Aşa este, sunt răutăcioasă, dar nu m-am putut opri să nu îi trimit, în gând, colegului nostru de breaslă, acest mesaj, ieri, când am văzut pe fereastră că ninsoarea se înteţeşte, iar viscolul este „oficializat”, prin avertizarea de cod galben.
Pentru cine nu ştie – deşi nu cred că mai sunt mulţi -, vorbesc de jurnalistul Cezar Amariei, cel care a rămas înzăpezit, în decembrie, alături de alte sute de cetăţeni, pe drumul ce leagă Piscu de Tudor Vladimirescu.
Deşi a trecut … un an, amintirile despre zăpezile din decembrie 2009 sunt încă proaspete.
Şi dacă pentru mulţi dintre noi amintirile sunt legate de traficul de coşmar din oraş sau de lipsa de reacţie a autorităţilor locale – ori, după caz, excesul lor inutil de zel – pentru alţi zeci de gălăţeni, amintirile sunt ceva mai reci…
Este vorba despre acei oameni care au rămas blocaţi în maşini, în plin câmp, aproape două zile, timp în care au aşteptat disperaţi ca cineva să îi ajute să ajungă acasă, la căldură.
Sunt oameni care au pătimit fără să fie vinovaţi, sunt cei care au aflat pe propria piele cum e cu iarna în România. Au fost cazuri în care oameni bolnavi, îngheţaţi, şi-au făcut cruce cu ambele mâini când, în final, au ajuns acasă, după aproape 48 de ore de frig şi viscol.
Au fost cazuri în care alţi oameni, la fel de îngheţaţi, au mulţumit Domnului, după ce au fost realmente pescuiţi din valurile de zăpadă de pe drum, la intervenţia unor autorităţi locale demne de toată lauda.
Dar au fost şi cazuri de foarte mulţi contribuabili care au înjurat, plini de promoroacă, viaţa, ţara, zăpada şi toate alegerile din lumea asta, pentru că, din cauza câtorva fulgi de nea, nu au mai reuşit să îşi mişte maşinile de pe unde i-a prins ninsoarea…
Acum, când codul galben de zăpadă a fost declarat oficial şi avem experienţa tristă şi înfrigurată a ninsorii din decembrie, nu ne rămâne decât să sperăm că autorităţile pot greşi doar o dată.
Că au învăţat din problemele apărute data trecută şi că acum nu vor mai face la fel.
Că nu se va închide circulaţia rutieră în judeţ, în condiţiile în care drumurile sunt curate de zăpadă.
Că vor şti câte utilaje de deszăpezire să aducă în anumite locuri în care se vor înzăpezi drumurile.
Că vor şti ce piese de schimb le trebuie atunci când utilajele se vor defecta…
Că vor fi găsit un limbaj comun, pentru o bună comunicare şi colaborare cu toate instituţiile locale, astfel încât ordinele date în birou să fie şi executate în judeţ.
Că nu se vor mai face planuri doar din cabinete, în timp ce în teren nimeni nu va mişca nici măcar un deget.
Că nu se vor mai „uita” utilaje de deszăpezit, doar aşa, pentru că un şef e prea nou în funcţie ca să ştie de existenţa lor, iar altul, prea comod ca să sugereze folosirea lor.
Că vor şti la ce firme să apeleze, pentru deszăpezire, astfel încât să nu se trezească, peste noapte, că cele plătite să îşi facă treaba au decis să renunţe la acţiuni, pe motiv că străzile sunt prea înguste (sau prea largi!), maşinile parcate, prea multe (sau nu suficiente!) şi, în general, lumea e rea!
Să sperăm că astăzi, când dumneavoastră citiţi ziarul, şoselele din oraş sunt curăţate de zăpadă, drumurile din judeţ sunt practicabile, localităţile rurale nu sunt izolate şi că toate sunt în regulă.
Să sperăm că autorităţile au ştiut cum să acţioneze, astfel încât să nu mai arătăm toţi, indignaţi, cu degetul, către primărie, prefectură, Consiliu Judeţean etc…
Deşi sunt o optimistă, repet, ca măsură de precauţie: Cezar, nu pleca la drum!
