Speranţa de viaţă a românilor este cu mult sub media UE, ne aflăm pe primul loc în Europa la numărul de decese care ar putea fi evitate, iar banii pe care statul român îi investeşte în Sănătate sunt cu mult sub nevoile reale. Toate aceste realităţi atât de relevante astăzi erau valabile şi acum zece sau douăzeci de ani şi vor continua să ne afecteze şi în viitor, dacă ne vom mulţumi, în continuare, să cârpim în loc să construim pe baze solide şi să politizăm aproape fiecare discuţie despre sistemul sanitar.
Din primăvara lui 2018, salariile angajaţilor din Sănătate au crescut considerabil, mult peste nivelul veniturilor din alte domenii. Aşa au crezut autorităţile că pot stopa plecarea medicilor şi a asistentelor în vestul Europei şi că pot reduce fenomenul şpăgii din spitale. Doar că, în lipsa altor politici care să reformeze cu adevărat un sistem medical corupt, puternic ancorat încă în gândirea comunistă, simpla creştere a salariilor nu l-a ajutat cu nimic, la modul real, pe pacientul de rând.
Aşa cum atrag atenţia multe asociaţii de pacienţi, şpaga este încă un fenomen în spitalele de stat, sumele date în plic fiind chiar mai mari decât în urmă cu doi ani. Pacienţii dau mită la medic pentru că aşa au fost obişnuiţi, pentru a fi puşi primii pe listele de aşteptare sau în speranţa că aşa vor fi trataţi normal. Este cât se poate de simplu. Atât timp cât corupţia nu se transformă din normă, cum este astăzi, în excepţie, nimic nu se va putea schimba în bine cu adevărat.
Pe lângă corupţi, sistemul medical din România colcăie şi de impostori. Cele două tare merg, adesea, mână în mână. Mulţi tineri medici au ales să profeseze în alte ţări nu doar pentru salarii mai mari, ci în special pentru că anii de facultate şi practica din spitale le-au arătat că slugărnicia greţoasă şi pilele trag mult mai greu în balanţa avansării profesionale decât competenţa şi meritul. Câţi dintre tinerii medici români din ziua de azi nu au fost nevoiţi să înveţe proceduri medicale de pe Youtube, fie pentru că materia predată la curs era prezentată într-un mod neclar, incomplet şi învechit, fie pentru că, pur şi simplu, profesorul nu a venit la curs?
Din tot balamucul care rezultă, tot pacientul este singurul care suferă, direct sau indirect. Sistemul va rămâne tot în stare vegetativă, atât timp cât autorităţile se vor mulţumi doar cu investiţii izolate, fără a investi cu adevărat şi în calitatea oamenilor care formează sistemul.
