Sunt multe locuri în lumea asta în care, dacă nu ai maşină, eşti mort. Nu ajungi la serviciu, la supermarket, la şcoală, la distracţie. Dar în acele locuri sunt şi străzi, infrastructura îţi permite, la fel cum te şi obligă, să şofezi fără calmante în buzunar. Şi mai ales, în multe din acele locuri, lipseşte ceva. Nesimţirea.
Am fost recent în Irlanda, în Galway, un orăşel de pe coasta vestică, nu mai mare decât Tecuciul ca număr de suflete. O aşezare veche, istorică, cu tradiţie, devenită şi ea cosmopolită ca efect al migraţiei, dar mai ales al numărului mare de turişti pentru care verdele irlandez, piatra, castelele şi vestigiile perfect conservate constituie motive foarte bune de călătorie. În Galway, ca pe toată insula de altfel, acum plouă, acum e soare, acum bate vântul. Dacă nu ai maşină, nu prea te descurci, aşa că, de voie, de nevoie, toată lumea şofează. E inutil de precizat să străduţele înguste, cu câte două benzi, dar perfect întreţinute, sunt mereu arhipline şi statul la semafoare face parte din practica cotidiană, la aproape orice oră, fie dimineaţă, fie amiază, fie noapte. E greu şi acolo cu parcările, dar nimeni nu se urcă pe trotuar, pe bordură şi nu blochează accesul altora, doar ca să îşi scurteze el drumul. Şi pe acolo se traversează printre maşini, pe roşu la semafor, mai sunt şoferi care îţi taie calea pentru că au greşit drumul, dar nu auzi un claxon. Darmite înjurături, proteste sau câte alte zboară prin văzduh la noi, la orice pas. Un contrast ciudat cu traficul românesc în general şi gălăţean, în special. Şoferul gălăţean este dresat să se descurce, dar nu în sensul bun. Găseşte o parcare goală, ocupă două locuri. Nu găseşte, blochează trotuarul sau pe altul care a staţionat regulamentar. Trece cu viteză pe un marcaj pietonal cu pietonul pe zebră şi iese jumătate pe geamul maşinii, făcându-l pe pedestraş cu ou şi cu oţet. Face accident, fuge, în loc să îşi asume responsabilitatea de om şi de şofer care a promovat un examen şi se presupune că ştie ce obligaţii are. E prins odată beat la volan, cere redobândirea permisului şi o comite din nou sau se urcă la volan şi merge mai departe, făcând o nouă boacănă, pentru care, evident, nu îşi va cere scuze decât dacă asta îl scapă de puşcărie. Apropos, în ţărişoara verde şi civilizată, în care nu ştiu dacă aş trăi pentru că soarele e prea scump la vedere, oamenii îşi cer scuze şi dacă te ating cu cotul, din greşeală. Dar pentru morţii şi răniţii de pe zebrele ţărişoarei noastre cine şi când îşi va cere scuze?
