Săptămâna trecută, două adolescente s-au bătut măr într-un liceu bucureştean.
Păruiala, apărută şi pe internet, că doar de acolo mai răzbat realităţile şcolii româneşti, altfel ascunse cu grijă de conducerile politice din şcoli şi inspectorate, a atras atenţia ministerului de resort, ba chiar a noului ministru al Învăţământului, care s-a declarat imediat îngrijorat de starea de violenţă.
Prompt ca un buletin meteo din ultima vreme, ministrul Educaţiei - vedeţi ce bine sună titulatura? - Daniel Funeriu, a atras imediat atenţia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, dar şi celorlalte inspectorate şcolare din ţară, să întărească măsurile prevăzute de regulamentele şcolare pentru asigurarea disciplinei şi siguranţei în şcoli.
Numai că măsurile respective sunt pe cât de puţine pe atât de ineficiente. Regulamentul şcolar permite doar scăderea notei la purtare a războinicelor de 15 ani, gata să-şi apere cu forţa unghiilor şi a părului statura feminină ameninţată de vreo rivală.
Cu un 4 la purtare pe un trimestru, şi cu 9 sau 10 pe celălalt, doar ştiu şi fetele atâta carte încât să facă media, anul este asigurat, iar valoarea educativă a măsurii este egală unei frecţii bune la gripa porcină sau la un picior de lemn.
Însă Funeriu recomandă instituţiilor de învăţământ să dea dovadă de mai multă fermitate în aplicarea mijloacelor legale de prevenire şi combatere a cazurilor de violenţă, chestie pe cât de generală, pe atât de ineficientă.
Profesorii apăsaţi de jugul politic nici nu mai suflă, temători să nu-şi piardă şi ultima şansă de mărire a salariilor fac exact ce li se spune, elevii au mai curând drepturi decât obligaţii şi, cu nonşalanţa vârstei, se folosesc din plin de ele, societatea le oferă generos numai modele dezgolite şi cu bani pe frunte, părinţii, depăşiţi de evenimente şi internet, abia dacă îşi mai cunosc copiii, iar copiii fac ce văd în jurul lor.
Ei ştiu mai bine decât adulţii că o bătaie bună îţi asigură supremaţia mai rapid decât premiile de la olimpiade.
Minciuna cu care învăţământul trece prin aceşti ani e uriaşă, pentru că nimeni nu recunoaşte existenţa elevilor care ajung la liceu fără să ştie prea bine să se semneze, după cum e greu de înghiţit existenţa unor profesori tineri, sau mai puţin tineri, care ştiu mai puţină carte decât elevii lor.
Nivelul instrucţiei este precar şi însăilat. Mai mult, educaţia nu are nici o legătură cu ce se întâmplă acum în şcolile româneşti.
Poate că urma ei se mai vede prin grădiniţe, acolo unde educatoarele mai încearcă să-i înveţe pe prunci să dea bineţe şi să se şteargă singuri la nas, însă după perioada asta şi până la ieşirea de pe băncile şcolii, cine are bani de meditaţii lasă tot pe seama meditatorilor, inclusiv educaţia odraslelor, cine nu se roagă doar să aibă noroc şi un urmaş cu gene solide, pentru a face faţă timpurilor în care trăim.
Evident că excepţiile întăresc regula, normal că există copii şi dascăli eminenţi, însă ei sunt deja atât de puţini că ţi se face frică. Iar declaraţiile venite de „sus”, ca cele legate de incidentul din liceul bucureştean nu fac decât să demonstreze hăul absolut dintr-un sistem subfinanţat şi material şi uman şi necunoaşterea totală a realităţii.
Domnul ministru spune doct că „aceste evenimente nedorite nu numai că perturbă activitatea la nivelul şcolii, dar pot avea consecinţe traumatizante pentru cei afectaţi”. Ei, nu zău? Cum de şi-o fi dat seama?
Sunt mai traumatizante decât magazinele de vise sau birturile de lângă şcoli, mai nefericite decât „profii” abţiguiţi care vin la ore, mai puţin educative decât bairamurile dezgolite ocazionate de alegerea boboacelor?
Au o valoare educativă mai mare decât notele puse ca să treacă elevul, indiferent cât ştie, manualele prost alcătuite şi pe care elevii nici nu le deschid, fac mai multe parale ca telefoanele care sună în timpul orelor sau decât taxa de protecţie plătită de gimnazişti liceenilor?
Sau pot fi comparate cu tăcerea absolută care înconjoară fumatul ierbii în spatele şcolii?
Şi exemplele pot continua, numai că domnul ministru nu cred că are timp pentru astfel de… mărunţişuri.
El are o misiune politică acolo unde se află şi asta face ca declaraţiile sale, bune de pus în rama organizaţiei de partid, să asigure liniştea unei sigure persoane.
A dumnealui.
