Cursuri de mers pe stradă ar merita predate şi la grădiniţă, şi la şcoală şi la liceu, dacă aceia care sunt responsabili de asigurarea unei infrastructuri menite să protejeze, nu să creeze aparente senzaţii de siguranţă, ar plăti din salariu la fiecare accident în care mor oameni care se străduiesc să respecte regulile.
Nu cred să existe vreun şofer care să nu se fi plâns măcar odată de pietonii care i-au sărit în faţă pe trecere, ca şi cum marcajul ar avea o protecţie invizibilă, care să oprească instantaneu maşina. Le fel, nu cred că este pieton care să nu fi fost „ocolit” pe trecere de vreun şofer prea grăbit să acorde cele 30 de secunde pe prioritate, astfel ca omul neprotejat de caroserie şi nemotorizat să poată ajunge şi el în siguranţă de pe o parte pe cealaltă a străzii. Dar nu de culpa şi previzibilitatea participantului la trafic e vorba, ci de felul în care infrastructura le oferă, şi unora, şi altora, şansa de a respecta regulile şi de a nu devenit victime, sau, după caz, ucigaşi pe şosele.
Zilele trecute, încă un om şi-a dat sfârşitul pe o stradă din Galaţi, culmea, pe un marcaj recent modernizat, alături de alte marcaje „superprotejate” din oraş. Nu ştiu de ce, supraînălţarea unor „zebre” de pe artere intens circulate a fost văzută a fi cea mai bună soluţie. De parcă cei câţiva centimetri de denivelare i-ar împiedica pe şoferi să îşi continue drumul nestingheriţi, dacă nu au de gând să oprească, sau i-ar ridica deasupra oricărui pericol pe pietoni. O mulţime de bani investiţi şi au apărut trecerile cocoşate, unele puse fără cap, de genul celei de pe Faleză, care se termina în spaţiul verde, sau la intersecţia cu Zimbrului, în traficul infernal de pe Traian, unde şi acum maşinile mari şi mici zboară efectiv peste marcajul modernizat. Ca pieton, trebuie să stai să şi te uiţi stânga-dreapta, dacă se poate în ochii şoferilor, ca să îşi dea seama că trebuie să te lase să treci. Altfel, rişti să mori cu dreptatea în mână. În alte locuri, cei responsabili de siguranţă au dat alte probe de zel. Treceri de pietoni pe străduţe necirculate, care dacă măsoară doi metri lăţime. Altă vopsea stricată, alte planuri bifate. Se numeşte sistematizare. În alte locuri, dai cu tunul şi nu găseşti o trecere, trebuind să ocoleşti sute de metri ca să nu rişti ori amendă, ori să fii pus la pământ de vreo maşină. Domnilor, mersul pe stradă nu e simplu. Iar când sistematizarea nu e făcută cu cap şi mai e şi ascunsă în beznă, e vai şi-amar. Ia vieţi şi nenoroceşte destine.
