Impozit pe bomboana de pe colivă

Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Una dintre cele mai năstrușnice găselnițe fiscale de care am auzit în ultimii 30 de ani dă în cap și omoară orice chef al contribuabilului român de a mai pune la cale unul dintre evenimentele fericite ale vieții: nunta ori botezul vor avea, virtual, dar amenințător, un invitat (ne)surpriză: ANAF-ul!

Nu cred, sincer, că există prestator de servicii, fie el liber profesionist sau societate, în orice formă, care să își declare sută la sută veniturile. Bănișorii încasați mai pe lângă factură, mai fără contract, sunt motorul afacerilor pe la noi, alea de durată. Și ce afaceri mai nemuritoare poți închipui ca întreprinzător decât cele legate de viața omului!? Că e botez sau nuntă, că e bogăție sau sărăcie lucie, omul tot se însoară și își încreștinează copiii. E legea inevitabilă, pe care onor ANAF-ul nu a ezitat să o prindă în mrejele impozitării. Cum altfel decât punând presiune și bir pe poza de la nuntă, pe muzică, pe petrecere și alte "delicii".

După un iureș început anul trecut, când inspectorii au început să spargă nunțile chiar și pe la localurile cu ștaif, ca să afle ei dacă mirii au facturi la băuturi sau dacă invitații de distrează pe muzică tocmită prin contract înregistrat la Fisc, acum au ieșit la rampă cu o bombă și mai mare, care se coace cam de cinci ani încoace. Toți însurățeii trebuie să declare pe cine și cu cât au plătit să le imortalizele nunta, să le cânte, să le facă aranjamentele și să le organizeze petrecerea. Adica un fel de verificare încrucișată, să afle dacă prestatorii nu au mințit în declarații și la plata impozitelor pe venit.

Șmecheră, dar proastă idee, pentru că cine îi va putea forța pe însurăței să își mai amintească cu cât și pe cine au plătit la nuntă? Sau să declare, senini, sub amenințarea articolului cu falsul în declarații, că au beneficiat de servicii gratis, de la un văr, prieten, cuscru, frate sau cumnat?

Grea sarcină pentru Fiscul care încearcă, după cinci ani, să își justifice niște hibe, probabil incomensurabil mai mari decât impozitul corect pe poza si marșul nupțial. Avem de-a face cu o vânătoare în cel mai adevărat sens al cuvântului, în care sunt folosiți oamenii de rând, speriați de perspectiva amenzilor cu trei zerouri în coadă. Că statul încasează de la o nuntă cinci poli în loc de zece, aici e adevărata evaziune! De ce nu vine și birul pe colivă? Că se știe că omul e cel mai darnic când vine vorba de cele veșnice și ferit-ar sfântul să se pomenească răposatul cu somație la parastasul de 40 de zile pentru ortul neachitat și anticipat impozitat!

Citit 2203 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2018 17:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.