Am mai pus o piatră la temelia respectului european pentru draga noastră ţărişoară. Un cotidian italian, „La Repubblica”, a titrat că avem cele mai multe servicii secrete din Europa. Şapte. Cu mai mulţi angajaţi decât pe vremea preaîmpuşcatului.
Aşa că am intrat şi eu pe FBI, apropo, au băieţii un site beton şi dau cifre exacte (cât or fi de reale) ale numărului de angajaţi, buget, chestii din astea pe care ai noştri le ţin secrete, de parcă ar fi adus banii de la mama dumnealor de acasă.
La MI5, păcătoşii de englezi sunt cam la fel de transparenţi cu personalul plătit din banul public.
Pentru comparaţie, am intrat şi pe site-ul SRI, o bucurie pentru limbajul de lemn şi dorinţa românilor de a nu afla nimic citind despre viziune strategică, control democratic, creşterea capacităţilor operaţionale privind managementul modern şi alte bla-blauri asemănătoare dărilor de seamă din perioada de tristă amintire. Numai că atunci se mai dădeau şi ceva cifre, chestie pe care SRI-ul nostru actual nu o înghite.
Aşa că nu m-am dumirit, totuşi, câţi români au ochii albaştri de la mama natură şi câţi din cauza serviciului în cauză. Însă trăim în Românica, unde nu iese fum fără foc, deci m-am dus către bugetul de stat, de unde poţi să observi că „serviciile”, cel puţin primele patru, beneficiază de o sumă mai mare decât trei ministere la un loc.
Adică vor consuma în vremea de criză a acestui an peste cât consumă ministerele Comunicaţiei, Culturii şi Afacerilor Externe împreună.
Halal cultură, că de comunicaţii nu mă doare aşa puternic de când aud tot felul de zgomote ciudate prin telefonul personal. Deci cu banii stau bine băieţii, câţi or fi dumnealor la număr, că asta n-am reuşit să aflu.
Însă, dacă iau de bun ce declară unii şi alţii, de la presa românească până la cea străină, şi ajung să cred că avem vreo 60 de agenţi la suta de mii de locuitori, mai mulţi decât americanii sau englezii, nu pot avea decât o puternică trăire patriotică.
Adică un tip şcolit şi vigilent, care răspunde de 1600 de românaşi, pare un lucru frumos şi civilizat. Are în grijă mai puţini oameni decât un medic de familie. Păi, ştiu eu medici care au trei, patru mii de pacienţi şi nu ajung să-i cunoască pe toţi.
Cum să nu te simţi bine ştiind că un securist are o plajă mult mai redusă de indivizi? În felul acesta, tu, cetăţean plătitor de taxe şi impozite, ai siguranţa că se ocupă mai bine de tine decât propriul tău medic de familie.
E o normă de reprezentare a naibii de bună. Putem avea fiecare fişă personală amănunţită. Nici Ceauşescu nu ne purta atâta de grijă!
Dacă ne mai străduim puţin, vom avea fiecare, curând, propriul său agent 007. Şi băieţii ăştia sunt doar cei şcoliţi după 1989, doar se ştie că serviciile s-au reformat, au epurat vechile cadre comunisto-ceauşiste etc. Care sunt, evident, folosite în structuri private, că doar nu erau să stea oamenii doar cu pensia specială de la stat.
Aşa că nu ştiu cum vă simţiţi dumneavoastră, dar eu sunt mulţumită de cifrele actuale. Şi de titlurile din presa străină, care spune că România este liderul spionajului mondial. Ocupăm şi noi locul I la ceva.
N-om fi teribil de sănătoşi, nu mai facem prea multă şcoală, abia dacă ştim versurile primei strofe din Imnul naţional, ce să mai vorbim de cultura pe cap de locuitor, însă ne specializăm în spionaj ca la balamuc.
Este o nouă oportunitate. Serviciile au bani de salarii, bugete mărite, angajează oameni, au firme adiacente şi un permanent obiect al muncii pe care, fie criza cât de rea, nu îl pot pierde. Pe noi.
Serviciile sunt o atracţie, un fenomen, o certitudine în marea de dezastre cu care suntem blagosloviţi zilnic. Am putea face turism tematic, am putea să dăm lecţii, să ne mândrim cu asta.
O singură problemă ar mai trebui rezolvată ca eticheta de vigilenţă europeană şi mondială să ne fie definitiv recunoscută. Să o găsim pe Elodia. Şi să constatăm că are… ochi albaştri.
