Obrazul francofon

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Important a fost pentru mine să constat atmosfera extrem de relaxată de la solemnitatea de ieri privind Ziua Armistiţiului. Apropo: noi stimăm mai mult bătăliile, abia acum vom învăţa să sărbătorim păcile! Ieri n-a mai fost ca pe vremuri, când pionierii şi subordonaţii erau mânaţi la fabrica de discursuri pe lângă vreo statuie sau mormânt şi, în loc de respect sincer pentru victimele sau eroii care ne-au dat prilejul de a fi astăzi măcar ceea ce mai suntem, oamenii plecau acasă înfriguraţi, scrâşnind… Dacă, anul trecut, din cauza unui accident pe traseu, reprezentaţii Ambasadei au ajuns cu mare întârziere, tracasaţi, iar ceremonia a ţinut chiar până noaptea, la ceremonia de ieri, care n-a durat cu mult peste o oră şi n-a avut discursuri lungi şi fade, publicul a fost mai puţin numeros decât… grupul oaspeţilor francezi, plus militarii noştri, cei din fanfară, copiii din cele trei şcoli care au oferit un scurt program şi, bineînţeles, profesori, câţiva părinţi. Dacă măcar de la fiecare din cele cinci entităţi partenere ale fundaţiei organizatoare ajungeau câţiva curioşi în plus, nu zic entuziaşti sau francofili, tot ne mai spălam niţel noi obrazul francofon, care putea să fie mai îmbujorat de emoţie: doar ştiţi, altfel aplauzi într-o sală goală. Dar să spunem că angajaţii chiar nu puteau chiuli de la muncă în instituţiile lor…

Acum, nu zic să spunem că ne pasă de sacrificiul francezilor care au căzut pentru noi şi pentru Europa de fapt, în luptă cu bandele ucrainene bolşevice din Basarabia, nu spun să avem vreun fior pentru cele două imnuri intonate, dar măcar de curiozitate, mai mulţi gălăţeni ar fi putut să vină să vadă de aproape pe diplomatul unei mari puteri prietene, cu care ne place să fim în afaceri, care încă ne ajută cu know how şi care se arăta ieri sincer interesat să ştie mai multe despre istoria comună, încă de pe la 1848, a gălăţenilor şi francezilor, care aveau o comunitate în portul nostru. Sau să vorbească şi cu amabilul reprezentant al Apărării franceze pentru trei state… Nu suntem sat fără câini şi nu ar trebui să stăm cu uşa încuiată când vine cineva de departe şi este uneori mai interesat de valorile noastre culturale şi mai entuziast chiar decât ne arătăm noi înşine de victoriile noastre. S-ar cuveni de fapt să întâmpinăm măcar din curtoazie un oaspete străin care ne onorează cu prezenţa sa, să învăţăm să fim ospitalieri. Noblesse oblige.

Citit 1534 ori Ultima modificare Vineri, 15 Noiembrie 2019 17:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.