Banane pentru liniştea noastră

Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Da, cam aşa arată România pe care şi-o doresc unii dintre liderii PSD: o ţară cuminte, liniştită, cu proces de predare-primire necondiţionată pe patru ani, o ţară în care nu e nevoie „să stai cu arma la picior” (fie şi la modul metaforic) de grija „golanilor” care se tot adună în Piaţa Victoriei şi au îndrăzneala să pună sub semnul întrebării supremaţia lui Dragnea, ordonanţele de la miezul nopţii, corupţia sau ciuntirea instituţiilor statului.

Nu-i de mirare că unii dintre „aleşi” de rang I, precum dna Olguţa Vasilescu, visează la tunurile cu apă care să-i spulbere pe toţi cei ce au îndrăzneala să manifesteze împotriva puterii. Ea a spus-o mai pe şleau. Şi nu-i deloc întâmplător că şi-a găsit inspiraţia în modul în care un regim precum cel din Venezuela, sub un Hugo Chavez sau Nicolas Maduro, a înţeles să „reinterpreteze” ideea de democraţie. Şi Olguţa, şi Maduro vor „să stăm liniştiţi, la locurile noastre”, dovedind, în esenţă, că tentaţia autocraţiei nu moare niciodată, doar se transformă…

Desigur, dna Olguţa ar putea, aşa cum o fac şi alţi lideri PSD, să ne fluture în faţă rezultatul scrutinului din alegeri. Însă una este rezultatul votului şi alta este buna guvernare. Nu i-a ales nimeni să dea legi cu dedicaţie, să numească drept prim-ministru o coadă de mătură sau să menţină la cârma Parlamentului un recidivist. Şi probabil că mulţi dintre social-democraţii de bună credinţă sunt stânjeniţi de tot circul în care Dragnea & comp. târâie şi PSD-ul – cel mai mare partid din ţară, indiferent dacă asta place sau nu cuiva -, cât şi ţara însăşi, pentru că toată brambureala cu „reforma” fiscală, tăierea investiţiilor publice, spolierea întreprinderilor de stat etc. se poate numi oricum, numai „program de guvernare” nu.

Toate astea sunt posibile atât din cauza unei Opoziţii prea anemice pentru a face faţă în mod eficient asalturilor nedemocratice, cât şi a „modei” curentelor iliberale ce bântuie acum prin Europa. În sinea lui, Dragnea se simte solidar cu toţi politicienii care, într-un fel sau altul, au luat-o pe calea autocraţiei. De la unii a şi preluat din idei, precum cele cu „sorosiştii” din Ungaria, „mulinaţionalele” din Rusia sau „statul paralel” din Turcia.

În aceste condiţii, faptul că avem oameni în stradă care protestează împotriva manifestărilor autocratice este un semn bun. Societatea civilă e (încă) vie. Mai avem o şansă să nu devenim cu totul o „republică bananieră”, un stat eşuat precum Venezuela atât de admirată de dna Olguţa. Chiar dacă „nu ne se simţim prea bine” cu statul de drept, încă mai suntem în Europa! Şi ar fi bine să ţinem aproape.

Citit 1653 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iunie 2018 17:37

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.