Măcar fiindcă suntem la preşedinţia Consiliului UE, să demonstrăm că ne pasă, iar organizatorii scrutinului să evite penibilităţile din trecut! Ar fi cuviincios să contribuim la acest joc, uneori de noroc, al posibilităţilor faste şi nefaste: să ne informăm înainte de vot, ca înainte de a cumpăra din farmacie un leac lăudat, aflând dacă nu ne face cumva rău în altă parte decât cea de tămăduit. Acum, pe lângă viitorii europarlamentari, putem ştampila sau nu întrebările referendumului, pe teme care deja au scos în stradă sute de mii de români.
Nu mai amintim că dreptul la alegeri cu adevărat libere a fost câştigat cu sânge în ´89. Un drept, zic, nu şi obligaţia de a vota în sine, fără efortul de a ţine cont de personalitatea votată, dacă a făcut în trecut vreo ispravă, sau, mai lejer, de partidul din spatele ei, care l-ar putea sprijini pe lângă grupări europene puternice de aceeaşi culoare (şi invers), dar îl şi poate influenţa… Pentru sprijinul european al ţării, putem ţine cont şi de ce grupări politice vor domina poate Legislativul european în următorul mandat, fiind util a vota la o privire doar tehnică, trecând şi peste antipatii politice. O grijă în plus când alegem.
Votul universal poate fi o sabie cu două tăişuri când ai şi votanţi analfabeţi, analfabeţi funcţionali sau unii chiar debili. Odată am întâlnit un elector care abia îşi mai amintea cum îl cheamă. Democraţia n-are voie să discrimineze! Oricum, avem acum în faţă un mozaic din 18 milioane de „pietricele” umane, iar opţiunile diverse vor oferi, sper, şi un mozaic europarlamentar care să nu permită acolo o majoritate prea leneşă, sau cu tendinţe de impunere a puterii, dar nici fragmentarea, sprijinită chiar şi pe grupuri radicale.
E important pentru tineri primul vot; mulţi ar putea confunda actorul politic cu rolul său scris sau cu poza. Pentru femei, dreptul la „sufragiu” a fost câştigat din greu, cu mişcări ale sufragetelor care au făcut şi puşcărie, au primit şi bastoanele poliţiştilor, chiar au fost ucise. Deşi dreptul lor de vot a fost votat acum 90 de ani (pentru femei cu educaţie sau eroine), abia în 1946, paradoxal, la… alegerile măsluite de comunişti, ele au pus ştampila. Dinspre sfârşit de secol XIX, şi bărbaţii votau dacă aveai „stare”, pe principiul că un om care ştie să facă bani şi să contribuie la buget ştie şi ce votează. Într-un judeţ sărac, singurul cu drept de vot… se vota pe el însuși. Învăţători, deci ştiutori, înalţi prelaţi, avocaţi şi ziarişti puteau de asemenea să voteze. Azi ştim să citim şi votăm cu toţii. S-o facem responsabil.
