Mă uitam la preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, cum le recomandă concetăţenilor să nu stea mai mult de trei minute sub duş şi mă treceau sudori reci. Şi după două decenii, amintirile sunt tot proaspete…
Criza limitează opţiunile, economiile sunt un mod de viaţă în comunism şi faptul că Chavez nu miroase a transpiraţie, chiar dacă se spală ca la armată, cu repartizare clară a operaţiunilor în cele trei minute - un minut udat, unul săpunit, unul clătit - arată clar ce organizat se pregătesc unii să dea piept cu greutăţile.
Normal că liderul din Venezuela a asezonat directiva de partid cu glume trimise direct către cei care, după ce consumă apă la greu, mai şi cântă sub duş sau folosesc invenţii capitaliste de genul jacuzzi, ca să dea bine la ascultători.
Intenţia era însă vizibilă, mai puţină apă consumată, mai multe realizări comuniste de raportat în vreme de defecţiune economică mondială.
E cam acelaşi lucru cu referendumul propus de Băsescu. Mai puţini parlamentari, mai puţine camere, poate să rămână doar un antreu democratic undeva, într-o fundătură din Palatul Parlamentului, numai să facem economie şi să arătăm poporului cum ne confruntăm noi cu rigorile crizei.
Numai că Chavez nu e monitorizat de nimeni sub duş, ca să vedem ce loţiuni foloseşte pentru a alunga mirosul de transpiraţie şi nici nu-l cronometrează garda personală pentru cele trei minute obligatorii.
La fel şi pe Băsescu, nu-l mai întreabă nimeni dacă nu vine cumva tot din zona partidelor politice, cele care au întors şi pe faţă şi pe dos constituţia şi legea electorală vreme de două decenii, ca peste noapte să ajungă la concluzia că soluţia crizei ne vine din scurtarea parlamentului cu un cap sau două.
Dar, dacă e directivă de la centru, facem referendum şi ne unim cu toţii într-un singur glas împotriva legislativului care consumă mai multă apă, benzină, diurne şi curent electric decât e prevăzut în normativele crizei.
De la tăierea unei camere parlamentare poate ajungem şi noi în baie şi raţionalizăm consumul de săpun al populaţiei, că la apă se fac economii periodic prin metode locale.
Şi, ca să mai găsim câteva măsuri urgente de împiedicare a crizei, care ne calcă nepăsătoare plaiul mioritic, am putea să înjumătăţim şi coşurile de gunoi, autobuzele, veceurile publice şi staţiile de cale ferată.
Pardon, am uitat că pe unele deja le-am raţionalizat, e vorba de gări, dar le redăm în folosinţă în ziua alegerilor ca să aibă turiştii unde vota pe liste suplimentare.
Am putea totuşi să mâncăm mai puţin, dacă tot producem te miri ce şi mai nimic, să circulăm din doi în patru, tot nu avem autostrăzi, să mai punem o haină pe noi la iarnă şi să raţionalizăm democraţia, pentru că şi ea costă bani.
Cu libertatea e mai greu, odată ce ne-am luat-o e mai dificil să uităm de proprietăţile preşedintelui şi ale celorlalţi candidaţi la funcţia de la Cotroceni, aşa că ne-ar trebui puţină mişcare, agitaţie, un canal de exemplu, un tunel, o lucrare grandioasă care să ne ocupe timpul şi mintea, să nu ne mai uităm în grădina cui nu trebuie.
Ca şi Chavez, liderii noştri sunt vizibili doar la declaraţii şi prin ecranul televizorului nu se simte dacă miros a transpiraţie sau a odicolon, aşa că pot afirma fără teamă exact ce doresc. Inclusiv că nu se spală ca să preîntâmpine criza.
Urmându-le îndemnul, s-ar putea însă ca populaţia să devină din ce în ce mai murdară. Şi să nu mai deosebească rapănul de partid de mizeriile care se adună pe propria piele.
