Râdem noi, dar nu-i râsul nostru

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Nu am agreat niciodată postura celor care se iau foarte în serios cu caracter permanent. Inflexibilitatea nu cred că e o formă de inteligență și e destul de limpede că lipsa simțului umorului nu poate fi considerată o virtute. Dar de aici și până la a vulgariza lucruri serioase, cum e, de exemplu, o audiere a unui ministru de finanțe în comisia de specialitate e cale destul de lungă.

Un fost conducător al MFP, ”specializat” exclusiv în munca la stat, se desprinde total de economia reală, se lansează în parabole istorico-politice și compară măsurile economice ale guvernului social-democrat cu epoca Brătienilor. Replica pe care o primește e pe măsură, ținând cont de faptul că demnitarul de stânga a intrat în politică prin dreapta eșichierului. În fapt, dilema acestuia nu ar ține atât de orientarea doctrinară, cât de raportarea sa la întrebarea către sine însuși a liliacului care nu știe dacă e mamifer sau pasăre. În tot cazul, ceva concret tot am aflat la finele audierilor. Ex-ministrul de finanțe social-democrat cu manșetele cămășilor monogramate ne asigură că nu are nimic scurt, nici măcar memoria, iar România se împrumută mai scump decât Grecia.

Altă dandana se ivește la audierea ministrului dezvoltării. Un opozant din comisie scoate o ”misivă” ce ar fi parvenit primului ministru. Conform acesteia, demnitarul audiat s-ar opune la planurile de reorganizare privind administrarea fondurilor europene, întocmite de un alt coleg liberal, ministrul de resort. Mai mult, în ”scrisorică” se mai arată că ”nu este exclusă nici oportunitatea UDMR de a formula noi cereri cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc, pe care o va putea folosi ca instrument de negociere și presiune asupra unui guvern cu o susținere parlamentară firavă”. Și ...”pac la războiu”.

În acest timp, reprezentanții FMI au sosit în România pentru a face o analiză a modului de colectare a fondurilor bugetare. Ținta de treizeci de procente din PIB a rămas o himeră, în ciuda veșnicelor declarații privind reorganizarea și informatizarea ANAF.

La finele lui ianuarie, România se situează la un grad de absorbție a fondurilor europene din actualul exercițiu financiar 2014-2020 de doar 38 la sută, față de 41 la sută media Uniunii Europene. Diferența nu e atât de mare, dar până la 79 de procente, grad de absorbție al precedentului exercițiu financiar nu mai sunt decât 11 luni. Ce ne mai vine să râdem...

Citit 2160 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Februarie 2020 19:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.