Chiar dacă a fost ţinut „la secret” prin Ministerul Justiţiei, raportul Comisiei Europene privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) nu vine cu „surprize”. E groasă! Guvernele păstorite de Dragnea & comp. au dus Justiţia în şanţ, reuşind să demoleze aproape tot ce se construise după lupte grele cu cleptocraţia de toate felurile. Raportul MCV pune degetul pe rană: s-a lăsat mai moale cu lupta anticorupţie, „secţiile speciale” ameninţă independenţa Justiţiei, mecanismele de numire a magistraţilor au ajuns iar la mâna politicienilor.
Desigur, nici vorbă de respectarea recomandărilor din precedentul raport MCV, din noiembrie 2018. Vă mai amintiţi? „Genii” juridice precum Nicolae şi Nicolicea turuiau cu tupeu din toate posturile TV la adresa „conspiraţiilor” europene de tot felul, ţinând isonul tătucului Liviu Dragnea, preocupat doar să scape de mititica. Ce Comisie de la Veneţia, ce Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO), ai noştri, ca brazii, o ţineau una şi bună cu Românica şi legile ei rupte din soare! Aşa se mai consumau unii, de dădeau de pământ şi cu Comisia Europeană, şi cu Timmermans - „inamicul public nr.1” - ba îl şi dădeau în judecată, să răspundă în faţa poporului pentru „conspiraţiile” alea cu democraţia, principiile statului de drept, anticorupţia şi alte „bazaconii” de genul acesta”!
Dincolo de toate, însă, poate răul cel mai mare, constat de actualul MCV, este acela că reformele din Justiţie, baza credibilităţii noastre între celelalte naţiuni europene, s-au dovedit a nu fi ireversibile. În 2017, Jean-Claude Juncker prezenta ceea ce se dorea un ultim set de 12 recomandări, care, odată îndeplinite, ar fi dus la ridicarea MCV pentru România. În ultimii doi ani lucrurile s-au degradat însă atât de tare, încât nici nu poate fi vorbă să scăpăm de MCV. Mai mult, lista de recomandări aproape că s-a dublat! Şi din păcate, aici nu este vorba doar de „mecanismul” în sine, cât de o problemă de încredere. Chiar şi cu recomandările într-o bună măsură respectate, cine ar mai crede că, în România, regulile statului de drept nu pot fi relativizate? Aşa, „peste noapte, ca hoţii”?
