau cu găsirea unei slujbe de către cei care trag de ajutorul de şomaj de la o lună la alta…
În condiţiile în care nu vedem mari modificări în jurul nostru – că alimentele sunt la fel de scumpe, dacă nu ceva mai piperate, carburanţii urcă în topul preţurilor de câte ori vor ei, iar veniturile scad pe măsură ce trece timpul – în aceste condiţii ni se spune, cu zâmbet moderat pe buze, că o ducem ceva mai bine, dragi cetăţeni.
Cum să mai crezi aşa ceva, chiar dacă îţi doreşti asta cu ardoare? În lipsa oricăror demonstraţii practice a vieţii din ce în ce mai bune pe care am duce-o aş prefera o analiză dură, dar sinceră, a sărăciei în care ne aflăm.
Însă ar trebui să vorbim despre sacrificiile pe care le fac pensionarii ca să se hrănească şi să se trateze în fiecare lună. Ar trebui să vorbim despre condiţiile din spitale, despre mizeria de acolo, lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare.
Ar trebui să vorbim despre promisiunile făcute şi neonorate. Sau despre cheltuielile care urmează să se facă, sacrificii bugetare pe altarul anului electoral ce va veni.
Şi cine are timp şi chef de aşa subiecte serioase de discuţie? Doar este luna concediilor…
