Şi cu, dar şi cu…

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Aleşii unora ori altora au intrat în cruciadă cu Europa şi America, în chestiunea Ierusalimului! La "pentrarea" României în "clubul" NATO şi cel al UE, şi Puterea, dar şi Opoziţia au avut consens. Imaginându-şi în primul rând protecţie NATO anti-rusească şi pomeni europene, "publicul" român nu a fost nici eurosceptic, nici anti-NATO (cum sunt mulţi greci, de pildă, care, deşi de stânga, au fost preferaţi nouă de către Occident la sfârşitul ultimului Război Mondial, pentru poziţia geografică). Acum, stilul de a anunţa cu surle o strategie importantă după doar juma´ de minut de gândire politică ne aduce deja scăderi la vreme de creştere economică pe fondul consumului din import, dar se repetă şi în problema Ierusalimului. Politica externă, atribut al Preşedinţei, în dialog cu Externele, cum ar trebui, a fost însuşită de premier prin ordin de partid al preşedintelui PSD. O gafă enormă vine inclusiv din justificări: că trebuia să negociem… avantaje. Logic, însă, cum să recunoşti aşa ceva? Nicio guvernare, din Franţa în Burkina Faso, n-ar recunoaşte public, cu cinism, ca pe maidan! Nici nu interesează dacă Dragnea vrea să-l determine pe Trump să-l invite la Căsuţa Albă, oferindu-i popularitate şi protecţie teleormăneanului, cert este că palestinienii au rupt relaţiile cu noi,  americanii, jenaţi de gafa cu "avantajele", sunt mai rezervaţi, nici Israelul nu se poate baza pe români! Cehia nu anunţă mutarea ambasadei la Ierusalim, ci, cătinel, un consulat onorific! În UE n-ar trebui să fie impuneri, dar înţelegerile sunt preţuite… Paradoxal, şi fabuloasa frondă din ´68, când România nu a respectat decizia Pactului de la Varşovia de a invada Cehoslovacia, i-a făcut şi după Revoluţie pe unii lideri occidentali să ne privească cu rezervă, ca viitori parteneri de alianţe… Şi, tot vorbind de politica lui Ceauşescu - "vulpea mea şireată", cum îl alinta prietenul său Arafat (liderul OEP, nu secretatul nostru de stat), de atunci România a negociat, nu numai între SUA şi China, ci şi relaţiile între israelieni şi palestinieni, fiind şi cu, şi cu…

Acum exact un veac, părăsiţi de aliatul rus şi somaţi de Franţa, disperată, ca să luptăm singuri, chiar cu riscul desfiinţării totale a României, politicienii din toate taberele au ştiut să negocieze şi cu, şi cu: au câştigat Unirea cu Basarabia… în timpul guvernării pro-germane, şi apoi România Mare, pe fondul refuzului regelui de a contrasemna pacea cu cotropitorul. Dar atunci nu se hotăra peste noapte, ca acum!

Citit 1703 ori Ultima modificare Joi, 17 Mai 2018 19:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.