Şicul bunicilor era natural, nu... politic

Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Galaţiul, rămas fără superba Piaţă Regală (sau Negri), ar putea fi iarăşi un Centru impozant? Cu statuie? Fi-va noul Parc Eminescu romantic, ori caraghios, restituindu-i-se chioşcul, aflat în Parcul Carol? Dacă s-ar copia trecutul piatră cu piatră, inima locurilor tot nu va mai fi însă la fel. Ştiaţi de pildă că în Grădina Publică se organizau acum un veac… serbări veneţiene? În mijlocul lacului artificial exista o insulă cu „erburi” şi ruine artificiale, cu pavilion rustic pentru amorezi şi „un golf” peste care trecea „un podeţ de mesteacăn necojit”. Aici te atrăgeau serbările veneţiene, „mai adeseori din iniţiativa şi cu concursul damelor din elita gălăţeană în scopuri de binefacere. Din produsul acestor serbări se întreţin azilele de copii şi bătrâni, se dau ajutoare la săraci. Atunci frumoasele doamne şi domnişoare din comitet, în costume naţionale, se întrec servind publicul cu gentileţe şi gingăşie”, scria un oarecare George I. Christescu. Gălăţenii nu aşteptau deci ajutoare UE sau pomeni de partid, iar serbările lor storceau ajutoare… şi de la amorezi.

Un mare arhitect francez de la fine de secol XIX restaura castele medievale ţinând cont de cum ar fi arătat ele dacă ar fi fost locuite neîntrerupt: vechiul, înnoit. E o mare răspundere şi pentru cei care vor amenaja de pildă Parcul Eminescu. Stilul său rustic nu însemna kitsch-ul unor improvizatori: aveam ambiţia să rivalizăm, în 1913, cu Bucureştiul – arhitectul Vasile Petrescu a realizat lucrări similare pentru Cişmigiu şi proiectase stânci artificiale pentru Parcul „Carol” din Capitală –, aduceam un stil care încă era în vogă la Paris (acum revine în lume), nu improvizam! Parcul Central avea „două mici eleştee cu maluri acoperite de o frumoasă pelusă de iarbă verde şi în fund sălcii pletoase şi un chioşc rustic din ramuri de mesteacăn artificiale, ca şi parapetul punţii”, cu statuia lui Eminescu şi bustul lui Kogălniceanu, scria Gh. N. Munteanu Bârlad.

Editura Muzeului de Istorie publica şi volumul „Galaţii”, de George Christescu. În prefaţă şi note, cercetătorul Constantin Ardeleanu avertiza unde anume bătea câmpii, istoric, „ilustrul necunoscut”, însă acolo unde autorul consemna cele existente chiar la vremea sa, putem descoperi lucruri inedite, preţioase şi de suflet, pline de parfum, în „una dintre cele mai pitoreşti descrieri ale oraşului Galaţi la începutul secolului XX”. Serbări, chioşcuri, parfumul teilor, noua atracţie – Tunelul CFR, unde începea… „un susur de sărutări”. Restaurarea nu e numai o problemă tehnică...

Citit 1638 ori Ultima modificare Marți, 24 Iulie 2018 18:29

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.